Producţia semnată de Spielberg are la origine scrierea omonimă a lui Michael Morpurgo, un roman pentru copii. Universul de basm, cu hiperbolizări, personificări şi figuri mitice, capătă coerenţă şi stabilitate în intimitatea lecturii. Măiestria scriitorului şi mintea avidă de fantezii a cititorului copil colaborează optim în edificarea unui univers fantastic. Un univers în care, în derularea rapidă a numeroaselor cuvinte care nasc în minte imagini, clişeul, de cele mai multe ori, nu are loc. Nu are loc fiindcă în construcţia unui peisaj măreţ intră atîtea detalii încît, în timpul lecturii, schematizarea clişeatică nu-şi găseşte spaţiul. Totuşi, cînd vine vorba de personaje, de relaţiile dintre acestea, clişeul sau prejudecata s-ar putea să nu fie percepute de un copil ca atare numai fiindcă experienţa sa de viaţă şi explorările sale culturale sînt limitate.
Literatura construieşte imagini, cinematografia oferă imagini gata construite. Iar în relaţie cu literatura, dacă imaginile filmului încearcă doar să reprezinte ideile din carte - şi tot procesul acesta trece prin filtrele minţii umane, adică printr-o schematizare ce urmăreşte sensurile şi atingerea sensibilităţi spectatorului - atunci e foarte probabil că exerciţiul cinematografic va fi o sumă de locuri comune. Acest comun depăşeşte orice aşteptare în War Horse.
Chiar dacă e un film pentru copii şi chiar dacă filmul urmăreşte structura sursei de inspiraţie, prezenţa binelui şi a răului sau chipul moral al personajelor puteau fi lucrate pe ecran cu mai multă subtilitate. Bogătaşul local nu trebuia să fie otrăvit pînă în măduva oaselor şi lucrul acesta nu trebuia să fie atît de evident pe chipul său încît spectatorul să-l urască din toate puterile. Cel care ia terenul în arendă nu trebuia să fie chiar atît de umil şi suferind şi cu un caracter moral excepţional, prin care transpare smerenia din plin. Mulţimea nu trebuia să fie atît de sarcastică şi dornică să vadă circ ieftin şi umilinţe (cum e în secvenţa aratului). Urmaşii acestor persoane păstrează trăsăturile familiei. Iar bucuriile şi pedepsele vor cădea cu toptanul asupra acestora, după o regulă clară: cele bune pentru sufletele bune, cele rele pentru sufletele haine. În genere, construcţia dramatică a filmului nu trebuia să fie bazată numai pe contrastul uriaş între ceea ce înseamnă omenie ca opus al nemerniciei extreme şi putea fi lipsită de grămezi întregi de replici sforăitoare. În felul acesta, aşa cum poate fi văzut în cinematografe, filmul devine previzibil şi artificial. Iar emoţia ce rezultă din parcurgerea povestirii sale e la fel: artificială, precum aromele din mîncarea fast-food.
De obicei, proiectele (cinematografice sau literare pentru copii) care ajung să fie convingătoare pe o anumită temă, cu tot universul hiperbolic reprezentat, îşi dezvoltă naraţiunea unitar, fie într-un fantastic clar asumat şi închegat ca atare (cu relaţii coerente în interiorul acestui fantastic), unde binele şi răul reuşesc să atingă o formă impresionantă - în Toy Story, Wall-E, Lord of the Rings şi Star Wars, - fie în relaţie cu posibile realităţi contruite temeinic, cum sînt cele ale lui Cosette şi Gavroche din Mizerabilii. Temeinic, adică în aşa fel încît simţi că personajele trăiesc o istorie a lor, nu doar nişte sensuri care avantajează ideile vizate de proiectul din care fac parte.
În filmul lui Spielberg cele două abordări se îmbină. Fabulosul cal prezent pe ecran trăieşte o aventură fulminantă într-o istorie ţesută cu ajutorul unor întîmplări plasate, imaginar, în timpul Primului Război Mondial. Problema e că pe acest fond, toate cele care ţin de posibila realitate - oamenii, caracterul lor, reacţiile lor - sînt atît de exagerate (oamenii buni suferă cumplit si, unii dintre ei - cum e ofiţerul care pleacă la luptă pe calul-erou -, mor iute; ceilalţi sînt fie cumplit de răi, fie cumplit de proşti) încît, prin fiecare mişcare a sa, calul pare că e conştiinţa divină venită să izbăvească lumea care orbecăie în noroi. Sferele (posibilei) realităţi sînt sacrificate în favoarea fabulosului, care e cu atît mai discreditat cu cît simţi că tot ceea ce ţine de lumesc e numai un resort care să propulseze calul spre culmile binelui.
Dacă dinozaurul cuprins de milă în The Tree of Life vi s-a părut deplasat, calul lui Spielberg e mult mai mult decît atît. Iar acest mult mai mult nu ţine atît de faptele de vitejie ale calului, cît ţine de construcţia mecanică a celorlalte personaje din film.