Jocul de-a Dumnezeu - Familia Tót

După ce, în stagiunea trecută, a montat Furtuna lui Shakespeare în doar patru personaje, la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu", Victor Ioan Frunză revine pe aceeași scenă cu Familia Tót. Un text mai puțin cunoscut la noi, montat în anul în care are loc centenarul dramaturgului maghiar Orkeny István, considerat unul dintre cei mai importanți din Ungaria, Victor Ioan Frunză alege cinci actori cu care a colaborat și la alte proiecte recente: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu și Alexandru Ion.

O lume de carton, închisă ca-ntr-o cutie mare de carton, în care personaje mici construiesc lumi de carton și mai mici - așa arată spațiul scenei, desenat de Adriana Grand, a cărei scenografie surprinde și potențează grotescul textului. La început goală, scena se populează treptat cu obiecte și ființe a căror fragilitate este în permanență pusă în lumină. Ființe de carton, supuse oricând pieirii, o frumoasă metaforă scenografică și regizorală pentru ființele care pier în războiul niciodată adus în prim-plan, dar care reprezintă cea mai puternică prezență din întregul spectacol.

Multiplele straturi ale textului sunt desfăcute unul câte unul, pe un fond comic ce-i permite regizorului să se joace cu psihicul spectatorului și să-i livreze, ca-n joacă, informații concrete despre disperare și frică.

Când umorul bate frica

Personajele execută un fel de joc - ritual, rupt din timp, ca-ntr-un mecanism al unui ceas gigantic. Poștașul, pompierul, soția și fiica pompierului, maiorul, toate sunt personaje tip, prinse într-o poveste, care, în finalul spectacolului, evadează din irealitate și intră în realitate... prin moarte.

Pe scurt, povestea lui Orkeny István ar arăta așa. Un maior nebun - întruchiparea în mic a oricărui mare dictator - vine într-un concediu de două săptămâni în micuța gospodărie a familiei Tót. Sperând că maiorul i-ar putea face viața mai ușoară fiului de pe front, cei trei membri ai familiei - tatăl, mama și sora - încearcă să-i satisfacă cele mai ciudate gusturi... De aici, momentele comice construite savuros de Victor Ioan Frunză.

Maiorul - interpretat de George Costin ca un Caligula grotesc și plin de umor - instaurează cel mai ciudat regim de teroare, descoperă distracția preferată: să confecționeze cutii de carton. Familia Tót cedează crâmpei după crâmpei viața normală. Mănâncă, doarme, gândește, respiră, merge, vorbește, râde și plânge în ritmul impus de maior. Fiecare moment și fiecare nuanță sunt puternic exploatate de regie și de actori, culminând cu scena în care domnul Tót se ascunde în WC-ul de carton pe care și-l ridică în mijlocul scenei.

A ști sau a nu ști...

Închisă între două paranteze - intervențiile poștașului care măsluiește scrisorile și veștile din ele, după cum îi sunt dragi sau antipatici destinatarii - povestea tragică a familiei Tót este construită din imagini decupate parcă din cărțile de colorat. Pompierul Tót, atât de nuanțat interpretat de Adrian Nicolae, Mariska, soția - un delicios travesti la vedere, Sorin Miron - și Agika, fiica lor, un amestec de inteligență, delicatețe și copilărie, toate bine dozate de Nicoleta Hâncu, adunați împreună sunt desenul perfect al familiei obișnuite, ce așteaptă scrisori de la fiul de pe front.

Rochița roșie a Agikăi, băsmăluța și șorțul "mamei", jacheta roșie, cu bumbi, și cascheta de pompier îl încadrează pe fiecare într-o tipologie. Iar universul din care fac parte, conturat doar din culori care se schimbă pe fundal, lăsând uneori la vedere o lume ce se ghicește din proiecțiile supradimensionate în spatele pânzei din fundal, pare la fel de efemer precum cutiile și personajele de carton care "vor popula" scena în final. Situat în afara universului de carton, poștașul are un rol straniu, cu nuanțele căruia Alexandru Ion jonglează frumos. El e micul demiurg care, printr-un simplu gest, ca-ntr-un joc de-a Dumnezeu - să rupă sau să nu rupă scrisorile de pe front? -, reconfigurează lumea familiei Tót. De el depinde dacă fiul lor moare sau trăiește... pentru ei. A ști sau a nu ști are valoare de viață și de moarte. Când îngheață zâmbetul pe buze? Atunci când poștașul rupe scrisoarea în care Crucea Roșie anunță moartea fiului lor... De ce reapare zâmbetul? Veți descoperi la fața locului.

În final, rămâne ca un stop-cadru imaginea unui toboșar din carton, în mărime naturală, care stă lângă un trompetist din carton, tot în mărime naturală, iar pe jos o căsuță mititică, tot din carton, exact cum e cea a familiei Tót, e pierdută printr-o lume din cartoane, năruită...

Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu": Familia Tót de: István Orkeny
Regia: Victor Ioan Frunză
Scenografia: Adriana Grand
Cu: George Costin, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Alexandru Ion.