şi mediu-metrajul 77 Steps (Israel/Palestina), regizat de Ibtisam Mara\'ana:
Poate şi pentru că The New World m-a surprins în chip extrem de plăcut şi a creat nişte aşteptări ridicate, poate din alte cauze, aceste două proiecţii m-au convins... semi-deloc.
Do You Really Love Me? acoperă tematic o idee ce ar fi putut fi transpusă cinematografic în mod mult mai reuşit, o idee extrem de ofertantă, care putea fi exploatată (pozitiv) mult mai ingenios, cea a barierelor lingvistice dintre partenerii unor cupluri provenind din părţi diferite ale lumii: un italian şi iubitul său asiatic, o româncă şi un macedonean etc. După cum s-a remarcat apoi în cadrul discuţiei de la sfârşitul documentarelor, în acest film lipsa limbajului este cea care separă, în vreme ce în cazul 77 Steps, discuţiile în contradictoriu, prea multe şi ce lasă urme adânci în sufletele personajelor, sunt cele care duc la despărţirea protagoniştilor. Cuvintele au o funcţie foarte precisă în cadrul unei relaţii şi există un echilibru foarte sensibil care poate fi oricând debalansat. Dar cum ne putem da seama când e vorba de prea mult şi când de prea puţin? Mai ales în contextul în care suntem puşi faţă în faţă cu un multiculturalism greu de asimilat, deşi la început însăşi ideea aceasta a unei extravaganţe relaţionale este foarte atrăgătoare. Însă, pe parcurs, valurile se mai liniştesc, pasiunea se transformă într-o formă mai comună şi mai familiară/ familială a afecţiunii mutuale, iar diferenţele etnice şi valorile diferite îşi găsesc un culcuş mai adânc în sufletele partenerilor. Ce se întâmplă începând din acel moment cred că ţine de fiecare, de fiecare relaţie în parte. Ce s-a întâmplat în cazul cuplurilor din cele două documentare a ţinut de ei.
În 77 Steps ne este prezentată povestea unei femei din spaţiul arab, care vine să trăiască în Tel Aviv, unde cunoaşte un evreu canadian de care se îndrăgosteşte. Simpla prezentare a spaţiului în care se desfăşoară acţiunea, un Israel cuprins de revolte şi de schimbări, şi a naţionalităţii celor doi iubiţi este de ajuns pentru a anticipa firul logic al întâmplărilor. Ibtisam este nevoită să îşi ascundă obârşia arabă pentru a putea fi acceptată în comunitatea israeliteană, mama ei, o femeie cu principii religioase foarte puternice, îi reproşează constant la telefon că a plecat să trăiască în acel spaţiu al evreilor şi că şi-a uitat rădăcinile musulmane, iubitul ei se retrage când vine vorba de oficializarea relaţiei, cei doi petrec sărbători ce cad în aceeaşi zi diferit, despărţiţi unul de celălalt: unul pe rit musulman, celălalt pe rit iudaic etc. Cu toate acestea, abordarea filmului mi s-a părut puţin forţată, personalitatea regizoarei (care este şi protagonistă) fiind atât de puternică încât tuşele alese au fost prea apăsate, evidente.
Cu toate acestea, documentarele de tipul acesta lasă loc destul pentru discuţii şi pentru interpretări, astfel că sunt binevenite, chiar şi atunci când realizarea lasă puţin de dorit. Sau poate că mi-aş fi dorit eu, personal, puţin mai mult, mai ales că temele alese puteau fi fructificate din plin.
Nevertheless, aştept cu nerăbdare următoarele proiecţii One World, căci ele reuşesc a-şi atinge scopul foarte bine şi a te scoate din propria lume, schimbând ceva în fiecare spectator, cât de puţin.
Descarcă broşura One World Romania, 2012 aici..