La source des femmes / Izvorul femeilor e, în acelaşi timp, povestea unei culturi, a unei comunităţi şi a unei femei care luptă. Povestea culturii nu e spusă nici de vocea părtinitoare a unui insider, nici pe un ton critic, marcat de prejudecăţi occidentale. Povestea culturii e spusă din perspectiva celui care vrea, mai întâi, să o înţeleagă şi, apoi, să o dea mai departe, fără să o filtreze prin lentile colorate. Filmul este, totodată, povestea comică, dar cu accente tragice a unei comunităţi care trece printr-o schimbare, pentru care nimeni nu e cu adevărat pregătit. La source des femmes este, însă, înainte de toate, povestea unei femei care luptă pentru locul său în lume, pentru libertate şi egalitate.
Leila, de curând căsătorită cu Sami, trăieşte într-un sat arid de munte, acolo unde, zi de zi, femeile tinere sau în vârstă, gravide sau între două sarcini, urcă până la un izvor aflat departe de sat pentru a aduce apă în gospodăriile lor. Asta în timp ce bărbaţii stau de poveşti la cafenea şi sorb din ceştile lor de ceai. Pentru Leila însă, situaţia e inacceptabilă, aşa că le convinge pe celelalte femei din comunitate să intre într-o "grevă a iubirii", adică să nu mai facă sex cu soţii lor până ce aceştia nu se pun pe treabă. Ce începe aşa e o revoluţie aparent măruntă, dar uriaşă pentru fiecare dintre personajele feminine ale lui Radu Mihăileanu. Bătălia pe care o poartă femeile nu e uşoară. Unele se luptă cu propriile dorinţe, altele încasează bătaie în faţa propriilor copii pentru că îşi refuză soţii, iar majoritatea, în frunte cu Leila, îşi dobândesc faima de "vrăjitoare" în sat şi în împrejurimi, pentru că ideile lor par prea deplasate. Eroinele luptă laolaltă cu teama, cu tradiţia şi cu apatia soţilor. Dar, în comedia dramatică a lui Mihăileanu, femeile sunt frumoase şi puternice şi cântă, dansează şi suferă cu demnitate. Şi, la final, nu câştigă doar apa care vine prin conductele proaspăt instalate, ci şi propriile voci. Interesant e că şi armele cu care luptă grupul de femei sunt cât se poate de feminine. Nu au forţă fizică sau financiară pentru a se opune bărbaţilor sau ordinii lumii, dar au senzualitate, ritm, voce şi solidaritate.
Satul din Maroc unde a fost filmată pelicula este cadrul perfect pentru a transmite ideea de izolare, de lipsă a unei evoluţii în viaţa acestor oameni. Aici nu există electricitate sau apă curentă, cei mai mulţi locuitori sunt analfabeţi, iar principala distracţie pentru femei şi copii o reprezintă telenovelele mexicane pe care le privesc împreună la televizor atunci când merg în unul din satele vecine la un târg. În acest context, e normal ca protestele pornite de Leila să stârnească o controversă de proporţii şi să scoată la suprafaţă valorile şi sentimentele pe care era clădit întreg echilibrul comunităţii pentru a le redefini pentru totdeauna.
Conflictul pe care alege să îl exploateze regizorul ar fi putut fi pictat în o sută de feluri mai stângace decât acela pentru care optează Mihăileanu, care pune umor şi spirit ludic exact acolo unde trebuie, fără să abandoneze, însă, perspectiva tragică, întunecată care vine firesc cu povestea. Fiecare din personajele sale este important, astfel că nu e uşor să trasezi linia epică în jurul căreia se derulează fiecare acţiune, filmul e mai degrabă o colecţie de scene, decât un traseu narativ. Dar asta nu e rău. O mare parte din scene încântă prin energia şi umorul lor, în vreme ce câteva segmente sunt tratate mai degrabă superficial. Astfel, n-au cum să nu te facă să zâmbeşti scenele în care femeile interpretează cântece de-a dreptul caustice, chiar şi în faţa unui grup de turişti, dar e posibil să te dezamăgească subscenariul rezolvat adolescentin, simplist, despre Loubna şi dragostea ei pentru un băiat din sat. În ansamblu, însă, filmul transmite atât de multă căldură şi bunăvoinţă, încât treci peste stângăciile de scenariu, peste dialogurile pe-alocuri prea evidente.
Mihăileanu crede că revoluţia începe acasă, că oamenii mici, dar frumoşi, inteligenţi şi încrezători în cauza lor pot schimba lumea mai repede decât o fac oamenii mari, doar pentru că sunt mari. Şi tocmai cu speranţa asta poţi să pleci acasă la finalul filmului.