Dilema Veche / aprilie 2012
Source des femmes, La
Lansat la Festivalul de la Cannes 2011 (adică la capătul "primăverii arabe") şi atacat de presă pe toată linia (de la Cahiers du Cinéma la Positif şi de la Variety la Hollywood Reporter), La source des femmes reprezintă tentativa lui Radu Mihăileanu - regizor francez de origine română şi rege al etno-kitschului umanistoid - de a anexa şi "sufletul arab" la restul domeniilor sale ("sufletul evreiesc", "sufletul rus", "sufletul ţigănesc"). Premisa dramaturgică e bulevardier-picantă (şi totodată înnobilată de Aristofan - în Lysistrata): într-un sat nelocalizat precis (alibiul acestei imprecizii fiind asigurat de calitatea de basm pe care şi-o revendică filmul), femeile intră în greva sexului, în chip de protest împotriva condiţiei lor. La revendicarea lor iniţială - să nu mai fie folosite la căratul apei de la cel mai apropiat izvor, în timp ce (locurile de muncă fiind puţine şi nefiind nici război) soţii lor stau degeaba - se adaugă rapid şi altele (prezentate bărbaţilor inclusiv sub formă de cîntece şi dansuri pseudo-tradiţionale): alfabetizare, dreptul de a-şi alege singure soţii, dreptul la contracepţie şi chiar dreptul la sex premarital. Tot ce are de făcut spectatorul-ţintă - occidental, burghez, bien-pensant - e să se felicite de la un capăt la altul al filmului că e atît de bien-pensant, în timp ce soarbe turistic erzaţul de arabitate pe care i l-a preparat Mihăileanu.

Adunaţi unul din Algeria, altul din Palestina, altul din Franţa etc., actorii vorbesc într-un dialect marocan pe care unii dintre ei au trebuit să-l înveţe de la zero şi în metafore livresc-"populare" despre care Dumnezeu ştie cum le-or suna localnicilor din satul berber în care s-a filmat: orientalism insensibil sau stilizare perfect legitimă într-un basm? Dacă e stilizare, atunci, în orice caz, e una care cel mai adesea nu se poate deosebi de pura cosmetizare: vorba criticului de la Les Inrockuptibles, "sudoarea femeilor supuse la corvezi nu diferă de cea, glamourizată, pe care o vedem în reclamele la deodorante"; glossy e şi eclerajul care, calibrat astfel încît aproape să dea - şi totuşi nu - în supraexpunere, cultivă un efect de arşiţă (cu a cărei semnificaţie simbolică ni se şi împuie urechile); şi, atunci cînd satul revine la viaţă sexuală, actul pe care-l vedem reprezentat include şi viori, şi chipuri transfigurate pe fundaluri negre, şi planuri-detaliu de mîini zgîriind spinări - în fine, tot tacîmul softcore-ului filmat "finuţ".

Comparativ cu filmul precedent al lui Mihăileanu, Le concert, atît farsa, cît şi melodrama de aici sînt destul de sedate. Potenţialul comic al frustrării sexuale masculine e sever ciuntit de faptul că, într-o concesie făcută realismului, Mihăileanu ne-o arată manifestîndu-se prin bătăi şi violuri, ceea ce-l obligă la tact. Ca dispozitiv dramatic, greva sexuală nu produce mare lucru în afară de scene de protest (cîntat şi dansat) urmate de represalii, apoi de alte scene de protest şi de alte represalii, şi tot aşa, fără ca bulgărele de zăpadă să crească prea tare (există tentative de a-l îngrăşa prin introducerea unor funcţionari de la oraş şi a unor islamişti fanatici, care se raportează - şi unii, şi alţii - la grevă în funcţie de propriile interese, dar sînt tentative superficiale), pînă la inevitabila capitulare a bărbaţilor. Nu puţine sînt secvenţele ce nu sînt structurate atît dramatic, cît didactic - de pildă, revoluţionara Leila (Leïla Bekhti) apărîndu-şi cauza în faţa imamului, cu citate din Coran. Poate că şi din disperare de cauză, Mihăileanu montează asta în paralel cu unul dintre climaxurile lui melodramatice - soţul Leilei ameninţînd să înjunghie un jurnalist despre care a aflat că a fost cu ea înaintea lui. Însă articulaţiile melodramatice ale filmului sînt la fel de moi ca articulaţiile lui comice: soţul Leilei (Saleh Bakri), care pînă la acea criză de posesivitate a fost o efigie a Noului Bărbat Musulman (sensibil, luminat etc.), îşi revine numaidecît.

Filmul nu e populat de personaje pozitive şi negative (aspect care sigur că poate fi luat drept dovada unei mari iubiri de oameni din partea lui Mihăileanu), dar asta nu-l face complex. E populat de efigii unidimensionale - Noul Bărbat Musulman, Ingenua (programată să descopere, pînă la sfîrşitul poveştii, cîteva adevăruri despre bărbaţi şi iubire), Veterana Neînfricată. În apărarea împărţirii tradiţionale a sarcinilor între bărbaţi şi femei, socrul Leilei invocă la un moment dat condiţiile istorice, dar restul bărbaţilor sînt fie insipizi (ca sensibilul-de-serviciu care este soţul revoluţionarei), fie şterşi (ca toţi ceilalţi, de la bătăuşi la conspiratorii fundamentalişti), iar indistincţia lor slăbeşte conflictul dramatic - obstacolele din calea personajelor feminine nu mai au cum să pară foarte substanţiale din moment ce practic tot ecranul e doar al lor. La source des femmes e mai puţin reprezentarea unei lupte decît expresia unei adeziuni, iar adeziunea respectivă e atît de neproblematizantă încît e totuna cu autocomplezenţa.

Regia: Radu Mihăileanu Cu: Leïla Bekhti, Hafsia Herzi, Biyouna, Sabrina Ouazani, Saleh Bakri

2 comentarii

  • aţi ratat o întrebare tulburătoare
    [membru], 18.04.2012, 11:19

    Am reţinut observaţia dvs (după gustul meu, tare comică, chiar cred că aţi scris-o special, să mă faceţi să rîd) : “Ca dispozitiv dramatic, greva sexuală nu produce mare lucru în afară de scene de protest (cîntat şi dansat)... “ În cazul ăsta, dle Gorzo, filmul lui Radu Mihăileanu pune o întrebare tulburătoare : în lumea arabă, femeile ar mai cînta şi ar mai dansa, dacă bărbaţii nu le-ar da motive de protest?! Ei!? Recunoaşteţi, întrebarea e tulburătoare şi aţi ratat-o, noroc cu mine. Pe lîngă întrebarea asta, am din nou o problemă cu titlul filmului, nu îl înţeleg.

  • absurdistan 2008
    ansa, 20.04.2012, 14:35

    oare Radu Mihaileanu a vazut Absurdistan si apoi s-a gandit ca n-are nicio idee si s-a apucat de asta?

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus