mai 2012
Stand van de Sterren / Un loc între stele
Documentarul Stand van de Sterren / Un loc între stele mi-a adus aminte de lucruri la care încetasem să iau aminte. În viaţa familiei indoneziene Shamshudin, noul se îmbină cu vechiul, ritul se îmbracă în modern, câştigatul banilor de pe urma luptelor dintre peşti se amestecă cu postarea de poze pe Facebook. Bărbatul familiei trece de la creştinism la islamism, ca urmare a faptului că Indonezia este majoritar musulmană, şi foloseşte apa sfinţită de la moschee ca apă pentru peştii săi luptători (peşti pe care îi antrenează agitând apa astfel încît aceştia să facă mişcare şi să fie în formă). În acelaşi timp, bunica băieţelului fratelui său îl duce pe acesta într-o biserică catolică şi îl pune să repete Tatăl nostru. Când tatăl copilului află, se enervează şi o apostrofează pe bătrână spunându-i că băiatul lui va deveni confuz, iar apoi, întorcându-se spre micuţ, începe să îi recite o rugăciune musulmană spunându-i să nu o mai asculte pe bunică.

Sărăcia familiei duce la certuri între soţi. După ce află că apa sfinţită a fost pusă  la peşti şi îi reproşează asta supărată soţului pentru că va putea face rost de alt bidon abia anul următor, soţia alege să îl pedepsească prăjindu-i peştii antrenaţi în luptă în ulei, ceea ce provoacă noi dispute aprig duelate. Trecând cu o generaţie mai jos, nepoata, o adolescentă tipică, tocmai termină liceul şi dă admiterea la facultate, dar în momentul în care unchiul ei realizează câţi bani vor trebui să plătească pentru a-i putea susţine financiar studiile, el o întreabă dacă nu ar vrea mai degrabă să sară peste episodul facultate. Reacţia bunicii este mişcătoare (mi-a adus aminte pe loc de propria-mi bunică): alege să îşi amaneteze casa (cumpărată prin mari eforturi), doar ca nepoata ei să poată studia pentru a îşi face un nume şi pentru a nu rămâne ca toţi ceilalţi din familie, care nu au şcoală.

Dramaticul se împleteşte cu amuzantul, situaţiile din multe pasaje ale documentarului (ce vorbeşte despre o temă foarte serioasă, de altfel) au un umor involuntar (pentru cei ce iau parte la ele) ce a fost gustat din plin de către co-privitorii mei din sală. Pe lângă cele povestite mai sus, o altă scenă l-a avut în prim-plan pe fratele organizatorului de lupte între peşti (sport apreciat în Indonezia, au fost secvenţe de la TV care vorbeau despre ultimele ştiri în domeniu) care face o cerere pentru ajutor social, iar pentru ca acesta să poată fi acordat, un om trebuia să vină să verifice faptul că solicitantul locuieşte într-adevăr într-un loc sărăcăcios. Astfel că toate lucrurile "de lux" din camera bărbatului (TV-ul, jocurile video ale celui mic, motocicleta etc.) sunt rapid îndepărtate şi îndesate în dormitor, iar pe jos sunt aruncate nişte pături (pe care să se presupună că acesta doarme împreună cu băieţelul său, camera fiind închiriată), lângă care apar nişte mormane de cutii de carton pe care, aparent, le vinde pentru a se întreţine.

Documentarul, coproducţie olandeză-indoneziană, mi-a deschis precum spuneam cutia de lucruri uitate. Scena dinspre final a închis cercul deschis prin plecarea bunicii din satul natal pentru a avea grijă de nepoata ei. Către final, bunica se întoarce, încearcă fără succes să o înveţe pe mama ei să folosească o butelie cu gaz în loc să se obosească tot cărând în fiecare zi lemne pentru foc, iar apoi, într-o noapte, cele două bătrâne ies într-un câmp şi privesc stelele. Uitasem cum e. Să nu faci nimic, să îţi goleşti mintea şi să priveşti un cer înstelat, căutând constelaţii şi stele căzătoare. Un exerciţiu al frumuseţii, părerea mea.

Regia: Leonard Retel Helmrich

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus