Nyárutca, nem megy tovább / Strada Verii, nu merge mai departe / Summer Street, End of the Line
Ungaria, 2011, 72', tragicomedie
Regia: Vecsernyés János
Scenariul: Egressy Zoltán
Imaginea: Ragályi Márton
Montajul: Tóth Csaba
Muzica: Takács Péter
Cu: Kerekes Éva, Haumann Péter, Bartsch Kata, Sipos Vera, Keresztes Tamás, Lengyel Ferenc, Kovács Zsolt
Absurdul este limbajul cel mai potrivit pentru a vorbi despre evenimentele fără explicaţie logică din Ungaria de astăzi. Absurdul este simbolul condiţiei noastre. (Vecsernyés János)
Acţiunea se desfăşoară într-o dimineaţă de duminică, la Budapesta, în troleibuzul 71. Totul se petrece în timp real, pe parcursul a şaptezeci şi ceva de minute. Esenţa poveştii este deturnarea unui troleibuz cu rută fixă. Cineva urcă în troleu şi încearcă să-l deturneze. Pe deasupra, personajul este cunoscut de toţi călătorii aflaţi în troleul aproape gol.
Vecsernyés János şi-a construit de-a lungul mai multor decenii o reputaţie solidă ca director de imagine şi operator. Debutează ca regizor şi scenarist în 2000, cu lungmetrajul Quartet, din a cărui distribuţie fac parte actori neprofesionişti. Se face remarcat în 2006, prin Detektívtörténet (O poveste cu detectivi) - o adaptare după romanul omonim a lui Kertesz Imre. Cu Strada Verii, nu merge mai departe (2011), Vecsernyés János continuă să exploreze filonul literar - filmul fiind o adaptare după o piesă de teatru al lui Egressy Zoltán - folosind absurdul în cheie tragi-comică.
Selecţii în festivaluri: Săptămâna Filmului Maghiar, Budapesta, 2011; Festivalul Internaţional de Film de la Istanbul, 2011
Ora 21:00, Cinemateca Eforie
L'Apollonide - Souvenirs de la maison close / Casa plăcerilor / House of Tolerance
Franţa, 2011, 122', dramă, 16+
Regia, scenariul şi muzica: Bertrand Bonello
Imaginea: Josée Deshaies
Montajul: Fabrice Rouaud
Muzica: Bertrand Bonello
Cu: Hafsia Herzi, Céline Sallette, Alice Barnole, Adèle Haenel, Jasmine Trinca
Distribuit de: Clorofilm
Filmul Casa plăcerilor este o descriere onestă a vieţii într-o casă de toleranţă din Parisul începutului de secol XX. (Bertrand Bonello)
Într-un stabiliment din Paris, o prostituată are o cicatrice care îi trasează un zâmbet tragic pe chip. În jurul fetei care râde, celelalte fete îşi trăiesc propriile vieţi - rivalităţile, temerile, bucuriile, durerile. Din afară nu se vede nimic. Casa este închisă. Dar înăuntru... totul este posibil.
Bertrand Bonello s-a născut în 1968 la Nisa. Are studii de muzică clasică şi înainte de a se dedica filmului a colaborat cu numeroşi muzicieni. Primul său lungmetraj - Quelque chose d'organique (1998) - este selecţionat la Festivalul de Film de la Berlin, în cadrul secţiunii Panorama. Cu următorul film - Le Pornographe (2001) - din a cărei distribuţie face parte şi actorul Jean-Pierre Léaud, a câştigat Premiul FIPRESCI la ediţia din 2001 a Festivalului de Film de la Cannes, iar cu Tiresia (2003) intră în competiţia oficială a aceluiaşi festival. În paralel se ocupă şi de muzică, în 2007 scoate albumul My New Picture, după care realizează şi un film cu acelaşi nume, prezentat la Festivalul de Film de la Locarno. În 2008 regizează lungmetrajul De la guerre, selecţionat la Quinzaine des Réalisateurs, Cannes, 2008, iar în 2010 scurtmetrajul Where the Boys are, prezentat la Locarno. Cel mai recent film al său - Casa de toleranţă - a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, 2011.
Premii: Premiul César pentru cele mai bune costume - Premiile César, 2012.
Website: http://www.lapollonide-music.com
