Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

TIFF 2012 din mers


iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
M-am urcat în trenul TIFF-ului din mers (venind cu... avionul, care a avut întârziere şi astfel, cu toate că cutia cu ochelari 3D îmi fusese lăsată în grija mie, mioapei, am sperat degeaba că voi prinde începutul de la splendidul Hugo, al lui Scorsese - dar îl recuperez eu la Cinema Odeon). Am ratat deschiderea printre picături (de ploaie), cu Despre oameni şi melci (şi aceştia din urmă tot după averse apar), filmul regizorului Tudor Giurgiu, pe care am avut privilegiu să-l văd şi care este (cel puţin deocamdată) în fruntea topului preferinţelor cinefililor cu vechime de aici, pentru că merită. Are umor şi amor deopotrivă.

De la aeroport m-am simţit ca la Hollywood! Mă aştepta un Mecedes branduit şi un domn ultra amabil care m-a dus la Hotelul Melody (ce mi-a amintit că era un bar, cam deocheat, tot cu numele asta, pe lângă un cinema, în capitala noastră socialistă). Aici încă miroase a zugraveală, e o cameră drăguţă, cu televizor şi frigider (spre deosebire de Cannes, unde telefon şi Fram sau Arctic nema), doar că apa plată pare o raritate, iar la micul dejun ai parte de... muzică populară, cu imagini pe monitor, cu tot. (A două zi s-a trecut pe PRO, din fericire.)

Foarte curând am început să-mi regăsesc cunoştinţe, inclusiv pe Raluca, fata cu melon de la Chişinău, soţia celui care a lucrat în 2011 la Aristoteles Workshop la fabulosul Gutui japonez, plus un îngeraş păzitor personal şi foarte eficient: Alexandra.

De la nou inaugurata Casă TIFF, am fost dus la Bonţida, la Castelul Bánffy, unde în 2011 descoperisem Odessa in fiamme (iar în 2012 am văzut la Cronograf un excelent documentar despre protagonista filmului, Maria Cebotari). Aici, pe o Lună cu totul racord cu cea din capodopera lui Méliès - Le voyage dans la lune -, au urmat 16 scurtmetraje, acompaniate la pian de stră-strănepotul magicianului, şi însoţite de comentariul în franceza al strănepoatei, tălmăcite de Ozana Oancea.

Unul din clipurile de promovare al festivalului, cu aluzii tot la Le voyage dans la lune, dar şi la 2001: A Space Odyssey, al lui Kubrick, are în distribuţie doi actori străluciţi şi ardeleniţi, Anca Hanu şi Adi Cucu (coincidentă sau modă, pare-se acum de când cu După dealuri, în dulcele grai moldovenesc), cu pozele photoshopate ale lui Tudor Giurgiu şi Kirrrri (cum îi spune lui Mihai Chirilov o mare fană germană a cinematografiei autohtone, Elvira, care poate fi întâlnită la mai toate evenimentele de gen), dar şi cu un autograf de la preferatul domnişoarelor, inclusiv de peste mări şi ţări: Andi Vasluianu. Autoare: foarte promiţătoarea certitudine(aşa îmi place s-o numesc, chiar dacă pare o contradicţie în termeni) Iulia Rugină.

Cafeaua nu-i Nespresso, dar cafeneaua are un patron care seamănă cu Hemingway, Octavian Hoandra, un om numai bun de personaj, măcar de-un scurtmetraj, şi care păstoreşte un loc ideal cu evergreen-uri în background, Klausenburg (numele Clujului pe nemţeşte pentru cei la fel de ignoranţi ca mine...) şi o licoare salvatoare pentru multele ore de trezie necesare.

Marţi dimineaţă, pe 5 iunie 2012, am descoperit un post pe care-l credeam de radio, pentru că-i mai dădusem corespondenţe prin telefon. Astfel am pus un chip pe vocea lui Andi Daiszler şi a Ancăi Dinu, de la Transilvania Live. În plus au şi o clădire la fel de profi ca ei, cu un lift exterior de unde poţi vedea oraşul, de la etajul 6.

Cel mai spectaculos moment şi la propriu şi la figurat a fost proiecţia cu mutul lui Lubitsch (la Cannes, la Palat, pe unul dintre pereţii ornaţi cu torturi aniversare era şi cel al lui Ernest Lubitsch, alături de o surâzătoare Marlene Dietrich) din 1919, Die Puppe / Păpuşa, în care maestrul şi apare în primul cadru, pentru care muzica de acompaniament a fost compusă şi interpretată live de un sextet de vis, care s-a apucat de această fascinantă creaţie la sugestia tot a unui festival, cu 25 de ani în urmă. Cum suntem în plină fază mânăstirească de la Mungiu (care a trezit multe regrete pentru că de data asta n-a venit cu recentul său succes răsunător), şi aici apar nişte călugări, trataţi cu ironie, pentru că aleargă după banii unui moştenitor, care nu vrea să se însoare aşa că i se creează un manechin de nevastă ideală, care dansează şi zâmbeşte, dar nu vorbeşte. (Să fi fost un model pentru robotul lui Lang din Metropolis, din 1927?).

Oricum a fost un vis pentru orice iubitor de artă a şaptea, cu ilustraţie de sunete ca la teatrul radiofonic de calitate şi cu efecte speciale pe ecran, cu imagini sepia şi virate în culori, cu un tată disperat, căruia nu numai că i se face părul măciucă de frică, dar şi albeşte şi apoi revine la pana corbului, ca gag de final, dar şi cu o mulţime de alte vrăjitorii pe celuloid. Precis l-aţi văzut cândva la Vârstele Peliculei, la Tudor Caranfil, aflat aici, îmbrăcat în cercetaş american, pe o ploaie deluviană, în Paradisul pe pământ, Marisel, pe care l-am botezat Marigold Hotel autohton. Sper ca Institutul Goethe să aducă show-ul şi la Bucureşti (măcar!).

Apropo de frăţie, nu a Inelelor, Păcătoasa Teodora, e o ocazie unică de a vedea cum e cu miresele Domnului, cu tot ritualul, chiar dacă protagonista are un zâmbet cam strâmb - doar poate că e o idee preconcepută că trebuie să fie nişte sfinte serafice, rupte de lume...

Într-un film japonez care debutează în spanioleşte apare o măicuţă atipică, cu ţigară în colţul gurii şi înjurătura blasfemică gata pregătită. De fapt e strania poveste a unui Dumnezeu din întâmplare într-un spaţiu claustrofobic şi apoi agorafobic. Pe principiul cineva de acolo, de Sus, coordonează fiecare mişcare. Spooky rău acest Symbol, printre preferatele selecţionerului Chirilov, alias The Mad Hatter, că e şi un pic nebun şi scoate selecţia ca prestidigitator din joben. De fapt cel mai bine e aici să fii din categoria celor care nu se iau după trailer, vorba Vodafonului, şi să vezi până la capăt filmul, inclusiv genericul.

Şi aşa aş ajunge la Hoţul discret / The Silent Thief, regizat de o tânără americancă, Jennifer Clary, care e venita cu soţul ei, producător, şi cu un artistic designer. Iniţial recunoştea şi ea că sunt scenarii chinuitoare, prin urmare mi-am zis că nu contează că subiectul seamănă cu The Servant al lui Losey sau Harry, un ami qui vous veut du bien, adică o fiinţă care ţi se strecoară în familie şi viaţă, te copiază şi încercă să se eternizeze. Când colo vesela made in Dallas, e aproape la fel de neîndurătoare, doar că ea nu mai sugerează, ci găseşte justificări pentru un final care tare aş fi vrut să fi fost puţin mai înainte, cu vreo câteva minute. Ca şi la Labrador, un film danezo-suedez unde s-a rupt celuloidul, ca în Cinema paradiso! Şi ce efect de caleidoscop, cum se vrea TIFF-ul.

(Acest articol a fost transmis de pe o tabletă Vodafone Smart Tab 10, cu sprijinul Vodafone România)

(va urma)





 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Irina-Margareta Nistor


Alte articole

 Transilvania Talent Lab: făuritorii visători ai filmelor de mâine - TIFF, 2012, Ioan Antoci
 EducaTIFF pentru prima oară în Bucureşti, Comunicat de presă
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Tilt la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Gianni e le donne la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Life in a Day la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer