Săpânţa pe harta filmului transilvan - TIFF, 2012

Fără să aibă o legătură directă cu filmul, "cimitirul vesel" din Săpânţa s-a dovedit a fi un brand turistic naţional foarte bine valorificat la ediţia 2012 a TIFF-ului. Afişele cu epitafuri parodiate după modelele originale au invadat străzile Clujului, descreţind pentru o clipă frunţile şi aducând un zâmbet inocent pe feţele tot mai îngrijorate ale oamenilor. Pe fondul "albastrului de Săpânţa", pictura naivă şi-a etalat din nou farmecul inegalabil, vetust şi proaspăt în acelaşi timp, oricum împrospătat cu subiectele actualităţii, aducând în prim-plan personaje poznaşe, desprinse din rândul cinefililor rurali ce au la masă rola de film în loc de mămăliga tradiţională, înlocuiesc dezinvolt coasa sau plugul cu telecomanda sau, transformate în ceteraşi traşi în straie maramureşene, fac reclamă cluburilor şi formaţiilor muzicale prezente la festival. "Dănţăuşi de bizuială", cum ar spune Grigore Leşe. Neaoşismul se dovedeşte mereu tonic în substanţa lui. Adormitul întru Domnul Stan Ioan Pătraş, fondatorul cimitirului de la Săpânţa, n-are a se plânge, deşi regretul a fost scris pe crucea lui de către urmaşi: "Când am fost să iau folosu / Moartea miau luat cu totu." Cine ar fi crezut că moştenirea lui poate rodi până şi în afişul publicitar al festivalului?

În aceeaşi gamă jovială, portretul cinefilului la tinereţe prinde contur din cele două spoturi ghiduşe, inspirat concepute ca repercusiuni ale dependenţei de film. Primul, în absenţa lui, are tentă grotesc-morbidă, căci împătimitul s-a săvârşit din lume prea devreme din exagerat de marea dragoste de filme ("După lume îmi pare rău / Că prea iute am murit eu"). În postură de mamă îndoliată, Luminiţa Gheorghiu se jeluieşte sfâşietor în faţa camerei iar ceilalţi din anturajul dispărutului (Adrian Titieni, George Piştereanu şi Alina Grigore) îi completează profilul din mărturii puse cap la cap de Marian Crişan. I se impută ba că downloada filme de pe internet la serviciu, ba că "dădea banii de mâncare pe filme", ba că "era defect rău". Concluzia răutăcioasă şi anti-TIFF ar putea suna ca banale titraje tv: pentru o viaţă sănătoasă renunţaţi la ficţiuni edulcorante şi îngrijiţi-vă de propria voastră viaţă, nu a celor din filme. Voi sunteţi cei mai importanţi! se aude un glas din străfunduri. În ciuda acestei evidenţe ironic prezentate, TIFF-arii n-au luat în seamă avertismentul şi bine au făcut, căci filmele, spun ei, ne învaţă, printre altele, cum să ne îngrijim propria noastră viaţă.

Reversul la "tragedia" simulată de clipul lui Marian Crişan îl dă al doilea spot oficial al festivalului, realizat de Iulia Rugină, amuzantă incursiune în viaţa de cuplu. Cu clopul ardeleneşte îndesat pe scăfârlie, rămas dintr-un alt film cu ţărani, unde şi-a verificat autenticitatea de clasă, Adrian Cucu "beleşte ochii la filme" cu telecomanda în mână. Suntem într-un sat de oameni harnici unde e o ruşine să nu lucrezi, dar dependentului nostru nu-i pasă. Nu se sinchiseşte prea mult nici când apriga nevastă (Anca Hanu) îl ocărăşte de mama focului. Dependentul cu ochii bulbucaţi de vizionări emite abia auzit un singur noa ardelenesc (aproximativ transcris) de toată frumuseţea oricum. Soaţa, enervată, îi aruncă telecomanda... în lună, aluzie la Le voyage dans la lune filmul lui Georges Méliès din 1902, cumva în aceeaşi familie stilistică cu spotul din 2005, inspirat din E.T., filmul lui Spielberg.

Dar trimiterile pot fi şi altele, mai grave. Mâna asta lipită de telecomandă s-ar putea transforma în imaginea hidoasă apărută la un moment dat pe ecran într-o secvenţă din seria horror shorts, e vorba despre Abandoned al mexicanului Francisco Ruiz Velasco, prezentat în 2012 la Cluj. Un alt avertisment, morbid, apocaliptic de data aceasta.

Ca şi în cimitirul din Săpânţa, în filmele TIFF-ului 2012 morbidul coexistă cu veselia, "muritudinea" cu speranţa naşterii într-o simbioză tragi-comică relevantă de multe ori.