mai 2012
Festivalul TIFF 2012
O dramă de război filmată anul trecut la Sibiu, Fraţii de cruce / Blutsbrüder teilen alles, va fi prezentată în premieră mondială pe 13 iunie 2012, în deschiderea TIFF Sibiu 2012. Filmul regizat de Wolfram Paulus va avea prima proiecţie cu public în Piaţa Mare din oraş, de la ora 22.00. 

Fraţii de cruce este povestea a doi prieteni, Ferry şi Alex, pe care războiul îi pune la încercare. În 1944, în oraşele germane încep evacuările masive ale populaţiei, însă cei doi adolescenţi refuză să plece o dată cu ceilalţi. În cele din urmă, se înscriu într-un program pentru tinerii hitlerişti în care vor afla, pentru prima dată, ce înseamnă doctrina nazistă. Mai ales atunci când Alex descoperă că are origini evreieşti.


Producţia româno-austriacă îi are pe afiş pe tinerii Lorenz Willkomm şi Johannes Nussbaum, alături de renumiţii actori germani Susanne Lothar şi Udo Samel. Lothar este una dintre actriţele favorite ale lui Michael Haneke, fiind distribuită în trei dintre filmele sale: Funny Games, La pianiste şi Das Weisse Band (Palme d'Or, Cannes 2009). La rândul său, Udo Samel este un actor de teatru şi film cu roluri în peste 80 de producţii şi numeroase premii obţinute de-a lungul timpului. În distribuţie figurează şi actorii români Daniela Nane, Adrian Ancuţa, Rudy Rosenfeld, Monica Ghiuţă, Ciprian Chiriţă, Cătălin Adrian Iova, Andrei Voicu.


Filmările au avut loc la Sibiu şi Bucureşti, în vara lui 2011. Imaginea este semnată de Tudor Mircea. Fraţii de cruce este o producţie SK-Film-und Fernsehproduktions-gesellschaft m.b.H., realizată în coproducţie cu Libra Film Productions şi Pinguin Film GmbH.

Pe 17 iunie 2012, după cinci zile pline de proiecţii şi evenimente speciale, un film românesc va închide ediţia sibiană a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Tot în Piaţa Mare, de la 22.00, spectatorii din Sibiu vor putea viziona Tatăl Fantomă, un road-movie cu Marcel Iureş în rolul principal. Debutul în lungmetraj al lui Lucian Georgescu are ca punct de plecare nuvela Almost Oriental a scriitorului şi scenaristului american Barry Gifford (Wild at Heart, Lost Highway, Perdita Durango) şi are ca protagonist un profesor american care vine în România să regăsească originile bucovinene ale tatălui său.

În film joacă şi Mihaela Sîrbu, Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Nicodim Ungureanu, Vitalie Bantaş, Marcello Cobzariu şi Mirela Oprişor.

Tot în premieră în România - joi, 14 iunie 2012, de la 22.00, în Piaţa Mare din Sibiu - va rula şi primul film realizat vreodată la cosmodromul de la Baikonur, amenajat de fosta Uniune Sovietică în vasta stepă kazahă, pentru programul său spaţial. Baikonur, în regia germanului Veit Helmer (Absurdistan), este o comedie despre un tânăr kazah, Iskander (Alexander Asochakov), obsedat de misiuni spaţiale. Din iurta sa mică, urmăreşte visător, la televizor, cum frumoasa astronaută Julie Mahé (Marie de Villepin) se urcă într-o navă. Însă, atunci lucrurile nu merg conform planului şi Julie cade din cer, la propriu, Iskander invocă o lege nescrisă a stepei - "ce cade din cer e al găsitorului" - şi susţine că e soţul ei, profitând de faptul că şi-a pierdut memoria. Baikonur a fost proiectat în 2012 la Festivalul de la Berlin.


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus