Hoţul de oase & Carmina Burana în 3 paragrafe - FITS, 2012

Hoţul de oase, spectacol în regia lui Radu Afrim, îngrămădeşte în locuinţa gemenelor Blum personaje stranii surprinse exact în momentul în care disecă marile probleme care pun în pericol casa scării: dispariţia recentă a uneia dintre surori, Sparrow Blum, artistă de cabaret şi prostituată după program; ameninţarea inundaţiilor care au acoperit deja 7 judeţe şi care aduc cu sine mult semnalata apocalipsă şi evadarea unui deţinut cu o pasiune mai aparte: oasele cadavrelor umane. Pericolul este aproape, cu chip neştiut poate ataca oricând şi surprinde pe oricine. Un detectiv soft S&M porneşte o investigaţie, frica se împleteşte cu sexul, râsul cu tristeţea şi instinctul cu grotescul; dar toate presărate cu umorul limbajului mondeno-stradal binecunoscut deja ca notă definitorie a spectacolelor lui Radu Afrim.
 
Sora răpită, omorâtă sau evadată (din viaţa anostă) nu este găsită, despre hoţul de oase nimeni nu ştie nimic, deşi el se plimbă precum o umbră printre toţi, inundaţiile ameninţă şi totuşi încă mai e timp... mai e timp pentru discursurile pseudointelectuale ale doamnei Mureşan, pentru intervenţiile retardo-ludice ale fiului ei şi pentru declamarea gândurilor care transcend, fără voia ei, mintea Lilei. Hoţul de oase este o producţie a teatrului independent Teatru 74 din Târgu Mureş.

Tot din Târgu Mureş, însă de data aceasta de la Teatrul Naţional, în aceeaşi zi - cu numărul 3 - a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2012 a fost prezentat şi spectacolul de teatru coregrafic Carmina Burana în regia lui Gigi Căciuleanu. Spectacolul este un tur de forţă a aproximativ 40 de actori manipulaţi după bunul plac al Fortunei. În hermeneutica mişcărilor scenice se potenţează în mod dramatic referinţe la traiul sisific al fiinţei umane: îndrăgostirea, procrearea, dar şi patimile, tentaţiile şi ispitele care dezvăluie latura frivolă a fiecărui om, toate sub cupola opacă a efemerităţii vieţii. Dacă în primul moment după ridicarea cortinei în avanscenă se află la vedere o citare a lucrării lui Marcel Duchamp "Roata de bicicletă", de care Fortuna se foloseşte atunci când îi manipulează pe muritori, înainte de căderea ei, personajul principal reface traseul fără de capăt al lui Sisif odată cu apariţia în scenă a unei roţi supradimensionate. Carmina Burana reuneşte momente coregrafice puternice de grup cu imagini efect ale mişcării corpului prin spaţiul gândit de scenografa Alina Herescu şi muzica lui Carl Orff.