The Deer House & Goldfish Game & Phaedra's Love în 3 paragrafe - FITS, 2012

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2012 l-a adus în atenţia publicului consumator / producător de teatru pe regizorul belgian Jan Lauwers, în ziua cu numărul patru, printr-o serie de spectacole, proiecţii şi întâlniri cu publicul. Jan Lauwers este unul dintre acei artişti care are abilitatea de a manevra mai multe medii artistice: scrie, pictează, regizează spectacole de teatru şi filme. Lucrul în singurătate între cei patru pereţi ai atelierului (Lauwers a studiat pictura la Academia de Artă din Ghent) l-au făcut să resimtă nevoia tot mai acută a companiei oamenilor, munca în echipă fiind mult mai atractivă şi productivă pentru artistul belgian. Astfel, nevoia de companie s-a transformat în Needcompany, alături de care Lauwers a realizat spectacolul The Deer House / Casa Cerbilor prezentat în cadrul FITS 2012.

O dansatoare descoperă un jurnal şi crede că acesta a aparţinut fratelui ei omorât într-un conflict în Kosovo (spectacolul pleacă de la cazul real al morţii fratelui uneia dintre dansatoarele companiei, fotograf de război, omorât în circumstanţe misterioase pe frontul din Kosovo). Paginile jurnalului descriu atrocităţi cumplite, iar în timp ce sunt citite câteva pasaje un grup de actori pregătesc chiar în faţa publicului spaţiul ce are să devină Casa Cerbilor. Arta nu depăşeşte realitatea sau invers realitatea nu depăşeşte arta?; ce semnificaţie mai au poveştile celor decedaţi?; de ce simte omul imperios nevoia de poveste în brutalitatea hazardului existenţial?; ce importanţă are arta asupra istoriei?; sunt câteva dintre punctele de interes pe care se clădeşte întreaga construcţie dureros de brutală, dar diluată cu multe momente de coregrafie şi situaţii comice. Ochiul privitor îşi poate căuta locul oriunde în spaţiul de joc, spectacolul lui Lauwers nu are un punct de interes aşa cum se întâmplă în pictură sau film, ci în fiecare colţ al scenei un actor este viu şi merită privit.
 
În aceeaşi zi a fost prezentat şi primul lungmetraj al belgianului, Goldfish Game, realizat în urmă cu un deceniu (2002) cu un buget extrem de sărăcăcios. În spatele subiectului tulburător se ascunde o întrebare: suntem oare noi liberi cu adevărat? Afang şi Xiang, doi refugiaţi cu un trecut obscur, împreună cu fiul lor, Jai, sunt integraţi perfect într-o familie care se autointitulează disfuncţională şi care îşi trăieşte independenţa într-o vilă bine ascunsă undeva departe de orice civilizaţie (deşi în timpul filmului se aud în mod repetat sunete specifice decolării şi aterizării navelor de zbor). Sentimentul libertăţii lor se înăbuşe şi piere însă exact în singurul loc (cu graniţele bine trasate) unde au învăţat cu timpul să-l guste. Apariţia unor presupuşi prieteni din trecut pun sub pericol impresia fericirii întregului cămin. Goldfish Game a fost filmat cu două camere, într-o casă pusă la dispoziţie gratis întregii echipe pentru câteva săptămâni, doar cu lumină şi întuneric natural. Dificultăţile pe care le-a întâmpinat Jan Lauwers în timpul filmărilor l-au apropiat însă tot mai mult de scena teatrului, realizând că este imposibil şi peste putinţa lui de a aduce pe marele ecran căutările, emoţiile sau deschiderea largă a unui spectacol de teatru.

Din păcate, Phaedra's Love / Iubirea Fedrei în regia Ivei Milošević, deşi mult aşteptat de mine pentru simplul motiv: Sarah Kane - autoarea textului -, s-a dovedit a fi o montare nefericită împânzită de gag-uri (exact acest termen pe care nu pot să-l sufăr am să-l folosesc în acest caz) mai mult sau mai puţin reuşite. Această adaptarea după singura piesă pe care Kane a numit-o "My Comedy" nu face decât să întărească ideea că indiferent de cât redusă este (cantitativ) opera unui artist, acest fapt nu reprezintă o garanţie că este şi mai uşor de descifrat. Fără a mai pomeni de empatie, chimie, biologie şi atomi.