Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

TIFF 2012 - Prima zi


iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ieri (vineri, 1 iunie 2012) a căzut multă apă peste Cluj-Napoca şi a fost cam rece pentru această lună de sfîrşit de primăvară şi început de vară. Eu mi-am luat nişte căpşuni şi, pe la amiază, m-am refugiat în sală la Victoria pentru un prim calup de scurtmetraje româneşti. Ca observaţie generală, nicicare dintre ele nu a fost slab, dar nici nu a avut suflul necesar, problematizarea care să-l facă deosebit şi să-l scoată cu adevărat din anonimat (în relaţie cu un scurtmetraj precum Aşteptînd zorile, al lui Mihai Sofronea, de exemplu). Toate propun o idee de dezbatere aprinsă, dar în tratarea ei rămîn cuminţi, urmează o linie convenţională, cu tarele obişnuite ale conveţiei: locuri comune, dezvoltare previzibilă, momente forţate, tuşe îngroşate.

Primul film al proiecţiei a fost Momente infinite al Ceciliei Felmeri, pe care l-am văzut şi la Timishort. Filmul încearcă să transpună o istorie locală, legată de activităţile dintr-un spital şi de preocupările angajaţilor spitalului, conform eternei reîntoarceri (a vieţii şi a morţii) simbolizată de şarpele Uroborus. Nu e ceva nemaivăzut, dar, totuşi, povestea e frumos coregrafiată, unele cadre sînt puternice - asistenta mîncînd prăjitură, salteaua din care ţîşneşte apă, accidentul. Însă, dacă ar fi să rezumăm istoria de pe ecran plan cu plan, cred că rezultatul nu ar fi un cerc, pe care îl descrie şarpele pomenit în reprezentarea sa clasică, ar fi o bandă a lui Moebius, cronologia evenimentelor nefiind foarte clară după mijlocul filmului.
 
Reflex e un proiect regizat de Andreea Chiriac. În discuţie sînt responsabilitatea pe care o avem faţă de celălalt şi ideea că presa ar fi cîinele de pază al societăţii. Paradigma presă - privire-obiectivă-asupra-realităţii e discutată din punct de vedere moral. Un fotograf urmăreşte un om important al zilei şi ajunge într-un punct în care atitudinea sa poate fi chestionată moral: cînd bărbatul respectiv o agresează pe fosta iubită, fotograful (jurnalist) ce alege să facă? Va interveni sau va rămîne retras şi va înregistra evenimentul? Deşi e o idee intrigantă - aceasta a aparatului care urmăreşte (supraveghează) şi surprinde obiectiv realitatea, fără să o poată modifica în derularea ei -, filmul de faţă nu are tensiunea prin care ideea aceasta să capete prestanţă. Ideea e acolo, însă argumentele care să o susţină nu sînt suficient de puternice încît să o facă memorabilă.
 
Blu e un film de Nicolae Constatin Tănase despre o Dacie buclucaşă, care, într-o noapte de iarnă, prilejuieşte o serie de destăinuiri în cadrul unei familii bucureştene. Dacă nu ar fi rezolvat fiecare problemă din poveste prin intermediul unei glumiţe sau a unei căderi în dramatism puţin credibilă (după ce vine vestea-bombă din partea fiicei, toţi cei trei membri ai familiei fumează o ţigara pe treptele unui magazin; înţepăturile tatălui la adresa soţiei sale sînt monotone şi sînt repetate cu insistenţă; înjurăturile, la fel; ataşamentul faţă de Dacie e doar presupus, nu există motive serioase în a-l accepta şi, odată cu el, să acceptăm şi dramatismul ce se naşte odată cu propunerea mamei - aceea de a vinde maşina cu orice preţ şi de a lua una bună), filmul ar fi fost ceva mai închegat, ceva mai sigur. Aşa, e doar un prilej de mici înghionteli şi zîmbete.
 
Sink, un film realizat de Iulia Rugină, e un film potrivit pentru seara de Revelion: te poate bucura dacă nu ai unde şi cu cine serba trecerea în noul an, fiindcă, după cum arată povestea de pe ecran, se poate şi mai rău (cu portiţe de reabilitare, totuşi), sau te poate bucura tocmai fiindcă vezi filmul cu cineva, caz în care problemele de pe ecran nu sînt şi problemele tale (deocamdată, cel puţin). Personajele filmului îşi spun lucruri dure şi relevante faţă de viaţa lor şi faţă de viaţa celor care privesc filmul, actorii sînt bine prezenţi în personaje, totuşi, de fiecare dată cînd personajele spun lucrurile respective, spusele se şi uzează şi încep să atîrne în spatele peliculei, măcinînd-o încet. Fiindcă, dat fiind cadrul de derulare al filmului, ceea ce se petrece e aşteptat, locurile respective au mai fost vizitate în viaţa cinematografică sau în viaţa curentă.
 
Ceea ce-i lipseşte lui Sink e tocmai dezinvoltura vizibilă în clipul pe care l-a conceput Iulia Rugină pentru TIFF-ul din acest an. Felul în care se ia la trîntă, omagial, cu istoria cinematografiei, fineţea umorului, detaşarea privirii, toate acestea dovedesc o libertate de conştiinţă şi o voiciune spirituală fermecătoare. În comparaţie cu acest spot, prezentarea istoriei din Sink pare prea luată în serios într-un mod mai degrabă adolescentin.
 
În Vă e rău? Dan Cimpoieşu urmăreşte reacţia pe care o au persoanele care trec pe lîngă un vagabond beat, căzut pe un trotuar. Nimic surprinzător într-o situaţie înscenată şi dezbătută şi de presă de atîtea ori.

Pînă la deschiderea oficială a festivalului, am mai trecut o dată pe la Victoria, pentru a vedea Weekend. Un film britanic, realizat de Andrew Haigh, despre rădăcinile pe care le prinde o relaţie homosexuală. Un exponent al corectitudinii politice, banal ca prezentare.
 
Pe la orele nouă ale serii, deasupra oraşului era un curcubeu impresionant. Culori vii şi o cupolă desenată perfect în dreapta Pieţei Unirii. Un frig pe măsura cursului meteorologic al zilei, probabil cincisprezece grade la ora începerii ceremoniei şi vreo zece după miezul nopţii, cînd s-a încheiat filmul lui Tudor Giurgiu, Despre oameni şi melci.
 
După proiecţia acestui film, în drum spre casă, mă gîndeam la faptul că atunci cînd vine vorba de umor, gluma de natură sexuală e, cumva, în gena poporului nostru (dacă nu chiar în gena umană). Diferenţa dintre gluma ieftină şi gluma cu tîlc din umorul naţional vine din harul povestitorului, din ştiinţa de a îmbina elementele care transformă banalitatea sexuală în (cam preţios spus) forţă artistică revelatoare. Poveştile împărtăşite de Ion Creangă, cele care conduc cititorul pe uliţa mare, îşi găsesc tăria de caracter în peisajul blasfemiator pe care îl instituie. Atunci cînd sfinţii coboară din ceruri şi participă la nimicnicia umană (sfinţind lanul în care vor creşte organe sexuale), atunci cînd simbolurile sfinţeniei pămîntene sînt prinse în furtuni sexuale, transgresarea interdictului transformă banalul în inedit. E un tabu încălcat, sfinţenia e terfelită şi, în această joacă, observăm mai bine neajunsurile sau bucuriile umanului. Şi de aici apare tîlcul. Cînd caracterul pilduitor dispare, cînd referinţa sexuală nu depăşeşte proprii pantaloni, realitatea se trivializează, gluma devine ieftină. O situare pe care filmul lui Tudor Giurgiu nu o depăşeşte de multe ori.
 
Istoria de pe ecran are două referinţe: politicul şi familia. Ca subiect, filmul prezintă încercarea muncitorilor de la Aro (în anul primei descălecări a lui Michael Jackson în România) de a-şi salva fabrica de la faliment prin donare de spermă. Sistemele de referinţă, puse în relaţie cu subiectul filmului, trasează orizontul comic şi dramatic al filmului. Filmul lui Tudor Giurgiu urcă peste încercările autohtone de gen din ultima vreme - comedii precum Nuntă în Basarabia, Nuntă mută, La cap, la bani, la oase şi alte istorii cu senatori ai melcilor - prin iscusinţa de a împleti în poveste o dramă (cît de cît) coerentă, prin reţinerea de a nu izbucni în glume ieftine (chiar) la fiecare pas şi, în special, prin faptul că nu are aere artistice în expunere.
 
Înaintea filmului regizat de Tudor Giurgiu, am putut urmări Le voyage dans la lune al lui Georges Méliès într-o copie restaurată a variantei color a filmului. Faţă de versiunea alb-negru, filmul pierde ceva din aura începuturilor, senzaţia de călătorie în illo tempore fiind puţin spartă de impresia de circ pe care o transmit culorile aşezate în proiect. Alb-negrul ar funcţiona aici ca un filtru conceptual care distanţează privitorul de peliculă şi, astfel, hărmălaia din imagini e o convenţie acceptabilă - tocmai fiindcă privim în illo tempore.






 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012
 Toate articolele despre Despre oameni şi melci


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Transilvania Talent Lab: făuritorii visători ai filmelor de mâine - TIFF, 2012, Ioan Antoci
 EducaTIFF pentru prima oară în Bucureşti, Comunicat de presă
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Tilt la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Gianni e le donne la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 3 filme, 3 nopţi în 3 paragrafe - Life in a Day la Caravana Filmelor TIFF, Sibiu, 2012, Răzvan Sădean
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer