Mi-am luat tolba în spate de dimineaţă şi m-am îndreptat spre Muzeul de Artă, unde se desfăşoară sesiunile de EducaTIFF, într-o sală vecină celei care adăposteşte expoziţia absolut minunată a lui Cosmin Bumbuţ, cu fotografii din Cuba (mi s-au părut aproape ireale, am tot privit nesătulă şi le-am tot luat la rând în aşteptarea începerii EducaTIFFului). Am tot amânat să ajung la aceste programe educaţionale de film pentru copii din cauza faptului că nu reuşeam să mă trezesc la timp, însă astăzi am decis stoic că este cazul să fiu mai responsabilă cu timpul meu, aşa că m-am culcat devreme seara trecută, iar dimineaţă mi-a fost uşor să mă trezesc şi să o iau la pas.
Acolo, ajunsă cu vreun sfert de oră înainte de 10, oră la care trebuia să înceapă acest program pentru copii, neştiind exact la ce să mă aştept, am dat peste o puzderie de elevi de clasa a II-a risipiţi printre mese, în curtea muzeului, ce se jucau roind unii în jurul celorlalţi. Apoi a început activitatea propriu-zisă, în compania a doi studenţi la film, Ana şi Bogdan, care au început să le explice copiilor, pas cu pas, ce presupune, în mare şi pe înţelesul lor, elaborarea şi apoi filmarea scenelor dintr-un film. Copii au fost extrem de receptivi, iar totul a decurs foarte bine. După ce partea teoretică a luat sfârşit, micuţii au fost puşi (spre bucuria lor) să pună în practică cele învăţate până atunci. Astfel că am mers într-o altă cameră, unde ne aştepta o maşină conectată la o cameră de filmat şi la un computer. Rolurile au fost distribuite, unii au ales să fie regizori, alţii operatori, alţii actori etc., iar apoi cele două echipe formate anterior, împreună cu Ana şi, respectiv, cu Bogdan, au început să ţeasă câte o poveste. Aveau la dispoziţie cinci posibile cadre, dintre care trebuiau să îşi aleagă unul, iar pe marginea lui să dezvolte o poveste.
Am simţit un drag infinit văzând cum copii de 7-8 ani sunt implicaţi direct în acest proces de creaţie, cum munca lor de câteva ore se materializează în crearea unui film scurt (să nu uităm de partea de editare, la care sunt implicaţi tot ei). Cred că este un proiect extrem de folositor, care utilizează creativitatea încă nepusă în aplicare în mod organic a copiilor, mai ales a celor de vârsta aceasta.
Apoi am plecat spre conferinţa 10 (+2) actori pentru FILM, unde am cunoscut 11 actori (Raluca Vermeşan nu ajunsese încă) frumoşi, fiecare cu o poveste de spus: Cristian Balint, Colin Buzoianu, Lari Giorgescu, Cristian Grosu, Lucreţia Mandric, Maria Obretin, Pethő Anikó, Elena Popa, Olga Török, împreună cu cele două tinere speranţe (extrem de plăcute): Vlad Bălan şi Mădălina Ciotea. Scopul acestui al doilea proiect este de a-i promova pe aceşti actori de teatru în industria filmului, de a îi face vizibili în cadrul acestor zile, pentru ca regizorii de film să afle de ei, să îi poată lua în considerare pentru proiecţiile din viitor.
În cadrul conferinţei de presă, fiecare a spus câteva cuvinte despre sine, despre momentul în care a fost anunţat/ă că va face parte din acest cast ce va fi sub lumina reflectoarelor pentru zilele ce vor urma, despre cum s-a simţit atunci când vestea i-a fost dată şi alte lucruri de acest tip. Sper din suflet ca acest proiect să îşi atingă ţelul, fiecare dintre ei să obţină un rol în producţii româneşti importante, pentru că aceşti oameni pe care i-am cunoscut astăzi îşi merită locul printre persoanele de care îmi doresc să aud în anii viitori.