După Un homme et une femme al lui Lelouch (căruia artistul-fotograf Şerban Mestecăneanu i-a făcut un portret alb-negru de o subtilitate fermecătoare, pe care l-a expus la Hotelul "cu fantome" Continental), tot după 40 de ani de la premieră a fost proiectat şi filmul cult al istoriei celei de-a şaptea arte româneşti: Nunta de piatră. Tulburător şi impecabil, cu detalii ce ar trebui analizate cadru cu cadru (inclusiv de un pasionat al costumelor, cel mai trendy designer autohton Alexandru Ciucu, atras mai mult ca oricând de cinema) şi care te fac să-ţi scoţi pălăria o dată în plus când afli de la directorul de imagine Iosif Demian, devenit între timp australian, că s-a turnat în 8 zile în fascinanta şi atât de controversata Roşia Montană...
Legendarul Dan Piţa, care se lăudase scenografului Helmut Stürmer (onorat de TIFF 2012) că n-are emoţii, s-a înşelat, şi asta i-a sporit aura incontestabilă de artist. Regizorul, care l-a amintit cu afecţiune pe colegul din spatele camerei, care a plecat prea curând la stele, Mircea Veroiu, a adăugat uşor sarcastic că dacă pentru toate titlurile sale trebuie să aştepte 4 decenii pentru o asemenea primire din partea publicului (care de altfel a fost cât se poate de receptiv)... Trecuse testul valorii conform teoriei foarte valabile a unui alt premiat, care a anunţat că îşi va pune trofeul de la Cluj, lângă cele 2 Oscaruri. Lelouch zicea ca asta contează mai presus de tot (deşi nu trebuie uitat că Nunta de piatră a fost selecţionat la Cannes în Semaine de la critique, unde în 2012 a ajuns Paul Negoescu şi al său scurtmetraj Orizont). Au mai venit la aplauzele furtunoase şi sincer entuziaste, Ursula Nussbacher, mireasa, care fugise nu numai de la nuntă, ci şi din ţară, imediat după terminarea rolului, făcând o carieră strălucită de teatru în Germania şi la New York, fără să uite limba ţării în care s-a născut, şi rămânând la fel de fascinantă, de misterioasă şi de distinsă.
Fireşte însă că Mircea Diaconu a fost prezenţa cea mai dorită şi aclamată. Asemeni eroului din The Purple Rose of Cairo, nu numai că a descins de pe ecran, dar era şi atât de viu (ştiu că poate părea o naivitate, dar după ce-mi văd actorii-prieteni murind pe pânză sau pe monitor, simt nevoia să-i sun sau, şi mai bine, să-i am în faţa ochilor, teferi). Domnul Ministru (ca în numele englezesc al peliculei, prezentate în TIFF 2012, L'exercice de l'État, excelentă producţie franco-belgiană cu Michel Blanc, fostul partener al Medeei Marinescu, din enormul succes de casă în Franţa: Je vous trouve très beau, care i-a deschis vedetei-copil din Maria Mirabela a lui Gopo, o pârtie spre Hexagon, unde în curând va turna şi un al treilea film) Mircea Diaconu, a fost histrionic, în sensul cel mai bun al cuvântului. Prin urmare n-am mai apucat să-l întreb dacă era vocea lui la acel cântec-incantaţie-baladă din film, că ne-a şi făcut o demonstraţie, în direct, a unei voci nebănuit de speciale. Mărturisesc că m-am ales şi cu trandafirul pe care îl primise de la organizatori şi pe care am decis să-l presez, ca amintire, la fel de preţioasă ca o vizionare, tot după decenii, la Cinemateca din Bucureşti, cu Maestrul Liviu Ciulei şi actorul sau desăvârşit din Pădurea spînzuraţilor, Victor Rebengiuc.
A urmat Despre oameni şi melci, primit cu aceeaşi bucurie din partea spectatorilor ca şi la Deschidere, cu Geraldine Chaplin, cu bodyguard cu tot, în sală, care a râs cu poftă - m-am simţit tare mândră că un compatriot, de fapt întreaga echipă de creaţie a filmului, a făcut-o să hohotească din toată inima pe fiica lui Charlot (cum îi spun francezii), acest unic nec plus ultra în ale comediei. Dacă de câteva zile mă împac greu cu diverse castinguri, în pelicule încă work in progress, aici,Tudor Giurgiu a ales magistral să pună în imagini scenariul savuros al lui Ionut Teianu: Andi Vasluianu, care este atât de nuanţat ca mare iubăreţ, tată ideal şi îngăduitor, lider sindical şi geniu în ale afacerii cu copii livraţi la borcan, ca supa instant, Monica Bârlădeanu, frumoasă, dar şi foarte atentă la amânunte delicioase, de la limbile străine stâlcite, la zâmbetele senzuale sau şmechereşti, şi lacrimile atât de credibile, Andreea Bibiri, nevasta aparent martiră, complicată postură, şi apoi cei doi actori francezi, Stevenin, care pentru prima dată joacă împreună, în partituri atât de diferite: cel tânăr, sentimental şi uman, cel bătrân, cinic şi dispreţuitor, Alina Berzunţeanu, învăţătoarea dispusă să fie superserviabilă cu directorul uzinei şi să-şi pregătească elevii să cânte Boleroul lui Ravel, ca să-i impresioneze pe cei veniţi, în anii '90, să cumpere Uzina Aro, pe care s-o reducă la fier vechi, dar şi un fost tov. de la cadre, genial redat dintr-un crochiu de Constantin Fugaşin, revenit la profesia de dinainte de Revoluţie, şi fireşte fostul nomenclatorist, uns cu toate alifiile, vulpoiul bătrân, cum se autocaracterizează într-una dintre replici, Dorel Vişan, a cărui nevastă, cu câine, este Valeria Seciu, din nou perfect racord cu un clip al ediţiei 2012 a Festivalului, cel semnat de Marian Crisan, în care o puştoaică face o aluzie răutăcioasă, dar plină de haz şi candoare, la Aurora lui Cristi Puiu.
Palmaresul l-am aflat din aplicaţia Vodafone specială care ne-a făcut să fim cu toţii branşaţi la ceremonia mega-evenimentului, la propriu, Gală care le-a ieşit mai addictive ca niciodată Pălărierului Nebun (Mihai Chirilov) şi Magicianului Harry Potter Local (Tudor Giurgiu). După Nunta de piatră de la Cinema Florin Piersic, plec la alte trei nunţi. În 29 de ore voi fi la Braşov, la Iris şi Valentin, la Piatra Neamţ, la Adelina şi Gabriel şi la Iaşi la Oana şi Marius. Şi toate astea fără elicopter, ci doar cu Darius şi Mercedesul festivalului, şi alte maşini-nezburătoare, dar cu un drag nemărginit de a vedea miresele! Cu siguranţă că pentru toate aceste happening-uri, va există nu numai un va urma ci şi o poveste bis, cu siguranţă ca-n filmele tip neverending story.
(Acest articol a fost transmis de pe o tabletă Vodafone Smart Tab 10, cu sprijinul Vodafone România)