Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Nunta de piatră

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

După 40 de ani - Nunta de piatră


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1988 aveam să ajung pentru întâia oară la Festivalul Filmului de la Costineşti, a cărui primă ediţie avusese loc în urmă cu 11 ani. Costineştiul era, în România, o oază de libertate în anii aceia cenuşii. Am ajuns, în vara lui 2012, la TIFF (Festivalui Internaţional de Film "Transilvania", organizat anual la Cluj), tot la 11 ani după prima sa ediţie. Am dorit să văd doar două filme.

Cu jumătate de oră înaintea primei proiecţii am ajuns, cu fiul meu cel mare, Theodor (cel mic, fiind prea mic, s-a plimbat cu mama lui prin oraş), la cinematograful "Florin Piersic" (renovat, cu fotolii comode, sunet Dolby şi aer condiţionat). M-am întâlnit cu amicul Florin N., care a cumpărat biletele. Sala s-a umplut, cred, în proporţie de aproximativ 30%. Am văzut pentru întâia dată Nunta de piatră într-un cinematograf. La final au urcat pe scenă Ursula Woltz, Dan Piţa, Iosif Demian, Helmut Stürmer şi Mircea Diaconu. Personajul Toboşarului (Dezertorului) interpretat de Mircea Diaconu (aici la debut în film) a provocat aplauze la scenă deschisă. Actorul (acum şi Ministru al Culturii) e de părere că filmul rezistă pentru că spune o poveste. Apoi a început să cânte, ca personajul său din film (dublat acolo de vocea de contratenor a lui Dorin Liviu Zaharia):
Toate fetele se duc
La umbra de nuc
Numai eu nu mă mai duc
La umbra de nuc
Căci pe mine nu mă lasă
Badea-l meu de-acasă
Că i-e frică că m-oi pierde
În pădurea verde...

Dacă mai trăia Leopoldina Bălănuţă, marea actriţă ar fi invocat, poate, perenitatea poeziei şi a muzicii din acest film-poem - dimensiuni ale spiritului care "pot alcătui suflete armonioase", care îi pot face pe oameni "buni, echilibraţi, sănătoşi". Fără ele (arăta actriţa într-un interviu acordat Eugeniei Vodă, citând-o pe profesoara ei din Institut), oamenii vor fi "împrăştiaţi ca pulberea".

Nunta de piatră spune povestea unei nunţi de la care o mireasă frumoasă şi săracă fuge de un mire urât şi bogat, dar şi povestea unei altfel de nunţi, în care o fată ce moare prematur este înmormântată, în veşminte de mireasă, de mama sa îndurerată. Aceasta este dimensiunea tragică a filmului regizat de Mircea Veroiu şi Dan Piţa, filmat de Iosif Demian (decoruri: Helmut Stürmer, Radu Boruzescu), montat de Dan Naum şi pus pe note de Dan Andrei Aldea şi Dorin Liviu Zaharia (care cântă cu vocea şi la fluier). Pentru toţi a fost un debut strălucit în lung-metrajul de ficţiune. Primul segment, "Fefeleaga", stă sub semnul adunării (de har), prin sârguinţa unei femei vâduve ce-şi poartă cu demnitate crucea prin viaţă. Al doilea, "La o nuntă", stă sub semnul risipirii (de har): o mireasă fuge cu ceteraşul de la nunta ei, în timp ce mulţimea dezlăţuită de nuntaşi îl omoară în bătaie pe toboşarul ce devine ţap ispăşitor.
 
Cu Andreea şi Peter (proaspeţi organizatori, alături de Marele Ecran, ai proiectului ZFANG de la Timişoara, veniţi şi ei la TIFF pentru Nunta de piatră) am comentat şi Memoria de piatră - documentarul realizat de Iosif Demian în memoria lui Mircea [Veroiu], Poldi [Leopoldina Bălănuţă] şi Chubby [Dorin Liviu Zaharia] pe care l-am văzut împreună, într-o altă sală de cinema clujeană, la fel de elegantă; Clujul în sine mi se pare un oraş elegant, curat, cu aer occidental. Despre finalul oarecum pesimist (în ceea ce priveşte soarta incertă a localităţii Roşia Montană) din Memoria de piatră,  o spectatoare mărturisea că sunt destui cei care nu vor să plece de acolo, deşi au fost ademeniţi cu bani. Figurile de bătrâni (locuitori din Roşia Montană de azi, mulţi dintre ei făcând figuraţie la Nunta de piatră şi Duhul aurului, în 1971) din Memoria de piatră (realizat aproape 40 de ani mai târziu) mi-au amintit de chipurile din O lacrimă de fată, debutul propriu-zis în regia de film al lui Iosif Demian (după co-regia, alături de Andrei Blaier, la Urgia). Un alt spectator (un tânăr despre care aveam să aflu că este librar în Bucureşti) a spus că îi plac filmele cel mai mult lui Mircea Săucan, dar acum a fost (din nou) copleşit de splendoarea imaginii de la Nunta de piatră (filmul românesc pe care, mi-a mărturisit el apoi, l-ar lua cu el în spaţiu).

În faţa cinematografului "Florin Piersic", în timp ce schimbam impresii cu prietenii mei, îl zărim pe însuşi popularul actor ce şi-a împrumutat numele sălii ai cărei spectatori tocmai fusesem. Iese dintr-o limuzină, trece pe lângă noi şi - în stilu-i caracteristic, pe un ton posac-poznaş - ne adresează câteva vorbe prin care şi-a făcut intrarea: "Ce faceţi, mă copii, nu v-aţi săturat de filme, fire-aţi ai dracului de vagabonzi!..." I-am văzut apoi şi pe Ion Caramitru (ce urma să fie premiat pentru întreaga activitate şi omagiat prin proiecţia filmului Ştefan Luchian de Nicolae Mărgineanu), pe Dorel Vişan şi pe Călin Netzer (la a cărui Medalie de onoare mă gândesc cu drag).

Înainte de proiecţia Nunţii de piatră am schimbat câteva vorbe cu criticul de film Valerian Sava. Prin 1982, când Dan Piţa era pe val cu al său Concurs, Sava i-a luat regizorului un interviu pentru revista "Cinema". Aveam să aflu atunci despre opoziţia criticii şi a factorilor de decizie din România faţă de Nunta de piatră, la vremea premierei. (Opoziţie care era de zece ori mai puternică, spunea Piţa, în cazul Meandrelor lui Mircea Săucan). Acest tip de cinema - contemplativ, "elitist", poetic - a rămas, până în ziua de azi, cvasi-necunoscut chiar publicului românesc. Câţi ştiu de Moara cu noroc, Viaţa nu iartă, Meandre, 100 lei, Dreptate în lanţuri, Proba de microfon, Concurs, Faleze de nisip, Secvenţe, Sfârşitul nopţii, La capătul liniei, O lacrimă de fată ş.a.?

Spre casă ne-am oprit, preţ de o seară şi-o dimineaţă, la mănăstirea Lupşa, nu departe de Roşia Montană. Pe drum aveam să meditez atât la plimbările de pe străzile cosmopolite ale Clujului, împreună cu familia, cât şi la importanţa cuvintelor pe care, dacă n-ai altceva mai bun de făcut, le scrii (ca apoi să le publici, fără niciun interes material) într-un comentariu despre un artist sau despre nişte filme. Cronicarul (comentatorul, analistul, recenzorul) va da astfel socoteală, vrând-nevrând, atât pentru ceea ce a scris, cât şi pentru ceea ce nu a scris (pentru că şi tăcerea e o formă de partizanat). În ceea ce mă priveşte, am ales să mă hrănesc doar din entuziasmul artiştilor Nunţii de piatră din primii lor ani de creaţie (the bright side of life). Atunci când sunt la faza de "inspiraţie", opera lor este - pentru cei încă neridaţi la suflet - o "scară spre desăvârşire". De pe care (autor sau co-autor: critic ori spectator), dacă nu ştii cum să te porţi, se întâmplă chiar să cazi.




 Toate articolele despre Nunta de piatră
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Eveniment special la TIFF 2012: 40 de ani de la Nunta de piatră, Comunicat de presă
 Iosif Demian trage un semnal de alarmă: negativul filmului Nunta de piatră e în pericol!, Iulia Blaga
 Poezia unei lumi tragice - Nunta de piatră, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer