Scenariul porneşte de la un meci istoric, finala Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua şi FC Barcelona, prin care Helmut Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor (iar filmul s-a lansat în săptămâna nebunească a finalei Europa League 2012, în care, din păcate, n-am dat decât stadionul). Toată lumea părea a se învârti în jurul acestui succes nesperat, în celebrul an 1986, cam odată cu accidentul de la Cernobîl. În paralel cu viaţa de zi cu zi şi toate neajunsurile ei, frigul şi penele de lumină, obsesia videoului şi a filmelor porno, în care ajunge fără voie savantul Jacques-Yves Cousteau, şi frica de şefii de la partid, se ajunge la un ingenios film în film (mai ceva ca la Almodovar în Hable con ella) despre cum se poate face protecţia muncii prin imagini, numai bune spre a fi psihanalizate de un expert şi ducând cu gândul la Un chien andalou a lui Bunuel ori la Stalker / Călăuza lui Tarkovski. O scenă extraordinar jucată şi care cu siguranţă va rămâne de referinţă este cea a transportării mamei unui tov. cu funcţie, de la etajul 7, într-un bloc în care nu merge liftul şi unde doi subalterni sunt gata de orice ca să-i intre în voie superiorului. Coca Bloos e senzaţională şi pentru o clipă o zărim şi pe Tanţa lui Teo. Ozana Oancea este amanta expresivă a lui Spahiu (care şi în Toată lumea din familia noastră găseşte o femeie care renunţă la un bărbatul cu acte în regulă şi un copil pentru el). Puştiul dezordonat e chiar unul dintre cei deocamdată patru copii ai regizorului. Mimi Brănescu face cuţite ca să fie date plocon... tovarăşei învăţătoare, iar fermecătorul Vitalie Bichir, participă la o reconstituire care aminteşte vag, ca un omagiu, titlul cult al lui Lucian Pintilie. Anca Androne demonstrează că poate fi femeia fatală a anilor comunişti '80, dar şi un travesti cu mustaţă, asemenea fetelor care i-au întâmpinat pe spectatorii veniţi la premiera cu covor roşu, de la Cinema PRO.
La conferinţa de presă, pe post de madlenă a lui Proust, a fost neuitata Eugenie alături de care mergea un sirop cu sifon, nu? Mircea Rusu e cutremurător şi greu de imaginat pe post de secretar de la centru pe care-l interpretează cu multă convingere şi realism. Fireşte microfoanele ca de obicei în România nu funcţionează în public, ci doar când ne urmăreau, adesea fără rost. Cazurile accidentelor de muncă sunt reale şi le puteţi descoperi la final, iar limba de lemn acum stârneşte zâmbete, dar atunci mulţi nici n-o băgau în seamă. Ceva sechele tot au mai rămas. Comentariul nesperatului succes al Stelei îi aparţine lui Coca Cosma Teohari şi este cel de arhivă, care spune la rândul său multe despre epocă. Ar fi păcat să rataţi acest film subtil şi necesar!
Gabriel Achim s-a născut pe 17 iulie 1975, la Mizil, şi este atât regizor, cât şi director de imagine. Din 2004, devine inclusiv producător, în 2008 prezintă la Festivalul Anonimul omnibusul Un bărbat urmăreşte o femeie, alături de el fiind şi alţi realizatori de talent: Ciprian Alexandrescu, Alexandru Mavrodineanu, Paul Manolescu, Cătălin Leescu şi Paul Sorin Damian. În 2008 şi joacă alături de Ioana Blaj şi Paul Ipate în Bric Brac (18 minute). Filmul Visul lui Adalbert a primit premiul special al juriului, la Tallin.
Gabriel Spahiu s-a născut la 21 martie 1968, la Bucureşti, şi ca şi Andi Vasluianu e omniprezent în peliculele româneşti, adesea simultan, fără îndoială şi pentru firescul său şi întruchiparea omului de pe stradă. Lampa cu căciulă din 2006 îl defineşte poate cel mai bine, scurtmetrajul lui Radu Jude făcându-l categoric ataşant şi de neuitat. Filmografia sa cuprinde inclusiv coproducţii ca Amen al lui Costa Gavras din 2002 sau Callas Forever de Franco Zeffirelli. A jucat în Occident comedia lui Cristian Mungiu, din acelaşi an, iar în 2005 Lucian Pintilie îl distribuie în Tertium Non Datur, tot atunci joacă şi în Moartea domnului Lăzărescu a lui Cristi Puiu, iar în 2007 în California Dreamin' (nesfârşit) după ce a figurat şi pe genericul scurtului semnat de acelaşi regretat Cristian Nemescu, Marilena de la P7. În 2008, la Nae Caranfil în Restul e tăcere şi, în 2009, în Medalia de onoare a lui Cătălin Peter Netzer. În 2009, la Anca Damian în Întâlniri încrucişate, la Bobby Păunescu în Francesca, din nou la Cristian Mungiu în Amintiri din Epoca de Aur şi la Andrei Gruzsniczki în Cealaltă Irină. În 2010, Dan Chişu îl solicită pentru Ursul şi în 2010, Alexandru Maftei în Bună! Ce faci?.
Anca Androne s-a născut pe 27 martie 1975 şi a absolvit UNATC, în 1997. A jucat în filmul lui Cristian Mungiu Occident, unde a apărut pe generic ca Anca Ioana Androne, alături de Gabriel Spahiu, dar şi de Doru Ana. Apare şi în câteva coproducţii străine, ca filmul de televiziune Le père Goriot (cu Charles Aznavour, în rolul principal), Anaconda 1 şi 3 sau The Wistleblower cu Rachel Weisz, Monica Bellucci şi Vanessa Redgrave. În prezent este actriţa Teatrului Bulandra, apărând pe scenă alături de Victor Rebengiuc, în extraordinarul spectacol Căsătoria de Gogol, regia Yuri Kordonsky.
Doru Ana s-a născut la 28 februarie 1954 şi pe lângă faptul că este profesor la UNATC, a jucat la Bulandra, Comedia, Naţional sau Teatrul Creangă din Bucureşti, la Braşov, Sibiu şi Ploieşti. În 1980 e pe afişul peliculei Munţii în flăcări a lui Mircea Moldovan, în 1996, la Stere Gulea în Stare de fapt, dar şi la Lucian Pintilie în Prea târziu. Pentru Dan Piţa a jucat în Omul zilei şi a fost cooptat de noul val de regizori, în 2001 de Cristi Puiu pentru Marfa şi banii şi în 2005 pentru Moartea domnului Lăzărescu, în 2008 îl regăsim în Nuntă mută a lui Horaţiu Mălăele, iar în 2009 memorabil în Francesca lui Bobby Păunescu şi Cealaltă Irină a lui Andrei Gruzsniczki.
Irina înscăunează: patru din cinci posibile, pentru o abordare ingenioasă a unui subiect care ar fi putut să fie extrem de arid.
Visul lui Adalbert
România, 2011
Regia: Gabriel Achim
Cu: Gabriel Spahiu, Anca Androne, Doru Ana, Mimi Brănescu, Coca Bloos, Ozana Oancea
Distribuit de Green Film.