Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Visul lui Adalbert

O comedie romantică de întreprindere - Visul lui Adalbert


Film Menu, iunie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Plasată în anul 1986, la numai o zi distanţă de victoria echipei Steaua împotriva Barcelonei şi de ziua aniversară a Partidului Comunist, acţiunea filmului Visul lui Adalbert se desfăşoară în mai puţin de 24 de ore pe parcursul cărora protagonistul, Iulică Ploscaru (Gabriel Spahiu) - subinginer responsabil cu protecţia muncii - trebuie să se ocupe de organizarea festivităţilor în cinstea partidului, să o ducă pe mama directorului uzinei, doamna Tocmagiu, la spital, să pregătească cadoul pentru învăţătoarea fiului său şi să proiecteze în faţa întregii uzine propriul film artistic despre protecţia muncii. Anticipând finalul prin intertitluri care citează diferite norme şi întrebări referitoare la protecţia muncii, ritmul naraţiunii se schimbă spre sfârşitul filmului, iar trecerea de la discuţiile despre fotbal şi glumele "de întreprindere" dintre angajaţi (însuşi regizorul numeşte autoironic într-un interviu la radio genul în care se înscrie filmul drept "o comedie romantică de întreprindere")  spre un ton grav se face brusc. 
 
Acţiunea din filmul regizat de protagonist, film de artă despre protecţia muncii, are în centru un bărbat, Adalbert (jucat de Tatiana, care la rândul ei e jucată de Anca-Ioana Androne) care are coşmaruri din cauza faptului că nu a reparat mânerul pilei. Odată reparat mânerul, viaţa lui Adalbert revine la normal. Trimiterea parodică din filmul lui Iulica către Călăuza, al lui Tarkovski, sau Câinele andaluz, al lui Bunuel este susţinută şi de alte citări şi pomeniri de nume din toate direcţiile, de la trimiterea din final către Reconstituirea lui Pintilie, unde reconstituirea accidentului se transformă într-un alt accident, până la fraţii Lumiére pomeniţi în discursul şefului lui Iulică din deschiderea festivităţilor organizate în cinstea partidului.  
 
Regizorul filmului Visul lui Adalbert, Gabriel Achim, aseamănă mai în glumă, mai în serios propriul său proiect cinematografic cu un fenomen des întâlnit în perioada comunismului când, pentru a fura din fabrică maşina de cusut Veronica, muncitorii întâi o dezasamblau, apoi o transportau acasă pe piese. Ceea ce rezultă însă în urma procesului de reconstrucţie efectuat de angajat acasă la el nu mai semăna deloc cu maşina de cusut furată din întreprindere, ci mai degrabă cu o mitralieră Kalashnikov.
 
Un exemplu care se înscrie şi serveşte foarte bine dualitatea Veronica-Kalashnikov (un fel de pe-afară-vopsit-gardul-înăutru-leopardul) poate fi dat în cazul autenticităţii şi veridicitătii filmului. Pe de-o parte, suntem ispitiţi să credem că povestea inspirată din realitate spusă de Gabriel Achim doreşte să rămână cât mai aproape de conceptul de veridic, afirmaţie pe care o putem susţine prin argumente precum acela că regizorul a ales să filmeze filmul făcut de protagonist (filmul din film) pe peliculă de 8 mm, iar restul pe VHS şi digital tocmai pentru a reda prin calitatea şi textura imaginii atmosfera acelor vremuri sau că scenografa Vali Ighigheanu  (comparând experienţa ei de a lucra la Aurora cu experienţa acestui film) a spus că în Visul lui Adalbert efortul s-a concentrat pe ideea de adecvare a contextului la situaţie şi pe integrarea elementelor, în timp ce la Aurora lucrurile au stat fix invers. Problema intervine însă atunci când îţi dai seama că regizorul, alături de scenarist, au strecurat în scenariu detalii împotriva autenticităţii descrise mai sus, detalii care dinamitează în mod conştient pretenţia de autenticitate tocmai prin nepotrivirea cu realitatea: cuţitele care ar trebui oferite drept cadou învăţătoarei lui Adrian (fiul protagonistului) pentru obţinerea unei note mai bune sunt făcute la strung, instrument care în viaţa reală nu are nicio legătură cu procesul confecţionării de cuţite. Aşadar, deşi sacrifică un format cinematografic pentru unul de 4:3 de dragul apropierii de anii '80 şi de nostalgia imaginii casetelor VHS, regizorul pune în mod conştient petarde precum cea cu strungul şi cuţitele. 
 
Finalul circular al filmului continuă secvenţele din început care prezintă meciul dintre Steaua şi Barcelona şi înaintează diferite poveşti şi variante care ar putea să explice cauza morţii misterioase a lui Duckadam. Printre aceste variante se numără şi aceea că Nicu Ceasuşescu însuşi l-ar fi împuşcat pe portarul român în timpul unei partide de vânătoare, după ce acesta din urmă a refuzat să îi ofere fiului dictatorului maşina primită cadou de la preşedintele clubului Real Madrid. 




 Toate articolele despre Visul lui Adalbert


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Luca


Alte articole

 O comedie dulceagă - Visul lui Adalbert, Florin Barbu
 Despre cumplitul comunism cu ironie - Visul lui Adalbert, Irina-Margareta Nistor
 Visul lui Adalbert la TIFF 2012 Sibiu, Comunicat de presă
 Visul lui Adalbert - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 3, Comunicat de presă
 Filme de artă & protecţia muncii - Visul lui Adalbert, Andrei Gorzo
 Toate articolele despre Visul lui Adalbert


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer