Acţiunea din filmul regizat de protagonist, film de artă despre protecţia muncii, are în centru un bărbat, Adalbert (jucat de Tatiana, care la rândul ei e jucată de Anca-Ioana Androne) care are coşmaruri din cauza faptului că nu a reparat mânerul pilei. Odată reparat mânerul, viaţa lui Adalbert revine la normal. Trimiterea parodică din filmul lui Iulica către Călăuza, al lui Tarkovski, sau Câinele andaluz, al lui Bunuel este susţinută şi de alte citări şi pomeniri de nume din toate direcţiile, de la trimiterea din final către Reconstituirea lui Pintilie, unde reconstituirea accidentului se transformă într-un alt accident, până la fraţii Lumiére pomeniţi în discursul şefului lui Iulică din deschiderea festivităţilor organizate în cinstea partidului.
Regizorul filmului Visul lui Adalbert, Gabriel Achim, aseamănă mai în glumă, mai în serios propriul său proiect cinematografic cu un fenomen des întâlnit în perioada comunismului când, pentru a fura din fabrică maşina de cusut Veronica, muncitorii întâi o dezasamblau, apoi o transportau acasă pe piese. Ceea ce rezultă însă în urma procesului de reconstrucţie efectuat de angajat acasă la el nu mai semăna deloc cu maşina de cusut furată din întreprindere, ci mai degrabă cu o mitralieră Kalashnikov.
Un exemplu care se înscrie şi serveşte foarte bine dualitatea Veronica-Kalashnikov (un fel de pe-afară-vopsit-gardul-înăutru-leopardul) poate fi dat în cazul autenticităţii şi veridicitătii filmului. Pe de-o parte, suntem ispitiţi să credem că povestea inspirată din realitate spusă de Gabriel Achim doreşte să rămână cât mai aproape de conceptul de veridic, afirmaţie pe care o putem susţine prin argumente precum acela că regizorul a ales să filmeze filmul făcut de protagonist (filmul din film) pe peliculă de 8 mm, iar restul pe VHS şi digital tocmai pentru a reda prin calitatea şi textura imaginii atmosfera acelor vremuri sau că scenografa Vali Ighigheanu (comparând experienţa ei de a lucra la Aurora cu experienţa acestui film) a spus că în Visul lui Adalbert efortul s-a concentrat pe ideea de adecvare a contextului la situaţie şi pe integrarea elementelor, în timp ce la Aurora lucrurile au stat fix invers. Problema intervine însă atunci când îţi dai seama că regizorul, alături de scenarist, au strecurat în scenariu detalii împotriva autenticităţii descrise mai sus, detalii care dinamitează în mod conştient pretenţia de autenticitate tocmai prin nepotrivirea cu realitatea: cuţitele care ar trebui oferite drept cadou învăţătoarei lui Adrian (fiul protagonistului) pentru obţinerea unei note mai bune sunt făcute la strung, instrument care în viaţa reală nu are nicio legătură cu procesul confecţionării de cuţite. Aşadar, deşi sacrifică un format cinematografic pentru unul de 4:3 de dragul apropierii de anii '80 şi de nostalgia imaginii casetelor VHS, regizorul pune în mod conştient petarde precum cea cu strungul şi cuţitele.
Finalul circular al filmului continuă secvenţele din început care prezintă meciul dintre Steaua şi Barcelona şi înaintează diferite poveşti şi variante care ar putea să explice cauza morţii misterioase a lui Duckadam. Printre aceste variante se numără şi aceea că Nicu Ceasuşescu însuşi l-ar fi împuşcat pe portarul român în timpul unei partide de vânătoare, după ce acesta din urmă a refuzat să îi ofere fiului dictatorului maşina primită cadou de la preşedintele clubului Real Madrid.