Toţi părinţii îşi duc copiii în parc duminica pentru a le face poze cu un ponei. Din perspectiva copilului însă, animalul este chinuit şi doreşte să evadeze ("Ei, nu mă salvezi?", îmi spuse poneiul puţin supărat). Aşadar, aşa cum ar face Steve Irwin pe care fata îl idolatrizează, ea decide că îl salveze. Doar că în ziua în care hotărăşte să îşi pună planul în aplicare, există o abatere de la cotidian, care îi îngreunează acţiunea. Tatăl ei decide să îi învârtă în cerc cu barca pe lac, în loc să meargă la căluţul în miniatură.
Într-un final, fata ajunge la fotograf şi îi spune că are mâncare pentru ponei. Cară-te, potaie, până nu-ţi fut una, spune fotograful şi pe acelaşi ton le mai spune vreo două şi părinţilor fetei. Tatăl sare la bătaie, oferind răgazul perfect pentru ca fata să îi dea poneiului sandwich-ul cu otravă de şobolani, sticlă pisată şi tempera. (dacă un copil de 8 ani merge la magazine şi care otravă, nu-i dă nimeni).
Prin inocenţa unui copil şi maturitatea dobândită peste ani, protagonista îşi permite să demonteze valori (responsabilitatea şi bunul simţ, de exemplu) şi idei simpliste ale umanităţii care au devenit acum clişee (ex: a-ţi goli mintea înainte să adormi: Cât de simplu trebuie să fii pentru a putea uita totul când te duci la culcare?!)
Tot cu această puritate oarecum nebună se şi încheie piesa, cu un video de-al lui Toma Albăcan, în care un copilaş clarifică dileme care au chinuit mintea omului de milenii întregi (precum ideea de soartă) cu uşurinţa cu care doar o persoană cu gândirea nealterată de urâţenia societăţii o poate face.
Societatea dăunează grav sănătăţii, one-woman show cu Flavia Giurgiu.
Un text după Interzis accesul animalelor de Rodrigo Garcia.
Traducere: Ioana Anghel
Video Artist: Toma Albăcan.