Trei spectacole într-o seară - despre supravieţuire şi agresivitate - Festivalul de Teatru Scurt, Oradea, 2012

Kebab de Gianina Cărbunariu în regia Olesei Svecla este un spectacol cu tineri despre adulţi. Trei actori de la Teatrul Spălătorie din Chişinău (Mădălina-Elena Mocanu, Voicu-Ion Borş şi Bogdan-Ştefan Bourosu) ard etapele maturizării şi ne înfăţişează problema prostituţiei şi a traficului de carne vie. Unde plecarea în străinătate trebuia să fie un vis împlinit, un pas spre o viaţă mai bună, ea se transformă, pentru fată (dar nu numai) într-un coşmar chiar alături de omul în care avusese cea mai mare încredere şi pe care îl iubea. Şocant este cât de repede se adaptează fiinţa umană şi cât de uşor acceptă lucrurile ce îi fac rău, din simplu instinct de supravieţuire: mai bine aşa, decât să alegi moartea. Deşi cu o tematică atât de grea, care implică violenţă verbală şi fizică, cei trei tineri şi-au însuşit personajele, având în vedere că numele lor erau aceleaşi cu cele ale personajelor. Un exerciţiu de "eu în situaţie", cum se face la actorie în facultate, în care s-a văzut implicarea, creşterea conflictului şi a personajelor. În câteva dăţi, simţeai atât de acut brutalitatea situaţiei încât aveai impulsul de a opri ceea ce se întâmplă pe scenă. Mădălina a avut schimbări majore de jucat cum ar fi trecerea de la naivitate la conştientizare, la acceptare, la complacere, la ideea că va deveni mamă - le-a realizat credibil. Voicu şi Bogdan au reuşit să redea interesanta relaţie de prietenie dintre personajele lor, bazată pe pragmatism instinctual. Reuşita lor se datorează şi felului în care s-a lucrat cu ei. Un greu, dar corect exerciţiu de actorie.

Trandafirul de sens giratoriu de Laurenţiu Budău este piesa care a câştigat anul acesta Concursul de creaţie dramatică dedicat piesei scurte. Un spectacol lectură în regia domnului Petre Panait, "un spectacol interactiv, dar numai eu am voie să intervin", aşa cum ne-a anunţat însuşi regizorul, mărturisindu-ne că mai este nevoie de o lună pentru ca piesa să depăşească stadiul de spectacol lectură. A fost însă mai mult de atât, chiar şi de această dată. Mişcarea scenică era trasată, decorul schiţat pentru a se putea da naştere întâmplărilor cerute de text. Întâlnim două personaje simpatice. Relaţia dintre ele este inedită: un bătrân negustor evreu căruia i se face milă de o conaţională de-a sa ce trebuie să-şi vândă trupul pentru a supravieţui, amândoi aflându-se în Spania, departe de casă. Câteva intervenţii regizorale live, cu noi, spectatorii de faţă, au clarificat unele situaţii, încă nesedimentate. Foarte interesant acest mod de prezentare a unui spectacol - un fel de repetiţie cu public, un joc în joc, o joacă de-a repetiţia. Practic, am văzut două spectacole într-unul singur. Personajele mai trebuie să capete consistenţă, credibilitate, dar fundamentul este, pentru o comedie amară care aduce în discuţie şi probleme de ordin etnic şi religios.

Zeul măcelului de Yasmina Reza de la Teatrul Nottara din Bucureşti, în regia lui Claudiu Goga, în ciuda titlului, este o tragi-comedie educativă. Educativă, în primul rând, pentru părinţi. Două cupluri jucate de Cerasela Iosifescu - Adrian Văncică şi Luminiţa Erga - Alexandru Jitea se întâlnesc pentru a disputa vinovăţia copiilor lor. Discută despre violenţa cu care sunt "înzestraţi" sau nu copii lor şi, în tot acest timp, iese la iveală propria lor agresivitate. Conflictul creşte treptat, momentele de tensiune alternează mereu cu momentele de respiro, pentru că nici unii nu se pot îndura să renunţe, nu sunt mulţumiţi până când vinovatul nu este clar arătat cu degetul. Acum se dezvăluie probleme de familie, evidentă fiind lipsa de interes pe care soţii o arată faţă de soţiile lor. Mult prea ocupaţi cu probleme sociale şi profesionale, le lasă să-şi trăiască micile drame cu care s-au obişnuit deja. Interesant de observat este cât de mult ne influenţează categoriile în care ne încadrăm. Prima dată observăm alierea soţ-soţie, dar ea este mereu zdruncinată de "compătimirea împreună" a femeii cu femeia, a bărbatului cu bărbatul. Actorii sunt "ca la ei acasă", în sensul că îşi stăpânesc rolurile şi au bucuria jocului. Caracterul caraghios al personajelor îi incită şi reuşesc, în mod credibil, să le exagereze unele reacţii. Spectacolul este unul ermetic din punct de vedere regizoral şi scenografic, elemente ce potenţează, în acest fel, nebunia şi agresivitatea intrinsecă a personajelor, înfăţişând-o ca o moştenire aproape preistorică ce zace în fiecare dintre noi şi care se manifestă involuntar. Zeul măcelului dictează instinctul de supravieţuire şi supremaţie.