Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  American Buffalo

American Buffalo. Tragicul la pungaşi


Cultura, martie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ce caută lumea când se duce la Teatrul ACT? Un alt fel de a juca decât în teatrele mari şi fosilizate; naturaleţe, simplitate; un mod nou de a se adresa - cel al lumii de azi -, actorie modernă fără declamaţii teatrale şi ţipete de mâna a treia, fără patetism, fără "lacrima (searbădă!) din colţul ochiului". Un limbaj viu, colorat, suculent şi un text care să vorbească despre adevărurile lumii. Mari şi mici. Cu atât mai bine când sunt mari.

Ei, bine, dacă asta caută lumea, înseamnă că Teatrul ACT a dat lovitura. Lovitură cu nimic mai puţin spectaculoasă decât o producţie de factura lui Bash, să zicem. O lovitură la care concordă mâna unui mare dramaturg american, David Mamet, talentul verificat al regizorului Cristi Juncu şi impactul actorilor Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu şi Marius Florea Vizante, care au riscat un gen periculos (prin apropierea de trivial) şi au reuşit o actorie de mare calitate. Lovitura comună se numeşte American Buffalo.

Trei vagabonzi, trei prăpădiţi, trei marginali, dacă îl numărăm printre ei şi pe proprietarul unei dughene de vechituri, fac lumea acestei piese de Mamet (care a semnat texte dramatice cunoscute, dar şi scenarii de film ca The Postman Always Rings Twice sau Hannibal; el este şi autorul volumului Adevărat sau fals unde argumentează împotriva metodei de actorie a lui Stanislavski şi a profesorilor care o folosesc, considerând timp pierdut cel în care studentul îşi cercetează memoria emoţională şi analizează biografia personajului şi bluf academic confuzia în care sunt ţinuţi actorii).

În American Buffalo răsturnările de situaţii şi de echilibru de forţe, schimbările rapide, la minut, în dinamica emoţională decurgând din chiar logica internă a dezvoltării scenelor, fac spectatorul să treacă din stupoare în stupoare. Informaţia, sensurile, relaţiile, planurile sunt în continuă schimbare şi în continuă răsturnare a convenţiilor. Chiar propriilor convenţii asumate de text. Până la un punct totul se derulează ca demonstraţie pentru replicile de început: Că de-aia-ţi zic să fii demn. Nu eşti mai prost ca ăilalţi. To' ce ştiu eu şi cu Fletcher dă pă strad-am luat. Astea-s afacerile. Bun simţ, experienţă şi talent. Oameni care-şi poartă singuri dă grijă. (...) Că una-s afacerile şi-alta-i prietenia, Bobby... sun' multe chestii şi auzi în jur o grămadă dă lucruri, da' tre' să ştii foarte bine care-ţi sun' prietenii (traducerea Bogdan Budeş).

Dar cine s-ar fi aşteptat totuşi ca într-un text care ambiţionează să reflecte brutalitatea relaţiilor în economia de piaţă, iar aici e vorba chiar de palierul său cel mai de jos - marginalii, vagabonzii, escrocii - să găsească temele din registrul cel mai nobil şi din speciile înalte ale literaturii: onoarea, prietenia, solidaritatea? Uşor de imaginat, contrastul dintre asemenea sentimente nobile şi lepădăturile în care se adăpostesc nu fac decât să potenţeze, într-un crescendo care duce la un binemeritat climax, efectul
asupra spectatorilor.

Dar nimic nu e întâmplător. David Mamet şi-a mărturisit şi argumentat în mai multe rânduri admiraţia pentru Arthur Miller, pentru modul demn şi sobru de a-şi trăi celebritatea şi, evident, pentru textele lui: Ne simţim eliberaţi, după două ore, nu pentru că dramaturgul a ajuns la o soluţie, ci pentru că ne-a împăcat cu ideea că nu există nici o soluţie, omul trebuie să încerce şi să clacheze şi nimeni nu e imun la autoamăgire. Pentru ca imediat să rezume: Să găseşti frumosul în durere, speranţa în timpul căderii şi demnitatea în eşec este marea artă poetică. Şi aşa se face că substratul din American Buffalo, care, iniţial, părea foarte asemănător cu lumea lui Caragiale, se topeşte în fluidele unui veritabil tragic.

Un tragic cu atât mai stupefiant cu cât dialogul e criptic, nu datorită încifrării deliberate, ci pentru că personajele sunt doar vag conştiente de experienţele prin care trec şi deci incapabile să le articuleze. Discursul lor este o mixtură de jumătăţi de propoziţie asezonate cu multe obscenităţi. Multe, multe obscenităţi. Şi aici stă unul dintre imensele câştiguri ale spectacolului: chiar dacă limbajul abundă în licenţios, lucrurile se suţin, totul se naşte dintr-o impecabilă logică interioară, temeiurile licenţei stau în jumătatea cealaltă, nerostită, a propoziţiei, care ascunde, cu tot cu posturile macho, nesiguranţa, frica, incapacitatea de a gestiona situaţia.

Pauzele lungi care urmează, extrem de ofertante pentru actori, devin pline şi sugestive. Un extratext pe care regizorul Cristi Juncu, într-una din marile sale reuşite, îl conduce cu o fineţe de invidiat. Şi deşi limbajul e imund, American Buffalo are aerul unui spectacol deosebit de curat, o lecţie de coerenţă în care nimic nu pare exterior, lipit. Dezvoltarea ţine de articulaţii interne pe care regizorul le susţine în fiecare minut, generând un comic de foarte bună calitate, alături de construcţii actoriceşti savuroase, profiluri puternice, diferenţiate excelent. Evoluţia fiecărui personaj apare fără hiatusuri şi fără hibă. Este un prim pas către bucuria nestăvilită a actorilor de a improviza, supusă permanent decantării regizorale.

Rezultatele sunt efervescente. Gheorghe Ifrim, savuros în fiecare secundă, joacă, la limita parodiei, marele mafiot stăpân pe sine, cu minte analitică, lucidă, patriarhul care nu-şi pierde controlul, un Marlon Brando-Naş, proprietar de minidugheană, borfaş cu autoritate, pentru care grija şi protecţia pentru cel slab, dar loial mai înseamnă ceva.

A doua treaptă a răcelii, stăpânirii de sine şi mai ales şmecheriei este personajul lui Vlad Zamfirescu, extraordinar de mobil (unul din cele mai bune roluri ale sale), un şuţ de mâna a doua, cu privire albastră de parazit încolţit care imită profesionalismul spărgătorilor de elită. Personajul său, care s-a chinuit să supravieţuiască, balansează între fanfaronadă şi impulsul de aurolac în gardă permanentă, invidios pe golanul de prima clasă, pe temeritatea cu care planifică marile lovituri. Cât despre misoginie ce să mai vorbim!

Şi pe ultimul loc al puterii din lumea lui American Buffalo stă personajul creat de Marius Florea Vizante, excepţional în pămpălăul afectuos, convingător din primul moment şi seducător până la ultimul. El e personajul care strecoară tragicul şi înduioşează prin disponibilitatea de a se sacrifica pe altarul prieteniei.

Mergeţi la ACT, teatrul cu cele mai moderne piese. Şi, dacă vreţi să nimeriţi la una din cele mai bune, încercaţi cu American Buffalo. Ca să respiraţi aerul unui spectacol bine făcut.



 Toate articolele despre American Buffalo


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 Bizonul American sub norul gloriei - American Buffalo, Eliza Zdru
 Bizonii suntem noi - American Buffalo, Cosmin Stăniloiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer