Concertele Filarmonicii George Enescu din Bucureşti din datele de 1 şi 2 noiembrie 2012 au fost dedicate celebrării a douăzeci de ani de la semnarea Tratatului de cooperare şi parteneriat în Europa între România şi Republica Federală Germania. Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii au fost dirijate de Gerd Schaller. Programul a cuprins Uvertura operei Maeştrii cântăreţi din Nürnberg, WWV. 96 de Richard Wagner, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, op. 12 de Pascal Bentoiu, solist: Mihai Ungureanu şi Missa în do major, op. 86 de Ludwig van Beethoven, solişti: Iulia Artamanov, Geanina Munteanu, Ionuţ Popescu şi Marius Boloş. Corul Filarmonicii a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
Concertul de vineri pe care l-am ascultat a fost unul de înaltă ţinută artistică, aşa cum ne-a obişnuit muzicianul îndrăgit de publicul Ateneului Român şi de interpreţii de pe scenă, Gerd Schaller. Amprenta personalităţii sale se răsfrânge asupra realizării unice a comunicării artistice. Coerenţă, simţ artistic elevat, precizie a gesturilor dirijorale, fără urmă de teatralitate gratuită, stăpânire a partiturii, trăire profundă a muzicii interpretate şi mai ales pretenţia unei sonorităţi şlefuite, iată doar câteva atribute definitorii. Cu statura sa impunătoare, dar mai cu seamă prin voinţa sa interpretativă a dominat, în sensul bun al cuvântului, energiile artiştilor interpreţi şi i-a plasat într-o lume a frumosului artistic.
Opera Maeştrii cântăreţi din Nürnberg[1] este singura comedie compusă de Wagner şi una din lucrările fără subiect mitologic. A fost dedicată lui Ludwig al II-lea, duce al Bavariei. Uvertura operei este renumită datorită caracterului ei jovial, pompos şi debordând de vitalitate. Această introducere conţine principalele leitmotive ale operei. Motivul fastuos al Maeştrilor cântăreţi îi descrie muzical ca pe nişte cetăţeni puternici, satisfăcuţi de sine şi tradiţionalişti.
Motivul dorinţei de reînnoire îi înfăţişează pe cizmarul Hans Sachs şi de tânărul cavaler Walther von Stolzing; acest motiv rezonează plin de blândeţe. În cadrul întrecerii aceştia din urmă nu reuşesc să convingă, fiind înăbuşiţi de tema Maeştrilor cântăreţi. Un alt motiv mergând într-un crescendo până la forte este cel al Frăţiei artelor (după Gustave Kobbé), care exprimă idealurile artistice. Se aude apoi o emoţionantă frază muzicală, sugerând mobilul care l-a determinat pe Walther să participe la această întrecere a cântăreţilor: iubirea pentru Eva. Acesta este motivul înflăcărării nerăbdătoare. Mai apare de asemenea şi motivul primăverii. Dirijorul Gerd Schaller a reuşit să imprime interpretării adevărate 'bucle' sonore, exprimând opoziţia sentimentelor ivite împreună. Acel pasaj al viorilor, flautului şi oboiului, care ridiculiza grupul Maeştrilor cântăreţi, a imprimat discursului muzical un aer de amuzament. Faptul că motivul primăverii nu reuşea să se impună încă, demonstra că Walther şi Sachs mai au serios de combătut în această întrecere. Triumful a venit abia în finalul uverturii. Cele două idei muzicale, caracterizând pe Maeştrii cântăreţi şi idealul artelor au revenit pline de vigoare, cântate într-un tempo alert. Suflătorii de lemn reluau cântecul de concurs al lui Walther, susţinuţi şi de alămuri. Veselia generală a codei confirma victoria lui Walther şi munca lui Sachs.
Am remarcat calitatea timbrală a corzilor, atacurile precise şi susţinerea sonoră a suflătorilor, agogica ponderată şi urmărind învolburările fluxului sonor, masivitatea şi unitatea secţiunilor în care întregul aparat orchestral era activat.
Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, op. 12 de Pascal Bentoiu, a fost interpretat de Mihai Ungureanu, cel care în anul 2004 a participat la editarea CD-ului cu muzică românească la Köln, alături de West Deutscher Rundfunk, cântând acest concert sub bagheta lui Horia Andreescu. În sala Ateneului, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gerd Schaller, pianistul Mihai Ungureanu a dezvăluit publicului o construcţie logică şi unitară. Concertul cuprinde patru părţi care se derulează fără oprire: Moderato-Allegro (Fuga)-Lento şi Allegro assai. Auditoriul s-a bucurat de o muzică clasic-romantică plină de limpezime, scrisă cu o 'orchestraţie luxuriantă' (precum se spune în Cuvântul autorului). Pianistul Mihai Ungureanu a încântat publicul prin ritmica sa extrem de percutantă, prin detaşările vocilor îngemănate în partitura stufoasă şi dificilă sub aspect tehnic solistic. Artistul are o mare forţă de a transmite stări emoţionale diverse, uneori lugubre, alteori diafane ori amintind de o Malinconie din sonatele ysaÿene (cele pentru violină solo). Muzicianul a reuşit să antreneze întreaga orchestră într-o adevărată 'conflagraţie' sonoră. Alternau formule jazz-istice cu zonele de consonanţă romantic europeană, dar şi cu fragmente având ca predominanţă grotescul. Foarte bine conturate mi s-au părut acele dialoguri între pianul ce sublinia sunetele puternic marcate prin accente expresive şi suflătorii care intonau în stilul music hall-ului. Remarcabile au fost soloul de clarinet, cu metrica lui ternară, şi acel coral trombon - tubă. Cadenţa solistului a adus o atmosferă de perdea sonoră luminoasă. Solo-ul violoncelului şi al concertmaestrului s-au integrat perfect acestei muzici de o rară frumuseţe. Rondo-ul final s-a derulat pe un fond de ritmică motoristă. Partitura densă permitea confruntări uneori eroice între pian şi ansamblul orchestral. Bine realizate mi s-au părut şi acele formule ostinate ale suflătorilor. O muzică ce creează pe alocuri stări de confort incredibile, tocmai prin disonanţele bine topite, direcţionate spre zona generozităţii. Efectele rafinate de glissando ale viorii prime beneficiau de discreţie.
În a doua parte a concertului simfonic publicul a ascultat Missa în do major de Ludwig van Beethoven. Mai rar cântată decât Missa Solemnis, această misă cuprinde şase părţi ce se derulează aproape fără oprire : Kyrie - Andante con moto assai vivace quasi allegretto ma non troppo; Gloria-Allegro con brio; Credo-Allegro con brio; Sanctus-Adagio; Benedictus-Allegretto ma non troppo şi Agnus Dei - Poco andante. Pe scena Ateneului era un ansamblu vocal-instrumental amplu: cor mixt - patru voci, cvartet de solişti - soprană, mezzo-soprană, tenor şi bariton, precum şi orchestră simfonică.
[1] http://fr.wikipedia.org/wiki/Die_Meistersinger_von_Nürnberg