Cantata Ioan Damaschinul de Taneev la Ateneul Român

Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, din 7 decembrie 2012, dirijor Misha Katz, solist pianistul Timur Sergheienia a fost un eveniment deosebit al stagiunii 2012-2013, atât prin splendidul program prezentat, cât şi prin interpretarea excepţională, dăruită publicului prezent în număr foarte mare în sala Ateneului Român. Corul a fost pregătit de Iosif Ion Prunner.

Programul a cuprins : Trei cântece ruseşti - Dincolo de râu; Ah, tu, Vanca; Frumuşică, rumenă-n obraji - apoi, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, în re minor, op. 30 de Serghei Rahmaninov şi, în a doua parte a serii muzicale, Cantata Ioan Damaschinul de Serghei Taneev. Dirijorul Misha Katz, un conducător de orchestră adesea invitat în România şi foarte îndrăgit de public pentru calităţile sale profesionale, dar şi datorită forţei sale de a 'capta' sala, a ţinut un scurt cuvânt introductiv, în care a arătat ce reprezintă această muzică vocal simfonică scrisă de compozitorul rus Taneev şi anume "un Everest al muzicii ortodoxe".
 
În prima parte a serii muzicale am ascultat Trei cântece ruseşti pentru cor şi orchestră, op. 41 de Serghei Rahmaninov, compuse în 1926, pe când compozitorul se afla departe de ţară, în SUA. Ele au fost dedicate lui Leopold Stokowski care le-a interpretat în primă audiţie la Philadelphia, în 18 martie 1927, cu Philadelphia Orchestra şi Corul Mendelssohn din Toronto. În primul cântec se auzea un cor bărbătesc, în al doilea unul de femei şi în ultimul un cor mixt. Unisonurile vocale au constituit momente de o rară frumuseţe, iar acele accente marcate de către ansamblul orchestral aminteau de sunetul clopotelor, un sonotop sacru mult îndrăgit de Serghei Rahmaninov.
  Solistul serii, pianistul Timur Sergheienia, s-a născut la Minsk, în 1969. Copil minune, a studiat cu profesorul Vladimir Kuzmensko la Şcoala de copii supradotaţi de la Conservatorul din oraşul său natal. I s-au dedicat emisiuni la posturi de radio şi televiziune din Germania, Bulgaria şi Cehia. A fost invitat în Japonia la proiectul Children of the Word. Pianistul a studiat cu renumiţi profesori precum: Irina Tswetajewa, Valeri Schatskij, la Conservatorul Naţional din Minsk şi cu Naum Starkman la Conservatorul Ceaikovski din Moscova. S-a perfecţionat apoi, cu Tatjana Nikolajeva, V. Merjanov, Lazar Berman, Karl Heinz Kämmerling, Jürgen Meyer-Josten, Frédéric Gevers, Hans Leygraf, Gerd Leonhard şi Paul Badura-Skoda. În 1999 s-a stabilit în Germania. A concertat cu cele mai importante orchestre din Rusia, Belarus, Ucraina, Cehia, Lituania, România, Orchestra Operei din Marsilia, Orchestra Naţională din Mexic, Slovak Sinfonietta, precum şi cu Apollo Ensemble din Germania. A participat la festivaluri precum: Chichester Festival, Cannes Music Festival, Concentus Moraviae, Festival de la Paix-Victoriaville, Tibor Varga Music Festival, Festival International de Musique d'Auvers-sur-Oise, Kamermuzieck Houtland, Gentse Feesten, Festival du Comminges şi Watson Forbes Music Festival. Din  2005 Timur Sergheienia predă pian şi muzică de cameră la Conservatorul Regal din Gent, Belgia. Începând cu anul 2008, dirijează propria formaţie de cameră Timur und seine Mannschaft, în Belgia. În 2010, pianistul a interpretat rolul lui Robert Schumann în filmul Hommage an Robert Schumann de Pierre Viallet.
 
La Ateneul Român, Timur Sergheienia a interpretat cu forţă, virtuozitate şi tensiune romantică Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră, în re minor, op. 30 de Serghei Rahmaninov. Această lucrare este una dintre cele mai dificile din repertoriul concertant pianistic. A fost dedicate lui Josef Hofmann, care însă nu l-a cântat niciodată. Printre cei mai mari pianişti care au realizat înregistrările acestui opus s-au aflat: Vladimir Horowitz, Byron Janis, Idil Biret, Earl Wild, Stephen Hough, Martha Argerich, Harvey Lavan Van Cliburn, Evgeny Kissin, Vladimir Feltsman, Vladimir Ashkenazy, Emil Gilels, Victor Eresko, André Laplante, Arcadi Volodos, Nikolai Lugansky, Boris Berezovsky şi Rahmaninov însuşi. Concertul este foarte cunoscut şi datorită filmului Shine al lui Scott Hicks, inspirat din viaţa pianistului australian David Helfgott (interpretat de Geoffrey Rush - Oscar în 1996).
  În prima parte, Allegro ma non troppo, am ascultat acea primă idee muzicală melodioasă, sugerând parcă un mers cu pas uşor, compusă din opt sunete şi expusă de solist cu simplitate. Era, aşa cum a vrut Rahmaninov, un cântec îngânat, dar redat la pian. Uimitoare tehnica lui Timur Sergheienia mai ales în pasajele acordice din Dezvoltare, unde mâinile se suprapuneau rapid. De neuitat a fost momentul în care, după cadenţa solistică, pianul executa arpegii volatile, pe fondul sunetelor emise de flaut, clarinet şi corn.
 

În Intermezzo - Adagio, solo-ul oboiului a avut o limpezime splendidă în intonarea temei. Momentul valsului a adus apoi, intervenţia clarinetului şi fagotului. Cât de frumos a sunat modulaţia din fa diez minor în re bemol major în expunerea celei de-a doua idei muzicale! Trioletele clipocind, susţineau melodia suavă. Timur Sergheienia schimba stările afective cu o anumită candoare. Trecea de la lirism la furtunos, ca de la mângâiere la karate. Accelerande combinate cu marcato, accente în maestoso ori arpegieri rafinate, calmări şi, din nou, 'mercur fluid' cu articulări extrem de veloce - toate înălţând un edificiu sonor multispaţial. Trecerea fără pauză la final, readucea tensiunea şi densitatea evenimentelor muzicale, într-un iureş ameţitor: alla breve. Ideile muzicale erau reiterate variat, pline de pulsaţie, de parcă mâinile pianistului erau atinse de 'apa vie'. Irizaţiile splendide, brodate în şiruri de arpegii perlate cu ambele mâini, încântau auditoriul, făcându-l să uite că e vorba de un instrument muzical, la care solistul cântă. Era acolo o lume întreagă de vibraţii, culori, ape şi un imens arc multicolor ... Minunată acea digresiune care substituia Dezvoltarea formei de sonată tradiţională. Infernală partitură solistică! Ritmurile contratimpate se auzeau cu precizie, reliefând punctele culminante. Răscolitoare acele alternări ale melodiilor flautului, cu unduirile pianului. O cadenţă a solistului aducea liniştea dinaintea furtunii. Coda luminoasă ceaikovskiană, cu efuziuni ale corzilor umplea registrele în Presto. Am ascultat un pianist fenomenal!

La cererea publicului Timur Sergheienia a interpretat cu mult rafinament şi subtilă timbralitate Meditaţie de Piotr Ilici Ceaikovski.
 
După pauză Orchestra simfonică şi Corul mare al Filarmonicii George Enescu au oferit publicului din sala Ateneului Cantata Ioan Damaschinul[1] , op. 1 de Serghei Taneev. Subiectul este luat dintr-un poem de Alexei K. Tolstoi, parafrazând Rugăciunea pentru morţi a lui Ioan Damaschinul. Taneev a alcătuit o lucrare în care se percepe combinaţia dintre polifonia bachiană, muzica romantică, austeritatea tradiţiei populare, precum şi a celei liturgice ruse. Alcătuită din trei părţi, Adagio ma non troppo, Andante sostenuto şi Fuga, această Cantată a fost supranumită Un recviem rus. Impresionant până la lacrimi a sunat corul ce cânta: "O, Doamne, la venirea Ta / Sfârşitul pământescu-i veac, / Atunci se va arăta, / Ce robii Tăi gândesc şi fac... / Atunci cei ce îngrop, / Vor învia toţi din morminte... / Primeşte-atunci pe al Tău rob / Şi odihneşte-l Doamne Sfinte."[2]

Dirijorul Misha Katz ştie să ceară un anumit tip de emisie ansamblului coral. Într-adevăr, timbrul mai nazal, departe de tonul solistic deschis, a creat o atmosferă copleşitoare, în concordanţă cu sensul muzicii, iar aplauzele interminabile şi ovaţiile au răsplătit interpretarea artiştilor  de pe scenă.
 
Din nou, partituri pe care puţine orchestre se încumetă a le cânta - datorită complexităţii lor expresive şi dificultăţilor tehnice, au fost interpretate cu sensibilitate, ton cizelat, dăruire şi concentrare, de către cel mai valoros ansamblu simfonic şi coral al României.