Unde seismice - Concert John Mayall la Sala Palatului, 2012

Pentru cine nu a simţit undele seismice ale concertului de duminică seară (11 noiembrie 2012), să ştiţi că dinspre Sala Palatului veneau, din cele cinci instrumente împărţite la patru oameni: legendarul John Mayall (voce, orgă şi armonică), chitaristul Rocky Athas, basistul Greg Rzab şi toboşarul Jay Davenport... Nu a fost nevoie de cine-ştie-ce cutremur "cultural", ci doar de energia unor artişti care îşi duc arta (un blues cu influenţe rock&roll) până la cele mai înalte proporţii ale unui performance. Nu vorbesc de un vizual spectaculos, ci de muzica în sine. Desigur, a ajutat şi atmosfera prielnică a publicului - o mare de împătimiţi din care, dacă făceai parte, nu te puteai abţine să nu baţi subtil ritmul cu piciorul.
 
Prima parte a spectacolului a fost marcată de recitalul lui Harry Tavitian, artistul declarat de Herald Tribune drept cel mai important jazzman român contemporan, o simfonie de blues şi jazz născută doar din vocea muzicianului şi sunetele pianului său, pe versurile unor compozitori de gen celebri. Dr. Harry (... de la numele ultimei piese cântate în cadrul acestui eveniment) a pregătit numeroşii spectatori prezenţi cum nu se putea mai bine, printr-un tratament de muzică bluesy, antrenantă, ce transporta publicul direct în atmosfera caldă şi boemă a apusurilor de soare de pe verandele din America anilor '30, cu câteva interferenţe muzicale ce aminteau uneori de ritmurile populare româneşti/armeneşti - un mix bun care vibra şi prin prisma personalităţii distincte a artistului (Harry Tavitian este de origine armeană). După "aspirina" muzicii lui Tavitian, urmează adevăratul "medicament" muzical împotriva monotoniei cotidiene impregnate în oasele bucureştenilor veniţi la concert - recitalul lui Mayall. Şi da, a funcţionat!
 
Cunoscut pentru cariera sa îndelungată şi fructuoasă, adunând din 1965 până în 2011 peste 50 de albume şi 20 de colaborări cu artişti celebri precum: Eric Clapton, Roger Dean, Peter Green, Mick Taylor, bluesman-ul John Mayall şi-a dovedit forţa artistică şi acum, la 78 de ani! Folosindu-şi vocea incontestabilă şi jonglând când cu orga, când cu muzicuţa, artistul a animat publicul cu piese cunoscute (Chicago Line, Stormy Monday, Room to Move) dar şi cu piese de pe ultimele sale albume, alături de trupa nouă cu care cântă din 2009 şi care şi-a lăsat şi ea amprenta asupra publicului entuziasmat. Pe lângă prestaţia omului-spectacol Mayall, am avut ocazia să asistăm şi la câteva dovezi clare de măiestrie instrumentală - solo-urile de chitară şi, mai ales, de bass al trupei, care la un moment dat se luau la întrecere în virtuozitate, spre apetitul crescut şi deliciul celor din sală. Giumbuşlucuri muzicale care îţi lasă certitudinea că ai fost martorul unui eveniment unic, întreţinut de artişti care evoluează / improvizează pe loc, simţind energia spectatorilor şi amplificând-o ca un transformator electric pentru suflete.
 
Dacă nu aţi avut norocul să-i vedeţi pe Harry Tavitian, John Mayall şi trupa sa, în carne şi oase, căutaţi-le muzica şi ascultaţi! Nu vă vor administra ei însăşi tratamentul despre care vă vorbeam, dar chiar şi aşa, prin intermediul internetului sau CD-ului, măcar, el îşi va face efectul...