Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2012

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Program special - International Documentary Festival Amsterdam - ParaDocs Sellection, la BIEFF 2012


noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2012, cel mai mare festival de film documentar din Europa a împlinit 25 de ani şi, încă de la primii anişori, îşi serbează ziua de naştere în capitala olandeză. Tradiţia sa este să premieze şi să promoveze către un public cât mai larg, cele mai creative scurtmetraje bazate pe privirea documentaristă. Printre cineaştii de renume care i-au trecut pragul şi nu au ieşit de acolo cu mâna goală se numără: Victor Kossakovsky, Werner Herzog, David Shapiro, Raymond Depardon şi alţii. De câţiva ani buni, festivalul cuprinde şi întâlniri, conferinţe, proiecţii speciale şi workshop-uri la care sunt invitaţi şi tinerii din afara concursului. Duminica aceasta (25 noiembrie 2012), am avut ocazia să vedem, la Cinema Scala, o serie de scurtmetraje premiate în anul 2011 şi să discutăm cu realizatorii unuia dintre ele.

Printed Matter, r. Sirah Foighel Brutman, Eitan Eifrat
Filmul investighează puterea documentelor de arhivă, în acest caz, o serie de pelicule fotografice ale unui foto-jurnalist (tatăl co-regizoarei) în care sunt captate atât momente din viaţa personală, cât şi frânturi de realitate, desprinsă din conflictele geo-politice ale Orientului Mijlociu din anii '80. Doar că impactul emoţional nu este făcut prin prezentarea imaginilor brute, a realităţii fotografiate (chiar dacă, şi în acest caz, realitatea este câtuşi de puţin tranfigurată de ochiul obiectivului), ci se bazează pe două intervenţii, să le spunem, regizorale. Una este contrastul dintre materialele conţinute de pelicule, acea opoziţie între privat - calm şi public - in the middle of the war. Contrast care nu vine, neapărat, să influenţeze direct mesajul pe care orice spectator îl urmăreşte cu adevărat, ci potoleşte aşteptările spectaculosului (pe care cultura mass-media o promovează cu prioritate). Un soi de ponton al atenţiei spectatorului, un ponton subiectiv pe care regizorii au ales să nu îl despartă de restul materialului pentru a transmite un mesaj.
A doua intervenţie este, pe de o parte, vocea din off a unui narator cât se poate de subiectiv (mama co-regizoarei, soţia foto-jurnalistului), care rememorează spontan (cât de spontan, nu ştim...) evenimentele prezentate de peliculele fotografice şi, pe de altă parte, mizanscena filmului - un ecran luminos pe care negativele sunt aşezate de mâinile calme ale naratorului care intră şi ies din cadru odată cu comentariile lui. Lăsând la o parte, efectul calm pe care îl sondează acest procedeu, dar totuşi profund, apare întrebarea: spectatorul mai are acces la obiectivitatea acelor evenimente sau doar la versiunea lor subiectivă? Procesul e similar descoperirii unor fotograme sau faptului de a ne fi arătate nişte fotograme? Dar, mai ales, istoria intră în viaţa individuală a acelei familii sau invers - cine are prioritate pe rola de film?
Chiar dacă am fi tentaţi să spunem că filmul subiectivizează, mijloacele prin care face acest lucru sunt minime. Vocea este completată doar de mişcarea mâinilor în cadrul, ceea ce aproape anulează tridimensionalitatea filmului. Dacă am pornit de la imagini statice, fotografice, în 2D, rezultatul nu este foarte departe de această reprezentare, nu încearcă să aducă nicio imagine în plus sau în minus care să distragă atenţia spectatorului. Totul se petrece aproape mecanic, ghidat, aşa cum îi spune şi titlul - Printed Matter...

I Will Forget This Day, r. Alina Prudnitskaya
Scurtmetrajul pur observaţional al rusoaicei Alina Prudnitskaya reprezintă privirea sinceră şi non-intruzivă a camerei de filmat în decorul unui cabinet medical unde se fac avorturi. Aparatul nu înregistrează nimic din procesul avortului, ci doar chipurile unor femei înainte şi după ce au luat această decizie în urma unui interviu cu un cadru medical. O radiografie a stărilor de spirit ale unor femei aflate în impas, catalizate de un sistem social nepermisiv.
Ceea ce se remarcă, încă de la primele cadre, este distanţa pe care autorul o ia faţa de personajele sale, fără a emite judecăţi de valoare, lăsând la o parte orice urmă de prejudecată. Camera nu analizează, ci prezintă, portretizează în lumina rece, alb-negru, a unei dimineţi de iarnă, chipurile pacientelor care aşteaptă pe holul sălii de avort, descriind doar limbajul lor corporal, în tăcere. Filmul este astfel realizat încât lasă impresia unui anumit circuit mecanizat al intervenţiilor ce au loc acolo. Fiecare femeie are parte de o scurtă discuţie cu o asistentă (a cărei voce doar o auzim, fără a o putea vedea în persoană), apoi este pusă să aştepte singură pe un coridor gol, pentru a intra în sala de operaţie şi a ieşi întinsă pe o targă. Toate femeile, la fel. Secvenţele sunt alternate, pentru a nu reda întocmai cronologia procedurii ce urmează a fi construită mental de către spectator. Din când în când, pentru a rupe lanţul emoţiilor, regizoarea alege să interpună imagini aproape statice cu exteriorul înzăpezit.
Spectacolul umanităţii pe care o descoase obiectul camerei de filmat, fără să facă practic, nimic, este brutalizat doar de sunetele metalice ale tărgilor, câteva ţipete înfundate care se aud din spatele uşilor închise şi vocea subţire a asistentei care cere motivele pentru care pacienta din faţa ei vrea să avorteze. Un caleidoscop al tulburării sufleteşti, al calmului dinaintea furtunii.

Crust, r. Wenhai Huang
O explorare aproape expresionistă asupra procesului de industrializare, de neimaginat, din China. O navă comercială, de proporţii astronomice în comparaţie cu bieţii muncitori acoperiţi de ceaţă şi de un sunet puternic de utilaje, este construită într-un port. Nimicnicia elementului uman în faţa gigantului de fier este sugerată nu numai prin tehnici cinematografice ce aduc invariabil aminte de Metropolis-ul lui Fritz Lang, ci şi prin localizare spaţio-meteorologică de care vorbeam. O vreme a griului cenuşiu, contagiat de culoarea metalului, o atmosferă apăsătoare cu un mesaj şi mai apăsător - no matter when, no matter how, oamenii trebuie să muncească acolo, cocoţaţi pe schele şi pitiţi prin camere claustrofobice.
Totul ar fi fost, însă, pur descriptiv, dacă acele cadre de mai sus nu ar fi fost puse în relaţie directă, de juxtapunere cu o scenă aproape inexplicabilă, contrastantă. O cameră strâmtă, burduşită de paturi şi oameni, bărbaţi care stau apatici, într-un decor cromatic maro-roşcat al anonimatului. Un singur bărbat, în mijlocul camerei, coregrafiază mişcările precise ale unui stil marţial. O singură întrezărire a spiritului în cele 13 minute de manie metalică desprinsă parcă dintr-un film S.F.

Henri Plaat, r. Jerome Schlomoff
Filmul vorbeşte despre un cineast cu o cameră de 35mm şi un mesaj inspiraţional: "Vreau să înregistrez locuri ţi lucruri înainte să fie distruse de modernitate şi de progres. Înainte să se piardă pentru totdeauna." - pe numele său, Henri Plaat. Omagiul îi este adus prin portretul subiectiv pe care i-l realizează astăzi un alt cineast, francezul Jerome Schlomoff, prin cadrele dintr-un proces de developare. Un discurs intim, esenţializat, despre cinematografie şi despre fascinaţia artiştilor în faţa ei şi în faţa realităţii, precum şi un comentariu liric la adresa vulnerabilităţii artei - imaginile care iau naştere pe pelicula fotografică arată bucăţi de carton ce compun şi recompun nişte obiecte mici precum căsuţe şi bărci. Chipul artistului omagiat apare şi el, ca un modest demiurg.

Boundary, r. David Horan
Un discurs vizual despre niciunde, livrat într-o manieră perfect estetică, a umbrelor expresioniste. Boundary e despre graniţa dintre uman şi nefiresc, despre lumile care par nepopulate (unde, cu siguranţă nu ai vrea să fii...) dar care ascund sub învelişul lor neatrăgător, oameni. Trei chipuri sunt privite alternativ, în semi-obscuritate, într-o lumină rece, a unui răsărit tomnatic, chipuri ce par, la început statice, acoperite de fâşii de umbră ce întreţin misterul. Cu greu putem pătrunde în psihologia acelor personaje deformate de cicatrici, cearcăne, cu feţe supte... Başca, acele portrete bizare mai sunt intercalate şi de imagini ale unei seringi şi ale unui peisaj exterior neprimitor, pe fundalul sonor apăsător ale unor sunete amplificate. Un scurtmetraj senzorial, o reprezentare subiectivă a ceea ce iese din sfera noastră de percepţie, din comoditatea proximităţii noastre, un discurs despre cum e să te simţi străin şi despre cum privim ceva ce ne este străin.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2012


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sabina Balan


Alte articole

 Scurt-metrajul german Meteor, câştigătorul Marelui Premiu al Juriului la BIEFF, 2012, Comunicat de presă
 Goltzius and the Pelican Company, r. Peter Greenaway la BIEFF, 2012, Sabina Balan
 Forme şi expresie - Competiţia internaţională BIEFF, 2012, Eliza Zdru
 Program special - International Short Film Festival Oberhausen, la BIEFF 2012, Sabina Balan
 Feţele rele ale bunătăţii umane - Pieta, r. Kim Ki-Duk, la BIEFF, 2012, Sabina Balan
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2012


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer