"Sînt aici toate spectacolele pe care le-am făcut, majoritatea actorilor cu care am lucrat; este o suită de oglinzi deformate de nostalgie, o privire melancolică asupra unui timp pe care l-am petrecut aici, cu sentimentele şi parfumurile care au existat. M-au inspirat nenumăratele descinderi în biblioteca teatrului, un loc care pe mine m-a fascinat pentru că timp de cincisprezece ani de cînd vin aici, în teatru, ei bine, acele dulapuri ale bibliotecii nu mi s-au părut a fi deschise." afirma Silviu Purcărete la premieră şi surprinde această dispoziţie confesivă – şi de aceea oarecum vulnerabilă-, regizorul fiind extrem de rezervat la capitolul "mărturisiri de creaţie", şi chiar la alte explicitări ale propriilor spectacole.
Noaptea de la spartul tîrgului – prefer titlul dat de Silviu Purcărete adaptării scenice pe care a făcut-o după cunoscuta piesă a lui Shakespeare, A douăsprezecea noapte – este un spectacol seducător prin savanta şi organica alternanţă a nivelurilor de lectură, orchestrare subiectivă a temelor shakespeariene: ambiguitatea identităţii şi "corolarul ei", ambiguitatea sexuală care dezvoltă o atracţie erotică difuză, indistinctă, exprimată excesiv şi frustrant insaţiabilă, pînă la nebunie; echivocul identităţii surpă coordonatele spaţio-temporale, liniile de separaţie devin fluide. Rămîne obsedant după spectacol imaginea scenei pe care sînt îngrămădite mobile desperecheate, dintre care se impun bibliotecile goale, lipsite de cărţi, ajunse poliţe la propriu pentru o lume kitsch populată cu pitici de grădină – sugestia eşuării este frisonantă, mai ales că tratarea se face în cheie comică; de fapt, tulbură virtuozitatea dozării umorului consistent care scaldă spectacolul de la un capăt la celălalt, cu haloul poetic, pînă la lacrimă, al montării.
Aflată într-o formă atinsă şi în alte întîlniri cu Silviu Purcărete – întîlniri care se transformă în inteligenţă şi memorie artistică vie – trupa Teatrului Naţional din Craiova funcţionează complementar şi dezvoltă un joc polifonic, actori atenţi cu energiile spectacolului. Astfel de reprezentaţii stîrnesc curiozităţi rar satisfăcute de a putea urmări nu doar finalitatea, specacolul în sine şi în contururile lui împlinite, ci şi traseul, calea urmată în construirea, în aflarea sensurilor. Sau cum notează Eugenio Barba în O canoe de hîrtie: "Aşa e teatrul, un ritual vid şi ineficace pe care îl umplem cu propriul nostru de ce, cu propria noastră necesitate personală" şi adaugă "... poate costa viaţa celui care-l face". Noaptea de la spartul tîrgului ne lasă să ne gîndim şi la preţul plătit de cei care dau viaţă acestui spectacol.