A douăsprezecea noapte

Fapt întîlnit mai rar în Casa Thaliei, în această stagiune, piesa A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, se joacă pe patru scene, adică la Teatrul de Comedie, la Naţionalul ieşean, la Galaţi şi, mai nou, la Teatrul Naţional din Craiova.

Aici, spectacolul în care apreciatul om de teatru Silviu Purcărete semnează adaptarea, regia şi scenografia poartă un titlu mai puţin cunoscut, CUM DORIŢI sau NOAPTEA DE LA SPARTUL TÅRGULUI, ce trimite către originea piesei, comandată de Regina Elisabeta spre a încheia şirul petrecerilor începute de Crăciun, aşa cum de altfel ne-am obişnuit şi noi să trăim bucuria şi nostalgia acestui "epilog", fie de Sfîntul Ion, fie de Bobotează.

Dar acest titlu reprezintă doar începutul surprizelor unui spectacol autonom, în raport cu versiunile tradiţionale, de o remarcabilă personalitate, clasic prin construcţie, eleganţă şi acompaniament muzical, modern prin caruselul "ambiguităţilor", prin valenţele metaforice ale scenografiei şi prin jocul actorilor. În rîndul acestora, creaţia memorabilă a lui Constantin Cicort în Malvolio este completată cu brio de evoluţiile consacraţilor Ilie Gheorghe (Sir Toby), Nicolae Poghirc (Sir Andrew), Valer Dellakeza (Orsino, ducele Iliriei), Angel Rababoc şi Valentin Mihali (slujitorii Oliviei), Iosefina Stoia (camerista Oliviei), Valeriu Dogaru (un căpitan de navă), Ion Colan (curtean sau... bodyguard), de o imagine mult mai însufleţită şi în acelaşi timp surprinzătoare a Oliviei, în interpretarea Ceraselei Iosifescu, grăbită şi ea să participe la festinul confuziilor şi al jocurilor declanşate sub semnul lui Eros, dar şi de aportul tineresc al unor debutanţi... în teatrul lui Purcărete, proveniţi de pe băncile şcolii teatrale craiovene, cum sunt Mihai Arsene (Antonio), Romaniţa Ionescu (Viola) şi Iulia Lazăr (Sebastian), acestea din urmă întrupînd cu succes un dublu travesti, unul dintre ele gîndit de autor, celălalt oferit de regizor!

Fie pe fundalul discursului muzical (live), creator de atmosferă, conceput de Vasile Şirli şi interpretat la pian de Ion Butnaru, fie punctată de zgomote bizare ori misterioase, fie însoţită spre final de sunetele acelei ploi care se prelinge, la vedere, printr-un burlan de pe acoperişuri, mişcarea scenică ne oferă un permanent glissando între realitate şi ficţiune sau între concreteţea savuroasă a unui duel "condimentat" cu arte marţiale şi "părelnicele" iviri ale personajelor de după pereţii de sticlă ai unor biblioteci golite de cărţi, dar nu şi de semnificaţii, pe care odihneşte "lumea" unor pitici viu coloraţi, de mai mici dimensiuni decît cei care şi-au aflat sălaşul în palatele "baronilor" tranziţiei.

Adeseori, sub aburul "nopţii" în care plutesc elanuri sentimentale, instincte erotice şi porniri bahice greu de controlat, chipurile personajelor "ascunse" de acei pereţi de sticlă ori silueta Oliviei reflectată pe oglinzi se împletesc în mod inspirat cu travestiul şi cu "ambiguităţile" textului, sporind misterul şi funambulescul acestor peripeţii, ce amintesc şi în felul acesta de atmosfera din Cum vă place şi din Visul unei nopţi de vară. În final, către toate personajele aflate în decor, dar eliberate de "povara" rolului, şi către nefericitul Malvolio, prizonier într-o ladă ce se ridică ori coboară din podul scenei s-a revărsat la premieră furtuna de aplauze şi ovaţii din sală. Sunt convins că ea îşi va face simţită prezenţa la fiecare dintre reprezentaţiile cu această piesă pusă în scenă de către minunatul regizor care, încununat cu acest prilej cu titlul de Societar de onoare al Teatrului Naţional din Craiova, a reaprins torţa marilor succese în Bănie.