decembrie 2012
Despre oameni şi melci
Înregistrând până în prezent un număr de 63.623 de spectatori, Despre oameni şi melci a rulat în peste 50 de localităţi din ţară, unde a fost extrem de bine primit. Majoritatea proiecţiilor s-au desfăşurat cu casa închisă, la cererea publicului fiind organizate spectacole suplimentare. Regizorul Tudor Giurgiu şi echipa filmului, din care nu au lipsit actorii Andi Vasluianu, Monica Bîrlădeanu, Dorel Vişan şi Ovidiu Crişan au participat la o mare parte dintre proiecţii, împărtăşind celor prezenţi detalii legate de producţie, personaje şi experienţa din timpul filmărilor.
 
Despre oameni şi melci a avut premiera naţională în data de 14 septembrie 2012, ajungând în prima săptămână în 19 de oraşe, iar avanpremierele şi spectacolele din primul weekend ale filmului au însumat o cifră impresionantă: 13.929 spectatori. Distribuitorii filmului au încercat să aducă filmul şi în acele zone din ţară care nu beneficiază de o sală de cinema, şi, prin intermediul unor echipe mobile, au fost organizate proiecţii cu spectatori plătitori în diferite oraşe din România, în teatre sau case de cultură. Recent, Despre oameni şi melci a putut fi vizionat în Buzău, în cadrul a două proiecţii speciale în prezenţa regizorului şi a actorului Andi Vasluianu.
 
Filmul s-a bucurat de succes şi la nivel internaţional. Lungmetrajul a obţinut Premiul Special al Juriului la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, unul din cele mai importante festivaluri competitive din lume, şi a câştigat trofeul secţiunii competiţionale Meeting Point (ex-aequo cu pelicula belgiană Offline, r. Peter Monsaert) din cadrul celei de-a 57-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Valladolid.


În perioada următoare, Despre oameni şi melci va fi prezentat în cadrul festivalurilor de film de la Trieste (17-23 ianuarie 2013) şi Göteborg (25 ianuarie- 4 februarie 2013).

Filmul va participa în perioada 20 iunie-1 iulie 2013 şi în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Edinburgh, cel mai vechi festival de film din lume şi un punct de atracţie pentru industria de film internaţională.
 
Despre oameni şi melci este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franţa).
 
Lansarea pe marile ecrane din Franţa va avea loc în primăvara anului 2013.
 
Filmul este disponibil pe DVD şi poate fi achiziţionat din lanţurile de librării Cărtureşti, Humanitas, Librarium, precum şi de la Casa TIFF din Cluj (Str. Universităţii, nr. 6).
 
În România, filmul este distribuit de Transilvania Film în colaborare cu Ro Image. 

Pentru mai multe informaţii despre film, vă rugăm accesaţi site-ul oficial www.despreoamenisimelci.ro, precum şi pagina de facebook www.facebook.com/Despre.oameni.si.melci.

Regia: Tudor Giurgiu Cu: Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Jean-François Stévenin, Robinson Stevenin, Ion Besoiu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă, Alina Berzunţeanu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus