Având la bază un scenariu inspirat din viaţa şi opera lui Cristian Popescu (1 iunie 1959 - 21 februarie 1995), unul dintre poeţii marcanţi ai generaţiei '90, spectacolul a luat naştere la Bucureşti, în 2004, unde s-a jucat până în 2006. Destinul său s-a legat apoi de Sibiu. Aici a fost montat departe de aglomeraţia urbană, pe ruta Sibiu-Răşinari, având ca decor Pădurea Dumbrava, ce rezonează perfect cu dimensiunea sa poetică. Îmbarcarea şi debarcarea spectatorilor la cimitir închide într-un cerc periplul de-a lungul operei regretatului autor postmodern. În ritmul muzicii, îmbrăcaţi precum nuntaşii (bărbaţii au floare în piept, pe când femeile poartă toate rochii de mireasă), având cupe în mână, actorii pregătesc publicul pentru "o călătorie de nuntă".
Compunând o metanaraţiune biografică, membrii familiei Popescu îşi fac pe rând intrarea "în scenă", urcaţi fiind în tramvai la scurtele opriri ce se impun. Este vorba de o serie de păpuşi, a căror voce sunt actorii înşiraţi pe culoarul dintre scaune. Cel care îi prezintă este chiar Cristi, în interpretarea, ca de obicei, plină de dăruire a lui Florin Coşuleţ: "Mi-am dorit întotdeauna să-mi cumpăr ultimul tip de tramvai douăşase ca să-mi plimb duminica Familia Popescu cu el şi să ne vadă toţi vecinii când vom trece prin cartier".
Pe rând iau cuvântul "mama lui Cristi" (o marionetă cu corp de vioară), sora lui Cristi (un schelet metalic de care atârnă nişte clopoţei şi o păpuşă), mătuşa, care încă mai visează să fie mamă (sferele din sârmă în care se află păpuşile - copii sunt o punere în abis a năzuinţei ei materne), tatăl, bunicul, bunica şi nu în ultimul rând, Arta Popescu, personificată, marea sa iubire.
Alcătuit dintr-o serie de monologuri foarte bine închegate, spectacolul se construieşte multilingvistic (replicile sunt rostite fie în română, fie în engleză, franceză sau germană). Tramvaiul se opreşte la Răşinari, unde publicul coboară, asistând la o parodie în versuri după Conu' Leonida de I.L. Caragiale. Cu ajutorul marionetelor Leonida şi Efimiţa, întreaga trupă de actori construieşte un spectacol burlesc şi livresc de factură postmodernă. Întoarcerea de la Răşinari este marcată de Artele lui Popescu: teatrul, circul, muzica, dansul, pictura si filmul.
Comunicarea la nivelul trupei de actori se realizează magistral. Mulându-se pe imperativele textuale - uneori pline de exuberanţă, alteori atinse de o melancolie mascată de naivitatea cea mai pură, o formă a inocenţei - personajele te trag după ele într-un vârtej de imagini şi trăiri dintre cele mai neaşteptate.
Poemele în proză ale lui Cristi legitimează descoperirea lirismului şi a sensibilităţii în zona banalului cotidian, fapt ce nu exclude accente ludice sau autoironice. Dimensiunea dramatică a textelor constituie scheletul pe care se înşurubează fiecare componentă a reprezentaţiei (jocul actoricesc, costumele, recuzita). Iar regizorul Gavriil Pinte se pricepe să exploateze la maxim potenţialul discursului scriitoricesc.
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Un tramvai numit Popescu, scenariu realizat de Gavriil Pinte, după opera antumă şi postumă a lui Cristian Popescu
Regia: Gavriil Pinte
Decorul şi costumele: Roxana Ionescu
Distribuţia: Florin Coşuleţ, Veronica Popescu, Lerida Bucholtzer, Dana Taloş, Cătălin Neghină, Bogdan Sărătean, Ema Veţean, Codruţa Vasiu, Vlad Robaş (distribuţia din 2012).
foto credit: TNRS, Scott Eastman.