Nicolas Cage - Nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal
Meryl Streep - Globul de aur pentru cea mai buna actriţă într-un rol secundar
Chris Cooper - Globul de aur şi premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar
Regia: Spike Jonze
Scenariul: Charlie Kaufman şi Donald Kaufman
SINOPSIS
Regizorul Spike Jonze şi scenaristul Charlie Kaufman sunt cei care au stat la baza filmului de succes Being John Malkovich. Cei doi prezintă acum Hoţul de Orhidee (Adaptation), o comedie care sfidează orice convenţie, având drept erou un scriitor cam disperat, care se hotărăşte să intre în lumea imaginară din scenariul pe care se chinuie să-l adapteze. Ideea pare a fi grozavă, asta cel puţin până în momentul în care realitatea începe să se împletească cu ficţiunea în modurile cele mai neaşteptate.
În ciuda succesului de care s-a bucurat primul său scenariu, Being John Malkovich, pentru care a fost nominalizat la Premiile Academiei (cel mai bun scenariu original), Charlie Kaufman (Nicolas Cage) este măcinat de îndoieli, atât în ceea ce priveşte cariera cît şi în viaţa sa de zi cu zi. Atunci când este angajat ca să adapteze Hoţul de Orhidee, o carte care povesteşte întâmplările lui John Laroche (Chris Cooper), un horticultor fanatic, este uimit de şansa care i se oferă. Chiar dacă la suprafaţă cartea pare a fi o simplă poveste a aventurilor lui John Laroche, hoţ de flori, substratul ei este mult mai complex, deoarece analizează nevoia fiecăruia de a se lăsa pradă pasiunilor.
Aceasta dorinţă îşi lasă amprenta atât asupra autoarei cărţii, Susan Orlean (Meryl Streep), cît şi, în cele din urmă, asupra lui Charlie. Fratele geamăn al lui Charlie, Donald Kaufman (de asemenea interpretat de Nicolas Cage), nu face decât să înrăutăţească lucrurile atunci când se mută la Charlie şi-l anunţă că şi el are de gând să devină scenarist. În timp ce Charlie încearcă să scape de lipsa de inspiraţie, Donald lucrează, foarte bine dispus, la un scenariu despre un ucigaş în serie care suferă de personalitate multiplă. Scenariul lui Donald se bucură de un succes enorm, transformându-şi autorul în cel mai la modă scriitor al acelei perioade.
De parcă situaţia n-ar fi fost şi aşa destul de neplăcută, Donald mai are şi o viaţă sexuală activă, în timp ce Charlie nu reuşeşte nici măcar să obţină un sărut. În cele din urmă, Charlie este în sfârşit lovit de inspiraţie. El va folosi propriile sale nedumeriri ca pe un fel de cadru pentru scenariul care-i are ca eroi pe Laroche şi Orlean. Dar pe măsură ce cuvintele încep să vină de la sine, iar povestea capătă încet contur, Charlie porneşte fără voia sa un lanţ de evenimente care vor influenţa profund vieţile tuturor personajelor.
DESPRE PRODUCŢIE
În 1999, chiar în perioada în care scenariul de la În pielea lui John Malkovich era ecranizat de către regizorul Spike Jonze, Charlie Kaufman a fost angajat de către Jonathan Demme, regizor laureat cu Premiul Academiei, ca să adapteze The Orchid Thief, roman scris de Susan Orlean.
Cartea este povestea unei ziariste care, în timp ce prezintă aventurile lui John Laroche, obsedat de pasiunea sa pentru orhideele rare, reuşeşte să descopere rădăcinile pasiunilor sale ascunse. Discursivă şi introspectivă, cartea suferea de lipsa unei structuri narative, lucru care, la început, l-a deranjat pe Kaufman. În acelaşi timp, el s-a simţit totuşi intrigat de natura specială a materialului care-i servea drept bază. Îmi aduc aminte că mă gândeam şi-mi spuneam că pot face un film grozav din cartea asta. Cu toate acestea, atunci când şi-a dat seama că-i este imposibil să găsească o modalitate acceptabilă prin care să-i dea materialului forma unui scenariu narativ, încrederea în sine s-a transformat în depresie. Dacă ar fi fost vorba despre un scenariu scris de mine, l-aş fi abandonat cu siguranţă, admite Kaufman.
În cazul de faţă am fost însă angajat să fac acest lucru. Lumea se aştepta ca eu să reuşesc ceva grozav. A trebuit deci să mă adaptez la ideea că sunt un adaptor....În timpul acestui proces laborios, Kaufman n-a renunţat nici o clipă la ideea că trebuia să găsească o modalitate prin care să abordeze tema pasiunii. Vroiam să scriu despre pasiune deoarece, la rândul ei, Susan Orlean scria despre acelaşi subiect, spune el. Întotdeauna am încercat să surprind golul resimţit de oameni atunci când nu au pasiuni, şi dorinţele nelămurite pe care această lipsa le poate provoca.
Deoarece prin însăşi natură lor, pasiunile te fac să depăşeşti marginea prăpăstiei, să te îndepărtezi de lucrurile sigure şi să-ţi asumi anumite riscuri, lui Kaufman a început să-i surâdă ideea de a îngloba procesul emoţional de adaptare a unui scenariu în însăşi produsul final. A devenit un fel de metaforă pentru ideile care iau naştere din ele insele şi despre felul în care ele converg către final, spune el. Kaufman a fost sprijinit de către Spike Jonze în ideile sale radicale de adaptare a romanului The Orchid Thief. Pe măsura ce mă implicam tot mai mult în acest proiect, îşi aminteşte Jonze, Charlie devenea din ce în ce mai nervos deoarece nu făcea lucrul pentru care fusese angajat de către producători. Eu am încercat să-i acord sprijinul meu, dar spre deosebire de Charlie, n-aveam nimic de pierdut. Mi s-a părut a fi o idee amuzantă.
În acest timp, producătorul Ed Saxon aştepta răbdător schiţa lui Kaufman. După şase luni, el a primit scenariul, intitulat Adaptation. Încă de la început am fost nedumerit, deoarece nu acesta era titlul cărţii alese. Apoi, nedumerirea mea a crescut: scris de Charlie şi Donald Kaufman. M-am gândit "Cine este Donald Kaufman?" Nu ştiam că va scrie cu un partener... Dar atunci când am citit scenariul, mi-am răspuns la toate întrebările. Am fost uimit de cît de elaborată era întreaga intrigă. Acest scenariu nu poate fi privit ca o simplă sursă de amuzament, el atinge şi alte nivele ale conştientului, susţine Saxon.
Adaptation vorbeşte despre provocarea artei, dar şi despre provocarea filmelor artistice. Face referire la înstrăinarea resimţită de oameni în cultura contemporană, despre cît de greu este să ai dragoste în viaţa ta şi despre dificultatea de a stabili o legătură cu ceilalţi oameni, de a fi cinstit şi deschis. Este un film care vorbeşte despre relaţia cu tine însuşi, de capacitatea de a tolera slăbiciunile inerente naturii umane, adaptându-te în acelaşi timp la toate greutăţile vieţii. Atunci când Susan Orlean a aflat de la agentul ei că cei de la Hollywood erau interesaţi de cartea ei, a fost puţin surprinsă. Romanul, atât de apreciat de critică, dar şi de public este, recunoaşte ea, lipsit de un fir narativ logic. Părea că sfidează încercările de a fi adaptat pentru cinematografie. Cartea este un fel de meditaţie emoţionantă despre pasiune, despre dragoste obsesivă, despre subculturi şi despre sentimentul de apartenenţă. Astea nu prea sunt teme fireşti pentru industria de la Hollywood, spune ea.
Scenaristul care a fost angajat să adapteze cartea pentru cinematograf era Charlie Kaufman, al cărui film de debut, Being John Malkovich, era atunci în faza de producţie. Atunci când Orlean a auzit titlul şi intriga acestui film (este povestea unui păpuşar răzbătător care descoperă o cale secretă prin care poate să intre în subconştientul lui John Malkovich), reacţia ei a fost ceva de genul Cine mai e şi ciudatul ăsta?. Atunci când în cele din urmă a văzut şi filmul, a fost şi mai uimită. Nu-şi putea imagina cum acest om va adapta ceva atât de diferit ca The Orchid Thief.
După ce Orlean a citit scenariul, aproape că a rămas fără grai. Kaufman îi modificase viziunea, combinând-o cu elemente ale imaginaţiei sale, depăşind graniţa dintre concret şi imaginar. Mi s-a părut că scenariul este extrem de ciudat, dar minunat în acelaşi timp. Atunci când am citit partea despre personajul Susan Orlean, am fost sigură că Charlie Kaufman a venit la New York şi m-a urmărit, mi-a studiat fiecare mişcare, spune ea. În linii mari, personajul este destul de diferit de mine. Dar imaginea iniţială, în care sunt prezentată ca scriitoare, conţine anumite detalii de o acurateţe nefirească. Nu-mi pot da seama cum a reuşit să facă acest lucru. Cel mai important lucru este că romanul meu a fost genial adaptat. El a devenit mai degrabă un personaj al filmului decât baza de pornire a demersului artistic.
DESPRE DISTRIBUŢIE
Conceptul de scenarist care devine erou în propriul său scenariu - dând viaţă celor mai negre temeri ale acestuia – i-a oferit lui Nicolas Cage, laureat cu premiul Oscar, o oportunitate unică de a-şi etala talentul creativ. Faptul că trebuia să-l interpreteze atât pe Charlie Kaufman cît şi pe fratele geamăn al acestuia, Donald, n-a făcut decât să-i sporească plăcerea. Chiar dacă sunt gemeni, Charlie şi Donald sunt total diferiţi, explică Cage. Charlie se urăşte pe sine. Este morocănos, extrem de critic şi lipsit de bucurii. Donald are o părere destul de bună despre sine. Este amuzant, lasă lucrurile să vină de la sine şi este optimist. Dar ceea ce contează este că Charlie este adevăratul artist, în timp ce Donald, care aspiră şi el la această calitate, este mai degrabă un comerciant. Cage a experimentat mai multe tehnici înainte de a se hotărî cum să abordeze cele două roluri. M-am decis să adopt metoda britanică de interpretare, dând mai întâi viaţă aspectului exterior al personajului, apoi dedicându-mă introspecţiei, explică el.
Rezultatul este o interacţiune fără precedent între cele două personaje. Nic a făcut cu eleganţă tranzitul între anxietatea sufocantă şi nevrozele lui Charlie, şi optimismul relaxant al lui Donald, spune regizorul Spike Jonze. A fost un fel de formă dementă de alchimie. Cage s-a hotărât să petreacă mai mult timp cu adevăratul Charlie Kaufman, în timp ce încerca să dea viaţă dublului imaginar al acestuia. A fost un fel de experienţă supranaturală. Eu îl analizam pe el, şi în acelaşi timp el mă analiza pe mine, încercând să-şi dea seama de felul în care îl voi interpreta, observă Cage.
Uneori îl surprindeam încercând să mă inducă în eroare. Mergeam la prânz şi începea să agite meniul, ca să vadă dacă voi sesiza mişcarea şi o voi introduce în film. Mai târziu, când a vizitat platoul, situaţia a devenit din ce în ce mai neobişnuită. Stătea lângă camerele de filmat şi se uita la mine cum îl interpretez pe el, într-o scenă pe care tot el a scris-o – doar că nu era vorba despre el, ci despre o proiecţie a sinelui sau. După cum am mai zis, este o viziune cubistă. Pe măsură ce se scufunda tot mai adânc în sufletul lui Kaufman, Cage şi-a dat seama că în spatele faţadei întunecoase se ascundea o nevoie aproape copilărească de puritate. Am realizat că Charlie acordă o foarte mare importanţă onestităţii, dedicării totale în artă. Vrea să se demascheze pe sine, pe toată lumea.
Pentru rolul lui Susan Orlean, Jonze s-a gândit la Meryl Streep, deoarece avea nevoie de o actriţă cu talentul acesteia pentru a putea reda subtilităţile scenariului; trebuia ca actriţa să evite să se concentreze asupra procesului creator, de elaborare a romanului The Orchid Thief, acordând mai multă atenţie felului în care Orlean s-a dedicat explorării pasiunii lui John Laroche pentru orhidee, dând astfel frâu liber propriilor sale pasiuni ascunse. Cu cît se gândea mai mult la Streep, cu atât îşi dădea mai bine seama că era perfectă pentru acest rol.
Era un vis devenit realitate, mărturiseşte el. Streep a fost entuziasmată de scenariu. Era cu adevărat unul dintre cele mai bune scenarii pe care le-am citit vreodată, spune ea. Nu seamănă cu nici un alt scenariu. Aşa că a trebuit să accept. După ce a văzut rezultatul primei colaborări dintre Kaufman şi Jonze, ea se simţea pregătită pentru a înţelege viziunea lor cinematografică neortodoxă. Sensibilitatea din Being John Malkovich poate fi cu siguranţă întâlnită şi în Hoţul de Orhidee, adaugă ea.
Este evident faptul că cele două filme au fost concepute de aceleaşi persoane. Cât despre Jonze, continuă ea, este inventiv, sigur pe el, extrem de sensibil şi foarte bine pregătit. Mi-a făcut o reală plăcere să colaborez la acest film – cu excepţia momentelor în care mă aflam pe jumătate scufundată într-o mlaştina. Jonze este la rândul său încântat de colaborare. Meryl a fost mereu preferata noastră pentru acest rol, şi chiar şi acum, când privesc în urmă, sunt uimit de şansa pe care am avut-o să lucrez cu ea. Odată ajunsă pe platou, ea dădea tonul. Stătea acolo şi, nici nu-ţi dădeai seamă, dar putea fi intensă şi serioasă, dar şi jucăuşa şi amuzantă, şi îi făcea pe toţi ceilalţi să-i copieze stările de spirit.
În timp ce se pregătea pentru rol, Streep a hotărât să se bazeze pe personajul lui Kaufman, o combinaţie între scriitoarea newyorkeză din viaţa de zi cu zi, şi propriile sale plăsmuiri fantastice. Am întâlnit-o prima oară pe Susan Orlean la avanpremiera filmului, spune Streep. I-am cerut iertare şi înţelegere pentru libertăţile pe care ni le-am luat în ceea ce priveşte numele şi reputaţia ei. Mi-a răspuns că "Este în regulă, şi eu mi-aş fi dorit să fiu acea Susan Orlean". Sunt o mare admiratoare a romanelor sale şi cred că într-o oarecare măsura ele pot fi regăsite în acest film, dar nu cred că pot spune acelaşi lucru despre personajul care-i poartă numele.
Pentru Susan Orlean, faptul că s-a ajuns ca rolul ei să fie interpretat de Meryl Streep a fost cu adevărat fantastic. Cu toate acestea, pare a fi vorba despre unul dintre acele momente în viaţă care sunt predestinate. Chiar dacă n-au făcut niciodată cunoştinţă, Streep şi Orlean au apărut pe genericul aceluiaşi film acum aproape 25 de ani. Am făcut doar o dată figuraţie într-un film, şi anume în The Deer Hunter, cu Meryl Streep într-unul din roluri, povesteşte Orlean. Mi s-a părut deci a fi mâna destinului în faptul ca ea va interpreta rolul meu. Este emoţionant faptul că o actriţă de un asemenea calibru acceptă să interpreteze un personaj a cărui sursa de inspiraţie sunt eu. M-a făcut să am încredere în urmările filmului. Pentru mine a fost cea mai uimitoare călătorie virtuală, să o urmăresc cum dă viaţă personajului Susan.
În centrul cărţii lui Susan Orlean se află John Laroche, vânător de orhidee, şi pasiunea sa intensă, frizând patologicul, pentru speciile rare ale acestei flori. Orlean îşi descrie personajul ca fiind un tip înalt, doar piele şi os, cu ochii palizi şi ciudat de arătos, în ciuda faptului că-i lipsesc toţi dinţii din faţă. Actorul Chris Cooper a fost imediat captivat de acest proiect. De regulă interpretez personaje destul de introvertite. Mi s-a oferit o ocazie pe care nu puteam s-o ratez, deoarece acest personaj îmi permitea să mă exteriorizez, spune Cooper. Are un caracter de excepţie, şi crede despre el însuşi ca este unul dintre cei mai deştepţi şi mai interesanţi oameni cu putinţă. A fost un rol foarte interesant şi provocator, deoarece îmi vine greu să arăt o astfel de încredere în sine.
Cooper a pornit în propria sa călătorie de explorare prin mlaştinile din Florida de Sud, scufundându-se în obsesiile lui Laroche. A mai încercat şi să se documenteze asupra orhideelor, frecventând expoziţii de flori în ideea că astfel se va molipsi şi el de febra care-l macină pe Laroche. Ca şi Cage, Cooper şi-a modificat aspectul fizic, lucrând alături de un antrenor pentru a imita mai bine alura dezlânată şi fragilă a lui Laroche. N-am mai avut această greutate din timpul liceului, râde el.
În cercetările sale, Cooper a încercat să găsească izvorul fascinaţiei lui Laroche pentru orhidee, şi felul în care aceasta se împletea cu temele filmului. M-a uimit capacitatea de adaptare a diverselor specii de orhidee. Este uimitor felul în care aceste plante s-au transformat de-a lungul timpului. Ele au dobândit capacitatea de a se modifica pentru a putea supravieţui. Imaginează-ţi că o floare poate împrumuta coloritul şi forma sau dungile unei albine pentru a atrage acea insectă, este un lucru cu adevărat uimitor.