Apropo TV / aprilie 2005
Constantine
Singurul Oscar din lume la care Constantine ar putea fi vreodată nominalizat este cel pentru casting. Un casting anti-blockbuster, în perfectă contradicţie cu ambiţiile filmului de a lansa o serie şi cu prezenţa lui Keanu Reeves în rolul titular. Dar să nu anticipăm...

Tilda Swinton, actriţă britanică de teatru şi film, este arhanghelul Gabriel, cu aripi şi planuri deopotrivă de măreţe, pe care-l interpretează ca şi cum ar juca Shakespeare pus în scenă de Roger Corman. Rachel Weisz, actriţă britanică de film şi teatru, este poliţista Angela, a cărei soră geamănă tocmai s-a sinucis – oare? Gavin Rossdale, solist vocal la Bush, este Balthazar, un diavol spilcuit cu aer de fante circa anii '40. Djimon Hounsou, fost boschetar, manechin şi nominalizat la Oscar pentru In America, este Papa Midnite, patronul unei crâşme drăceşti unde marchizul de Sade, de exemplu, s-ar simţi ca acasă. Peter Stormare, actor suedez prizat în egală măsură de fraţii Coen şi Jerry Bruckheimer (şi şcolit pe vremuri, pe scenă, în regia lui Bergman!) este, în fine, Satana însuşi, în costum alb şi cu apucături de vraci de ţară. Iar Keanu Reeves, departe de Neo şi fumând literalmente ţigară de la ţigară, este John Constantine, un freelancer cu cancer terminal care se ocupă de exorcizări şi deportări diavoleşti şi care, la nevoie, dă o tură până în iad (care seamănă suspect de mult cu Los Angelesul explodat de James Cameron în Terminator 2) cu ajutorul unei pisici şi al unui lighean cu apă. Kids, don't try this at home!

Acuma, spuneţi şi voi, cum poate cineva să spună ceva rău apropos de un film cu asemenea distribuţie şi asemenea subiect? Criticii cu fiţe s-au plâns de scenariul îmbârligat şi finalul anti-climactic – domnilor, eroul filmului se recomandă "I'm John Constantine, asshole!", care scenariu?! Puriştii s-au plâns că filmul nu respectă banda desenată din care se trage (Hellblazer) şi că acţiunea a fost strămutată din Londra la Los Angeles – mă rog, cum nu mă dau în vânt după BD, prefer să-l binecuvântez pe regizorul Francis Lawrence (debutant în cinema, de meserie clipangiu), care a evitat montajul MTV-ist atât de drag colegilor săi de breaslă şi a reuşit cel mai lung spot anti-tabac din istorie.

Cât priveşte titlul de mai sus, ei bine "There's always a catch..."
Regia: Francis Lawrence Cu: Keanu Reeves, Rachel Weisz, Djimon Hounsou

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus