Cool - Constantine

John Constantine (Keanu Reeves) vede demonii care umblă printre oamenii obişnuiţi. Cînd era mic, asta l-a dat peste cap atît de tare încît s-a sinucis şi a ajuns în Iad. S-a întors, însă, şi de atunci se ocupă de curăţirea lumii de creaturile cu pricina şi încearcă să-şi cîştige un loc în Rai (unde, ştim cu toţii, sinucigaşii nu-s priviţi cu ochi buni).

Vi se pare cam tîmpiţică povestea asta? Nu contează! E luată dintr-o bandă desenată şi acestea (toeretic) n-au dat niciodată pe dinafară la capitolul inteligenţă şi subtilitate narativă; forţa lor stă în sugestie, implicaţii, atmosferă, grafică şi în prinderea unor stereotipuri ale epocii.

Desigur că împătimiţii seriei au avut ce comenta şi de data asta - iubitul lor detectiv era blond, (foarte) britanic şi purta mereu un trenci bej. Cu alte cuvinte, Keanu n-ar fi chiar primul nume care să-ţi vină în minte ca cea mai potrivită întrupare cinematografică... Francis Lawrence (clipangiu notoriu, aflat aici la debut) a mizat însă pe farmecul lui ambiguu şi pe legiunea de fani acumulată de acesta post-Matrix (din care îşi păstrează, de fapt, şi pardesiul negru & strîmt). Şi, oricum, scenariştii au fost cei care i-au schimbat naţionalitatea lui John Constantine (v-aţi gîndit ce alt personaj celebru cu lumile de dincolo are aceleaşi iniţiale?) pentru că prima variantă (în care îl lăsaseră englez) a fost complet ignorată de producători. Şi asta nu e singura schimbare, dacă tot stăm să le inventariem - doar alte trei personaje din banda desenată apar şi în film: Papa Midnite (Djimon Hounsou), patronul unei cafenele care funcţionează ca un soi de Elveţie (i.e. perfect neutră) între lumea noastră şi îngeri & demoni, Chas Chandler (ucenicul lui Constantine) şi îngerul Gabriel (Tilda Swinton, mai frumoasă & aprigă ca oricînd) care vrea să-l aducă pe fiul diavolului pe pămînt pentru a-i face pe oameni să sufere cît mai mult, astfel încît să aibă ocazia să-şi manifeste curajul, altruismul, spiritul de sacrificiu, dragostea de Dumnezeu ş.cl. (care, nu-i aşa, ies la iveală doar în situaţii extreme, de criză!). Dar v-am povestit deja prea mult şi am spus de la început că NU în story stă farmecul/forţa acestui film, ci în TOT restul - asta ca să nu zic "orice altceva"!

Decorurile (Douglas Mowat) sumbre şi care ţi se imprimă în minte, imaginea întunecată şi plină de umbre ameninţătoare a lui Philippe Rousselot, actorii care sînt foarte ok - Gavin Rossdale, vocalul de la Bush (aflat la prima tentativă actoricească), fermecător de otrăvit ca demonul Balthazar, Peter Stormare, într-un contre-emploi genial faţă de obişnuitele lui roluri sedate şi interiorizate, în chip de Satan himself glumeţ & drapat în alb, Hounsou agresiv şi alunecos deopotrivă, cu un look de bătrîn jazzman obosit, care convinge aici cum n-o făcea nici o secundă în In America; mai puţin Rachel Weisz neapetisantă şi nevrotică. Şi Keanu însuşi, acest superb, etern, sublim non-actor, cu feţişoara lui drăgălaşă şi total inexpresivă, pare să-şi fi găsit în sfîrşit, mai mult decît în Neo, filmul şi personajul potrivit. Cu gesturile lui pe marginea isteriei şi acceselor de furie, cu zîmbetul trist, cu sfîrşeala din priviri şi tusea aproape convulsivă (căci fumează 30 de ţigări pe zi şi asta, evident, o să-l omoare foarte curînd) e perfect şi memorabil. Să mai spunem doar că efectele speciale sînt minunate şi că întreg filmul are un aer atît de cool încît nu trebuie să-l rataţi sub nici o formă.