Se pare că regizorul Jean-Pierre Jeunet a rămas atât de ataşat de eroina sa Amélie, încât a "împrumutat"-o pentru noul său film. Un long dimanche de fiançailles (2004), ultimul film al popularului regizor (Alien: Resurrection, Amélie), este bazat pe romanul omonim al lui Sebastien Japrisot, foarte cunoscut în spaţiul francofon.
Cartea a fost adaptată pentru marele ecran de Jeunet însuşi, alături de Guillaume Laurent, scenaristul lui Amélie; de altfel, mulţi actori şi membri ai echipei tehnice actuale au participat şi la producţia anterioară, care ar fi meritat Oscarul pentru cel mai bun film străin acum trei ani. Dar poate cel mai important aspect ce trebuie menţionat este că Audrey Tautou le interpretează pe ambele eroine. Jeunet a pretins că a găsit întruchiparea ideală a Mathildei din romanul lui Japrisot pe platourile de la Amélie, dar pare mult mai probabil ca el să o fi (re)creat pe Mathilde după chipul şi asemănarea Améliei/Audrey.
Ca şi aceasta din urmă, protagonista din Un long dimanche de fiançailles este o colecţionară de obiecte şi/sau poveşti (pentru că, în general, obiectele din film nu sunt inocente, ele ascund o poveste pe care eroina trebuie să o descopere pentru a rezolva enigma şi a ajunge la iubitul ei, despre care se crede că ar fi fost ucis pe front în Primul Război Mondial).
De altfel, ca şi Amélie, Mathilde este cea care leagă şi dezleagă firele epice, fiecare din cele două filme fiind construit de fapt în jurul personajului feminin central. Mai există şi alte elemente metatextuale care unesc cele două pelicule: expoziţiunea cu prezentarea personajelor, inserturile cu diverse momente semnificative din viaţa acestora sau naraţiunea din off (de această dată, vocea îi aparţine chiar lui Audrey Tautou). Aflat într-o vădită criză de inspiraţie, Jeunet s-a mulţumit parcă să importe într-un film de război reţeta – şi eroina, în primul rând – brevetate în Amélie, pentru a merge din nou la sigur.
Rezultatul nu este deloc lipsit de valoare (cred că puţinii spectatori care n-au văzut anterior Amélie vor considera Un long dimanche de fiançailles un film extraordinar), dar ne provoacă să ne gândim care ar putea fi termenul de valabilitate al unei reţete de succes în cinematografie.
În ceea ce mă priveşte, aştept cu mare nerăbdare următoarea creaţie a lui Jeunet, cu speranţa că nu va se va baza pe vreo copie a Améliei. Fiind totuşi vorba de un film de război, nu pot să nu remarc scenele de pe front, impresionante prin hiper-realismul lor (de notat că printre principalii producători se numără Warner Bros.), care ar putea rivaliza cu celebrul început din mult-premiatul Saving private Ryan al lui Steven Spielberg. Totuşi, pentru un film semnat de Jean-Pierre Jeunet, mi se pare cam puţin...