Nu-l dau pe azi pentru mâine

Parfumurile doamnelor iubitoare de Alifantis, Andrieş, Baniciu şi Vintilă au acoperit parfumurile caracteristice Circului în ultima seară a lunii martie, arena arhiplină fiind inundată timp de aproape două ore de sonorităţile tandre ale celor "patru corifei".

"Umblă vorba prin târg, cum că ar fi patru nebuni ce aleargă de la palat la circ, purtând pe braţe, cu disperare, tandreţuri muribunde şi strigând în gura mare cum că e mai bine să iubeşti decât să te laşi călcat în picioare de propria iubire", argumenta Nicu Alifantis acest nou concert, desfăşurat la aproape un an după prima încercare similară, sub un nou generic: Tandreţuri (mari) pentru femei cu cei patru corifei.

Ce s-a întâmplat în realitate ? Cei patru ne-au făcut părtaşi la o întâlnire muzicală între prieteni, cucerind prin rememorarea a peste 25 de cântece din repertoriul fiecăruia, pigmentate cu amuzantele imprecizii ale spectacolului live şi nuanţate de atmosfera dominantă de improvizaţie.

Timbrul atît de uşor recognoscibil, cu graţiosul "r" şi uşoare inflexiuni metalice al lui Nicu Alifantis a fost dublat de atuurile muzicianului autentic, el fiind cel responsabil cu înveşmântarea timbrală a cântecelor prezentate. Orchestraţiile mai mult sau mai puţin premeditate au fost neaştaptat de bogate, chitarelor alăturându-li-se o seamă de instrumente de percuţie şi nu numai, precum acordeon, muzicuţă, lăută, rainstick, tamburină, trianglu, kazoo şi nu numai, la care a cântat în principal acelaşi Nicu Alifantis. Cu verbul şi povestirile dintre piese a fost responsabil Alexandru Andrieş, aflat în mare vervă (deşi aplauzele abundente şi sonorizarea nu foarte clară afectau inteligibilitatea textelor) el contribuind muzical cu replici care au mai topit din lirismul dominant al serii, sub formă de enunţuri simple: "E război Ioane", "Îmi place Tamara", "Am pneumonie"... Fiorul sentimental al vocii limpezi, cu un vibrato fin şi optimist a lui Mircea Vintilă s-a răspândit în întreaga sală prin refrene arhicunoscute precum "Hanul lui Manuc" sau "Miruna". Cât despre Mircea Baniciu, cântecele lui sunt parcă cele mai diverse, iar el se ambiţionează să se sustragă definirilor stilistice. La fel de adevărat este că el a trecut şi prin cele mai diverse metamorfoze de-a lungul celor mai bine de 30 de ani de carieră, iar "Andrii Popa" rămâne una dintre puţinele piese româneşti pe care o poate cânta în cor publicul de orice vârstă.

Acestor Crosby, Stills, Nash and Young ai noştri nu le dorim decât să fie cel puţin la fel de cunoscuţi şi iubiţi şi, de ce nu, înaintea promisului turneu în staţiunile balneare (care ar mai putea aştepta, credem) să ne ofere unul sau mai multe discuri cu repertoriul fiecăruia dintre ei acompaniat de ceilalţi, în această incitantă formulă timbrală acustică. Şi să contrazică astfel eficienţa în vremurile pe care le trăim a frazei lui Andrieş "nu-l dau pe azi pentru mâine"...