Povestea din filmul regizorului Tomislav Radić, Kotlovina, accesibilă şi publicului autohton în cadrul Festivalului Filmului European 2013, sfidează prescripţiile clasice. În locul întăririi unor vechi legături de rubedenie, în filmul regizorului croat, kotlovina este un pretext al evidenţierii distanţelor şi ipocriziei unor familii pe care numai obişnuinţa îi convoacă la întâlnire.
Mimi, sora înstrăinată, pentru unii, emigranta infatuată, pentru alţii, soseşte în ţara natală pentru a-şi regăsi surorile, după o perioadă de lungă absenţă în ţara adoptivă, Australia. Implicată într-o idilă amoroasă cu fiul vitreg al uneia dintre surorile sale, Mimi realizează că în ciuda călduroaselor reacţii cu care a fost primită de cei care o aşteptau, rudele sale nu pot depăşi barierele propriilor prejudecăţi şi, deci, nici aventura sa cu tânărul cu douăzeci de ani mai mic ca ea. În ciuda comicului de situaţie şi a personajelor joviale, drama este doar amânată pentru finalul cinei, moment în care toate falsităţile şi ritualurile comunicării dintre invitaţi cad pe farfuriile care încă aşteaptă ultima porţie.
Ultimul act al reuniunii familiale este şi ultima scenă a peliculei, care surprinde distanţele atât de mari dintre oameni şi ezitarea lor în a le combate. Întregul film pare, în acest moment, efortul zadarnic al familiilor de a se conforma simbolismului unui eveniment care contribuie şi mai mult la înstrăinarea lor. Mimi este singura care sparge zidurile falsităţii asumate şi vorbeşte cu sinceritate despre nefericirea de a nu face parte cu adevărat dintr-o comunitate, şi de a descoperi dificultatea integrării în propria familie.
Filmul lui Tomislav Radić arată cu subtilitate barierele dintre cei care au rămas şi cei care se întorc în Croaţia, prezentând atât drama emigrantului însingurat, cât şi frustrarea localnicului conservator, statornic, împovărat uneori de propriile prejudecăţi. Însă de partea cealaltă a mesei stau tinerii, noua generaţie amuzată de disputele politice ale bunicilor, de refuzul vecinei de a accepta exigenţele Uniunii Europene sau de mătuşa care respectă datinile ca la carte, învăţând, poate, o nouă modalitate de a împăca trecutul cu prezentul.