iunie 2013
Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2013
Toţi aţi trăit acel moment din cursul unei călătorii cu maşina când radioul se opreşte şi hârâitul lui este înlocuit de acea linişte atât de apăsătoare care scoate afară vorbele din noi. Acum, imaginaţi-vă că împrejurările în care vă aflaţi sunt cel puţin la fel de incomode ca acea linişte, acel vid al sunetului ce te trage de limbă.

De acest moment profită Neil LaBute, autorul textului, iar tinerii actori clujeni nu ezită să construiască situaţii ce şochează, întristează şi amuză în acelaşi timp, tocmai prin tragicul lor.


În regia Letei Popescu, în decorul simplu al unei maşini, este conturată drama unui cuplu, în care o poveste prost spusă scoate la iveală o minciună, dărâmă trauma descrisă iniţial, trasează o linie între o intrare prin efracţie urmată de un viol şi invitaţia în cameră, ce i-a precedat.

Ştafeta este predată, dar de această dată nu stabilitatea unei relaţii este pusă în primejdie, ci inocenţa unei tinere de liceu cucerită de un bărbat mai în vârstă ca ea. Aflaţi în drum spre o cabană unde urmează să stea singuri, neîncrederea şi tensiunea cresc, dar este, oare, prea târziu pentru ea?

De unde mania de a duce pe cineva într-un loc cu o privelişte superbă doar pentru a-i da papucii? Un tânăr află că nu e o idee bună, din simplul motiv că, dacă fata reacţionează prost, sunteţi numai doi, închişi într-o maşină... Auzind povestea ultimului individ care a părăsit-o (ironic, chiar în acelaşi loc), o acţiune ce părea atât de simplă începe să se întoarcă împotriva lui.

Urmează povestea unui cuplu ce a suferit de pe urma copilului pe care l-au adoptat. Regretul şi durerea lor, însă, par să se estompeze sub lumina ideii de a adopta un alt copil, deşi ochii lor spun cu totul altceva.

Ceea ce defineşte, în opinia mea, acest spectacol este faptul că lasă loc de interpretări, că prezintă doar un contur al acţiunii, obligând spectatorul să îl coloreze cu propria intuiţie şi imaginaţie.

Atenţie, excesul de piese de acest gen dezvoltă microbul fanteziei!


Autobahn, de Neil LaBute
Regia: Leta Popescu
Cu: Teodora Păcurar, Vera Brătfălean, Alexandra Sabrina Vanci, Andrea Papp, Andrei Sabău, Cătălin Filip şi Valentin Alin Oncu - clasa asist. dr. Filip Odangiu / Lector specialist Sinkó Ferenc.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus