Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul luminos al viscerelor - Instalaţiile Strainers' Light şi The Dream Machine la Galeria Aiurart


iulie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când ajungi în Bucureşti pe strada Lirei nr. 21, unde se află sediul Galeriei Aiurart, şi vezi o superbă casă veche, care emană numai lumină şi linişte, nu conştientizezi încă faptul că tot ceea ce se întâmplă înăuntru nu mai ţine nici de ospitalitatea gazdelor (Irina şi Alex Radu), nici de funcţionalitatea spaţiului. Eşti tu singur, cu talentul tău de a te lăsa asimilat acelui cadru în care eşti invitat să fii mai mult decât un privitor. Pentru că da, Aiurart este unul dintre puţinele locuri de la noi unde întâlnirea cu arta este cât se poate de directă; nimeni nu te urmăreşte, nimeni nu pune graniţe între tine şi obiectul expoziţional - fiecare experienţă ia exact forma pe care vrei tu să o ia.

Spun asta pentru că nu ştiu dacă întâlnirea mea cu The Dream Machine, instalaţia realizată de Oana Ionel, ar mai fi avut aceeaşi intensitate dacă aş fi fost tot timpul supravegheată. Sau dacă cernerea mălaiului în lampa "hit" din colecţia Strainers' Light, prima concepută de brandul Palier Design, ar mai fi căpătat acelaşi ritm ritualic fără intimitatea odihnitoare pe care ţi-o oferă Aiurart, unul dintre cele mai prietenoase spaţii dedicate, în Bucureşti, artei contemporane. În prima jumătate a lunii iulie 2013, galeria a devenit gazdă pentru aceste două proiecte mai sus-menţionate. Nu ştiu dacă alegerea de a suprapune pentru o vreme cele două evenimente a fost intenţionată sau nu, dar întâmplarea este oricum una fericită şi încărcată de semnificaţie. Asta pentru că ambele proiecte se configurează în jurul conceptului de lumină, chiar dacă limbajele folosite sunt evident diferite.

Strainers' Light, colecţia de lămpi Palier Design (care a putut fi văzută la Aiurart în perioada 10-13 iulie 2013), înseamnă nu doar o serie de obiecte "interesante" şi atractive la nivel vizual. Demersul gândit de Carmen Acsinte şi Eduard Constantin este intenţionat elaborat ca o instalaţie: "Palier Design a apărut ca răspuns la nevoia de autentic, de obiecte care să iasă din tipar şi care, în fapt, nu corespund unor practici convenţionale: lingura devine scrumieră, indicatorul auto - scaun, nasturii - monedă de schimb" (Carmen Acsinte). De altfel, cei doi artişti care au creat brandul au avut ocazia să îşi expună lucrările şi la Cărtureşti, fiind selectaţi pentru Romanian Design Week. Principala sursă de inspiraţie a obiectelor din colecţie o constituie sita de mălai sau făină şi fiecare lampă este creată în aşa fel încât acest laimotiv să fie în mod clar vizibil.
Lămpile de diverse forme şi culori, toate lucrate manual, sunt făcute din lemn, material ales tocmai pentru că "nu este făcut să reziste pentru eternitate". Dar când vezi lampa ludică a cărei sită este metaforizată prin intermediul unor subţiri beţe colorate sau lampa sferică emanând lumină ca nişte roţi în mişcare, senzaţia de rezistenţă, de senzualitate şi frumuseţe a organizării geometrice a obiectului este mult mai intensă decât gândul abstract că decorul nu va rezista pentru eternitate. Dacă unele lămpi sugerează într-un mod destul de subtil forma sitei, altele pot fi interpretate mai degrabă ca site efective cărora li se adaugă inserţia unei surse de lumină. Fiecare lampă are şi un nume, asemenea unui poem de sine-stătător - în Strainers' Light, emoţia şi inteligenţa funcţionalităţii converg armonios prin neîntrerupta punere în centru a luminii în forme de fiecare dată diferite.


Însă piesa de rezistenţă din colecţia semnată Palier Design rămâne "instalaţia statement anti-stres", adică lampa care poate fi manevrată de oricine, introducând mălai prin sita luminată. Relaxarea nu derivă doar din efectul produs de lumină, ci şi prin manipularea pârghiei care produce cernerea. Repetitivitatea acestui gest, contactul fizic cu obiectul devenit viu prin atingere şi mişcare dau o cu totul altă conotaţie acestei înşiruiri de elemente care, lipsite de dinamism şi fluiditate, ar fi putut părea un simplu dispozitiv cool. Această lampă "performativă" este o sinteză a tuturor semnificaţiilor răspândite în celelalte lămpi şi transpune într-un mod mai evident relaţia directă dintre sită, lumină şi ritualul cernerii. Cernerea, ca act fizic, este posibilă şi fără lumină, dar eficienţa şi puritatea procesului nu se pot naşte fără o astfel de componentă vitală. Mai mult, prin asocierea tuturor acestor prezenţe, mălaiul se configurează treptat tot ca un sinonim, dar unul material şi consistent, pentru lumină. Că foloseşte la meditaţie şi relaxare sau, din contră, la intensificarea conştiinţei fizicităţii, instalaţia, alături de întreaga colecţie, este remarcabilă în primul rând prin designul inteligent şi funcţional, prin atenţia la detalii şi rigoarea materializării.


Acest traseu în miezul luminii este continuat în acelaşi spaţiu, la subsol, de The Dream Machine, un proiect cu totul separat de Strainers' Light, dar cu care, din fericire, aşa cum aminteam, s-a intersectat cum nu se poate mai potrivit. De data aceasta, proiectul îi aparţine Oanei Ionel, în prezent doctorandă a Universităţii de Arte din Bucureşti, care a avut deja ocazia de a-şi expune lucrările atât în ţară, cât şi peste hotare. Instalaţia The Dream Machine înseamnă nu doar dispozitivul care dă numele întregului ansamblu, ci şi două scurte montaje video - Dream şi The Dorset Perception - corelate, de asemenea, cu conceptul principal al visului şi instrospecţiei.


Ciudata maşinărie hipnotizantă care rulează cu viteză în faţa ochilor ce trebuie să stea închişi îşi are originea în 1960 şi i se datorează lui Brion Gysin. Excentricul artist englez, pasionat de mistică, a fost nu doar unul dintre apropiaţii lui William S. Burroughs, ci şi una dintre personalităţile care l-au influenţat pe celebrul beatnic. În 1958, aflându-se în autobuz în drum spre Marsilia, Gysin trăieşte un episod marcant, provocat de viziunea cutremurătoare a luminii şi copacilor. Experienţa sa intensă este transpusă, cu ajutorul matematicianului Ian Sommerville, prin intermediul Dreamachine. Strict fizic vorbind, aceasta nu este altceva decât "un obiect cilindric cu fante a cărui viteză de rotaţie permite luminii interioare să se propage la o frecvenţă constantă între 8 şi 13 pulsaţii pe secundă. Această frecvenţă corespunde undelor alfa, oscilaţiile electrice ale creierului în timpul relaxării." (Olivia Niţiş, curatoarea expoziţiei)
 
Oana Ionel şi-a creat un discurs propriu pornind de la strania jucărie a visătorului de acum câteva decenii. Ceea ce construieşte Oana Ionel este mai mult decât un remake, adică o imitaţie după reţetă a unui drum deja bătut, ci o reintepretare, un orizont de semnificaţii la fel de consistent şi valid sub semnătura artistei. Creatoarea oferă un obiect neutru, lipsit în construcţia sa materială de implicarea marcată vizibil a acesteia, însă ea este care generează, prin opera produsă, o serie de alte arhitecturi mentale extrem de personale pe care nu le poate controla: "Aspectul aparent ştiinţific al poveştii din jurul Maşinii de vise regresează către un science fiction fixat pe experienţa vizuală imaterială, interioară, o trăire psihedelică lirico-tehnologică specifică avangardei târzii." (Olivia Niţiş)


Din Dreamachine, lumina pătrunde fragmentat către spectator (un cuvânt mai potrivit decât "privitor", deoarece device-ul presupune tocmai închiderea ochilor); fantele prevăzute de-a lungul dispozitivului conduc către o percepţie discontinuă a luminii şi tocmai de aici se naşte senzaţia de vis. Dacă ai în jur liniştea şi intimitatea necesare, poţi să atingi o intensitate a experienţei care trece de pragul unei simple curiozităţi experimentale.

A asista cu ochii închişi la spectacolul de o violenţă viscerală al maşinii de vise nu este atât de simplu cum ar putea părea. Într-un mediu în care simţurile sunt atât de stimulate pe toate căile, a încerca să găseşti liniştea cea mai profundă din tine în faţa Dreamchine, la care se adaugă sunetele intruzive din boxe, este cu adevărat o provocare. 

Nu ştiu câtă relaxare produce The Dream Machine, dar poate este nevoie tocmai de puţin deranj şi disconfort pentru redescoperirea unor dimensiuni mai intens articulate ale viselor noastre. Iar aparatul gălăgios şi neobosit de la Aiurart te bruschează cu dansul său tocmai atunci când crezi că te-ai instalat, cu ochii închişi, într-o zonă de confort şi detaşare. Nu trebuie decât să stai cu ochii închişi până când propriul corp devine o maşină de vise. O maşină care huruie, o maşină care se zguduie, dar care fabrică neîncetat hipnoze şi psihoze. Şi când te trezeşti, s-ar putea să răspândeşti la fel de multă lumină ca maşinăria Oanei Ionel. 


Colecţia Strainers' Light, de Palier Design, 2012-2013
Fondatori: Carmen Acsinte şi Eduard Constantin
Ediţie limitată cu produse unicat
Site web: www.palierdesign.ro, https://www.facebook.com/PalierDesign?fref=ts

The Dream Machine, o instalaţie de Oana Ionel
Curator: Olivia Niţiş
Unde: Galeria Aiurart, Strada Lirei, nr. 21, Bucureşti
Data: 10 iulie - 3 august 2013 (de luni până sâmbătă, între orele 15:00 - 19:00)
Site web: http://aiurart.ro/, https://www.facebook.com/aiurart?fref=ts




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Marius Purice vine la Aiurart cu sculptura (i) Love me, Comunicat de presă
 Desant în alb. Cinci artişti ocolind o expoziţie la Galeria Aiurart, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer