iulie 2013
Cei cinci tineri artişti germani - Peter Lober, Alexander Wissel, Wanda Koller, Moritz Fiedler, Johannes Bendzulla - lucrează împreună de mai mulţi ani, fără a constitui însă un grup artistic. Ferindu-se nu doar de această titulatură, ci şi de întregul ansamblu de aspiraţii, iluzii, dependenţe şi constrîngeri impuse de un grup artistic structurat ca atare, ei au preferat mereu să colaboreze în acţiuni şi evenimente care nu le-au afectat independenţa, dar le-au păstrat vie starea de spirit, fermentul angajării colective într-o direcţie obscură ca ţel, dar împărtăşită cu fervoare. În combinaţii entropice de cîte doi sau trei, nu întotdeauna aceiaşi, ei au pus la cale o reţea browniană de mişcări şi gesturi artistice, o serie impresionantă de acţiuni, evenimente şi expoziţii deconcertante pentru oricine ar căuta un fir unic, o platformă ideologică comună care să lege genul neo-dadaist de performance electro-punk-rock al grupului Lederlust (Moritz Fiedler şi Alexander Wissel), incizia metafizică a enunţurilor vizual-textuale post-conceptualiste ale lui Peter Lober, cabaretul apocaliptic-muzeal epuizant al Clubului Single (instrumentat de Alexander Wissel în ultimii doi ani), coregrafia dezarticulată vizual şi sonor a cuplului Wanda Koller şi Moritz Fiedler, sau scanările caligrafice ale lui Johannes Bendzulla.


Laolaltă în Bucureşti pentru prima dată, cei cinci prieteni se lansează într-un Blitzkrieg total, un eveniment în care instalaţiile, fotografiile, muzica şi performance-ul se vor combina pentru a produce acea unică marcă a acţiunilor lor comune, ivite din îmbinarea unui concept "slab" al artei cu un concept "tare" al situării în prezent şi al regăsirii în actul artistic. În descendenţa, dar şi la antipodul "operei de artă totale", demersul lor se nutreşte din atmosfera paradoxală a artei lifestyle curente, arta retrasă concomitent din consumism şi din patetism, din estetismul intelectualist şi din critica politică, dar atinsă de energie, exasperare şi idee. Eliberată de prejudecăţile şi normele de definire ale artei contemporane, eliberată de rigorile factice ale "proiectelor", "implicării sociale" sau "analizei critice", arta lor îşi arogă apanajul dificil (acum) al gratuitului. Proaspăt şi decomplexat, desantul lor în alb, în gol, marchează gradul zero al libertăţii artistice în actualitate.

 Desant în alb. Cinci artişti ocolind o expoziţie: Peter Lober, Alexander Wissel, Wanda Koller, Moritz Fiedler, Johannes Bendzulla
Când: 2 - 3 august 2013
Curator: Erwin Kessler
Vernisaj: Vineri, 2 august 2013, ora 19.00, la galeria de artă contemporană Aiurart (Bucureşti, Lirei 21)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus