"Eroii populari de azi nu mai sunt puternici, fondatorii de imperii şi inventatorii. Celebrităţile noastre sunt vedete de cinema şi cântăreţi, frumoşii oameni relaxaţi care practică o filozofie a plăcerii mai degrabă decât a disciplinei şi a muncii."[1] (Henry Pachter)
180 cm şi 89 de kg, 174 cm şi 52 de kg, 162 cm şi 66 de kg, 176 cm şi 97 de kg, 160 cm şi 60 de kg, 154 cm şi 60 de kg, 169 cm şi 70 de kg, 163 kg şi 80 de kg. Asocierea acestor două dimensiuni ale corpului uman, înălţimea şi greutatea, nu ar trebui să contribuie decisiv la confortul nostru fizic sau mental. Dar, deja, 50 la sută dintre fetiţele preşcolare, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, sunt îngrijorate de greutatea corporală⃰. Este vorba despre presiunea societăţii, cu siguranţă. Creşterea constantă a regulilor societăţii schimbă canonul frumuseţii, bazându-se mai mult pe speranţa unor creşteri ale vânzărilor de haine decât pe secţiunea de aur. S-a ajuns, de ceva vreme, la măsura zero, doi de zero şi, mai nou, trei de zero.
Marius Purice - şi cei 162 de cm cu 75 de kg ale sale - evidenţiază mercantilizarea figurii feminine până la pierderea unicităţii şi identităţii ei. Corpul uman, acest nesfârşit şi plicticos pretext al perfecţiunii, a fost căutat mulţi (mult prea mulţi) ani în marmură, ipsos, teracotă, piatră şi lemn. Corpul, folosit ca pânză, sau instrument de exprimare, deformat prin mutilări ca simbol al statutului social, îi foloseşte lui Marius Purice pentru o inventariere grijulie a formelor ce-l compun. Folosindu-se de lemn, pe care-l îmbracă în răşină, foiţă de cupru sau metal, Purice investighează antropologia socială a formelor feminine. Dintr-o necesitate creată de materialul folosit, Purice deformează canonul 90, 60, 90, cu bunăştiintă, şi corpurile feminine, sculptate de el, stau, ascunse parcă la Aiurart, aşteptând, într-o societate ipocrită - puritană - ortodoxă, o nouă revoluţie sexuală. Realizate pe parcursul desfăşurării bursei Vasile Pârvan de la Roma, sculpturile lui Purice folosesc pe deplin, arhitectura Aiurart, pentru a se lăsa descoperite. Tipologiile complementare pe care Marius Purice le expune în (i) Love me exprimă nu o frumuseţe idealizată prin diferenţele evidente şi romanţate, ci o realitate a frumuseţii.
Marius Purice (n. 1982) are un Masterat în Sculptură, clasa prof. Mircea Spătaru, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti (2007). A expus la The Road to Contemporary Art (2009, 2010). În 2011 expune în cadrul expoziţiei Spazi Aperti la Accademia di Romania din Roma, curator Luisa Conte. Petrece 3 ani la Roma ca bursier al Vasile Pârvan şi al Fundaţiei Catel. Trăieşte şi lucrează în Bucureşti.
⃰[1] British Journal of Developmental Psychology volume 28, Issue 2, pag. 413-426, iunie 2010
(Ioana Ciocan, curator al programului "Sculptură en plein air-ul Aiurart")
Marius Purice: (i) Love me
Curator: Ioana Ciocan
18 septembrie - 16 noiembrie 2013 @Aiurart Contemporary Art Space (Bucureşti, Lirei 21)
Vernisaj: 18 septembrie, ora 19.
Facebook event: https://www.facebook.com/events/328493307294817/
Cu sprijinul: Editura Vellant, Asdesign95. Parteneri media: Radio Romania Cultural, Zeppelin, All Hollow, Tataia, Sapte Seri, Senso TV Arte, TVCity, Modernism, Designist, Agentiadecarte.ro, Metropotam, ArtClue, ArtAct Magazine, A R_chitecture T V, Liternet