Excentricitate vs eleganţă - Cameron Carpenter şi Hilary Hahn la Festivalul George Enescu, 2013

Parcurgând curioasă numele soliştilor prezenţi în programul Festivalului Internaţional "George Enescu" din 2013, muzicieni pe care nu i-am mai ascultat până acum la Bucureşti, mi-a sărit la un moment dat în ochi o pereche de pantofi roşii cu tocuri negre. Privind mai atentă am văzut în poză un tânăr atrăgător cu aspect androgin, cocoţat într-o atitudine sfidător-reflexivă, pe o cutie de lemn. Când m-am lămurit că este organist m-am simţit realmente intrigată, pentru că n-aş fi asociat niciodată structura monumentală a orgii cu silueta mai degrabă fashion a lui Cameron Carpenter. M-am lămurit însă rapid că interpretul american născut în Pennsylvania, în vârstă de 32 de ani, nu este un organist obişnuit. Vi-l amintiţi pe Nigel Kennedy? Atunci înseamnă că vă este cunoscut genul interpretului care sparge nonşalant, stăpân pe o tehnică instrumentală fără cusur, convenţiile privind imaginea unui solist de muzică clasică. Cameron Carpenter este un astfel de interpret care provoacă aprige controverse, absolvent al Şcolii de Arte din North Carolina şi al Şcolii Julliard, primul organist nominalizat la premiul Grammy, cu accesări record pe Youtube, cu nenumărate interviuri acordate, pe teme extrem de diverse - de la opiniile sale despre muzică, de altfel foarte profunde, până la întrebări insistente privind alegerile personale în viaţa afectivă - cu o carieră intensă pe scene muzicale celebre din Statele Unite ale Americii, Europa şi Australia şi, în acelaşi timp, cu apariţii scenice de-a dreptul şocante pentru publicul mai conservator. Însă fie că-şi etalează părul blond sau brunet, tuns în stil punk sau aranjat în şuviţe meşteşugite, fie că poartă celebrele sale bluze încrustate cu cristale Swarowski sau cizmele cochete, mereu cu tocuri, care ar face să crape de invidie multe figuri mondene, Cameron Carpenter demonstrează de fiecare dată că şarmul lui nu stă doar în imagine. Tehnica sa a fost descrisă ca fiind "extraordinară, un amestec de virtuozitate şi inteligenţă" (The New York Times) dar maniera mai degrabă liberă, neortodoxă cu care abordează partiturile consacrate i-a atras de asemenea, pe lângă elogii, şi critici destul de acide.


Netulburat în faţa controverselor, Cameron Carpenter îşi continuă drumul de succes, incluzând în sfera preocupărilor sale profesionale atât apariţiile solistice pe scene ca Royal Albert Hall (Londra), Kimmel Center (Philadelphia) sau Gewandhaus (Leipzig), cât şi colaborări cu vedete pop, cum sunt Vinicio Capossela şi Anna Bissi. Aclamat pentru interpretarea Studiilor op. 10 de Frederic Chopin, Cameron Carpenter este interesat şi de compoziţie, semnând încă de mic o serie de partituri corale şi instrumentale dar şi numeroase aranjamente menite a lărgi repertoriul pentru orgă.


La Bucureşti, în data de 1 septembrie 2013, Cameron Carpenter va oferi la Ateneul Român, de la ora 22.30 un program echilibrat, ce va cuprinde două lucrări de Johann Sebastian Bach, una dintre ele fiind o adaptare a Preludiului din Suita nr. 1 BWV 1007 în Sol Major pentru violoncel şi la final, o creaţie proprie. Cred că va fi o experienţă sonoră ce nu merită ratată şi sper ca interpretul american să poarte pantofii roşii.


Apropiată ca vârstă de Cameron Carpenter, violonista Hilary Hahn, prezentă de asemenea pentru prima oară în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" 2013, reprezintă un cu totul alt tip de solist, mai puţin interesat de promovarea mediatică prin intermediul unei imagini excentrice. O prezenţă eterică, elegantă şi spiritualizată, Hilary Hahn demonstrează aceste trăsături inclusiv în stilul său interpretativ impecabil, finisat la Curtis Institute of Music. Posesoare a unui sunet cald, sensibil dar cu atacuri precise, Hilary Hahn a convins repede critica de specialitate că are în faţă unul dintre marile talente ale violonisticii contemporane. O demonstrează cele două premii Grammy dar şi celelalte distincţii importante obţinute până în acest moment, cele 12 albume lansate în cei 15 ani de carieră solistică dar şi colaborările numeroase cu unele dintre cele mai importante ansambluri simfonice ale lumii, ca Orchestra Simfonică din Philadelphia, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze din München, Orchestra Simfonică din Londra şi Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Stuttgart. În martie 2007, concertul susţinut de Hilary Hahn alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Frankfurt condusă de Gustavo Dudamel la Vatican, în faţa unui public extrem de exigent şi a Papei Benedict al XVI-lea a produs senzaţie.


Hilary Hahn nu este numai o solistă de succes, vânată de casele de discuri şi de ziariştii de pe tot cuprinsul mapamondului, este şi o natură umană înclinată către observarea reflexivă a lumii, o personalitate caldă şi naturală, pasionată de fotografie şi literatură. Pe pagina sa personală îi puteţi de altfel citi însemnările în secţiunea By Hilary şi veţi descoperi acolo mult umor, inteligenţă şi mai ales suflet. Pasionată de alimentaţia sănătoasă, violonista americană îi declara cu sinceritate recent unui reporter că obişnuieşte să-şi gătească singură mâncarea în turnee, având mereu alături de ea cel puţin o oală de supă din inox.


Hilary Hahn reprezintă exemplul clasic de disciplină şi modestie combinate cu talent şi inteligenţă iar aceste trăsături se pot observa încă de la primele sale sunete, care te fac să tresari, te cuceresc şi apoi te confiscă spre o călătorie la capătul căreia vei ieşi mult mai bogat interior. La Bucureşti, Hilary Hahn va cânta miercuri, 25 septembrie 2013 la Ateneul Român, de la ora 17.00 una dintre cele mai cunoscute şi iubite partituri solistice mozartiene, Concertul nr. 3 în Sol major pentru vioară şi orchestră, în compania Cameratei Mozarteum din Salzburg condusă de Louis Langrée. Nu lipsiţi de la întâlnirea cu Hilary Hahn, pentru că ea chiar merită o Sala Mare a Ateneului arhiplină!