Radio România Muzical / iulie 2013
Discul de muzică clasică al anului 2013
În cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2013 vă prezint astăzi cel mai nou CD al pianistului austriac Rudolf Buchbinder: lucrări de Franz Schubert înregistrate pentru casa Sony, un album lansat în 19 iulie 2013.

Sunt sigură că cei care iubesc muzica clasică ştiu deja că Rudolf Buchbinder este unul dintre invitaţii Festivalului George Enescu 2013: el va interpreta în 11 şi 12 septembrie 2013 integrala concertelor de Beethoven alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Rudolf Buchbinder este un mare pianist al zilelor noastre: îl asemăn cu Radu Lupu, prin acelaşi spirit clasic, prin preferinţa pentru aceiaşi compozitori - Beethoven, Mozart, Schubert în special, prin eleganţa sunetului şi o ascuţime a minţii ce se simt atât de clar în interpretare.

Nu spectaculosul este ceea ce sesizezi în primul rând când îl asculţi pe Rudolf Buchbinder, ci o eleganţă nemuritoare, un spirit fin pe care atât de rar îl mai întâlneşti în societatea contemporană.

Ascultaţi cele 4 impromptu-uri op.90 D 899 de Franz Schubert şi veţi înţelege mai bine ceea ce vreau să vă spun.

Pe acelaşi disc prezentat astăzi, Rudolf Buchbinder a inclus şi o sonată de Franz Schubert: monumentala şi atât de solicitanta sonată D960 în Si bemol major, una dintre cele mai cunoscute sonate de Franz Schubert. Ascultând-o, mi-a răsărit în minte aceeaşi comparaţie între Radu Lupu şi Rudolf Buchbinder - doi pianişti atât de speciali în peisajul muzical contemporan, venind cu o sensibilitate şi înţelegere a muzicii interpretate din alte vremuri, poate mai bune. A asculta Schubert cu Buchbinder este în primul rând o aventură spirituală, nu una senzorială, muzica nu doar gâdilă plăcut urechea - ca să-l parafrazez pe Caragiale - ci şi inima şi intelectul.


Săptămâna viitoare, luni, 5 august 2013, de la ora 20, ascultaţi la Radio România Muzical un disc din seria dedicată de Vladimir Ashkenazy muzicii lui Rahmaninov: 2 triouri cu pian - un album ce urmează să fie lansat în 6 august 2013 la nivel internaţional.

Pentru a (re)asculta, comenta şi vota intraţi pe site-ul www.romania-muzical.ro/voteazadisculanului2013.

(fragmente din emisiunea Music Box, difuzată în 29 iulie 2013, la Radio România Muzical)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus