Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Kapringen / A Hijacking

În numele autenticităţii - Kapringen


Observator Cultural, august 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Kapringen / Deturnarea, debutul individual al regizorului Tobias Lindholm, cunoscut anterior ca scenaristul lui Thomas Vinterberg, anunţă un nou nume important al cinematografiei daneze. Cineastul nu face concesii comercialului, păstrează în culise evenimente pe care mulţi regizori le-ar fi accentuat şi mizează, înainte de toate, pe autenticitatea reprezentării şi profunzimea analizei psihologice.
  
Undeva în Oceanul Indian, un vapor de marfă danez este capturat de piraţi somalezi. Aceştia îi iau ostateci pe membrii echipajului (printre care bucătarul Mikkel Hartmann, căsătorit şi tată al unei fetiţe) şi le solicită reprezentanţilor companiei navale o răscumpărare de 15 milioane de dolari. CEO-ul firmei daneze, Peter Ludvigsen, aduce un străin expert în asemenea situaţii, dar nu-i ascultă sfatul şi îşi asumă responsabilitatea negocierii. La prima vedere, lucrurile par simple. Şantajaţii nu pot accepta oferta iniţială a şantajiştilor, pentru că asta i-ar determina pe piraţi să emită pretenţii şi mai mari, dar nici nu pot risca vieţile compatrioţilor (ce-i drept, ceilalţi membri ai echipajului îi interesează mai puţin). Însă Peter, altminteri un excelent negociator (atunci cînd e vorba doar de afaceri), nu realizează că intră de bunăvoie într-un joc foarte periculos. Urmează un război psihologic de peste patru luni, din care amîndoi bărbaţii vor ieşi marcaţi pe vecie. Şi chiar dacă filmul este o ficţiune, scenariul său este bazat pe nenumărate cazuri similare, despre care foarte rar putem afla din mass-media, deoarece părţile implicate au tot interesul să le ţină ascunse.

Evoluţia lui Mikkel este, previzibil, cea a oricărei persoane care, sechestrată în condiţii inumane un timp îndelungat, nu ştie dacă-şi va mai revedea vreodată familia. În schimb, Peter trece printr-o metamorfoză radicală, de la business­man-ul aparent mereu sigur pe sine la bărbatul slab, care ajunge să urle la soţie într-o scenă-cheie (din păcate, cam stridentă). Celelalte personaje nu ies în evidenţă, cu excepţia lui Omar, care se ocupă de negocieri în numele somalezilor nevorbitori de engleză. Iniţial, poziţia lui pare destul de asemănătoare cu cea a lui Mikkel, însă, spre final, regizorul-scenarist ne rezervă o surpriză de proporţii în privinţa sa.
  
Filmul lui Tobias Lindholm se deschide cu bucătarul vorbind la telefon cu soţia şi fiica, înainte de deturnare, şi se închide cu o poartă de garaj, lăsîndu-se precum o ghilotină sau nişte gratii peste vieţile celor doi protagonişti. Fără nimic spectaculos de dragul succesului la public, totul "pe bune" (de dragul autenticităţii, regizorul a mers pînă acolo încît i-a filmat pe cei doi actori principali conversîndu-se la telefon în timp ce se aflau în Danemarca şi, respectiv, Somalia). Momentul în care piraţii ocupă nava nici măcar nu apare pe ecran. În schimb, regizorul insistă asupra prinderii unui peşte de către Mikkel şi Jan, mecanicul navei. Şi totuşi, tensiunea rămîne la cote înalte pe toată durata filmului. Chiar dacă uneori prizonierii par să se fi împrietenit cu răpitorii lor ("sindromul Stockholm", îngreunat aici de bariera lingvistică dintre marinari şi piraţi), în fiecare clipă există posibilitatea ca cineva să cedeze presiunii, să ucidă sau să fie ucis. Cu o măiestrie invidiabilă la un regizor debutant, Tobias Lindholm ţine sub control atmosfera şi ritmul filmului (desigur, beneficiind şi de sprijinul actorilor, fără excepţie bine aleşi).
  
Imaginea lui Magnus Nordenhof Jønck reuşeşte să ne facă să simţim prin ce trece Mikkel (actorul Pilou Asbæk este, în general, urmărit îndeaproape de cameră, generînd senzaţii claustrofobice, pentru a ne fi mai uşor să empatizăm cu el). În schimb, regizorul, chiar dacă nu utilizează cadre-secvenţă lungi, respinge montajul paralel, care ar fi fragmentat şi mai mult naraţiunea; altfel spus, el nu sare de la navă la biroul companiei şi imediat înapoi, la navă ş.a.m.d., doar pentru a crea momente de efect. O dovadă în plus de maturitate regizorală, cum sînt şi delicateţea sa de a filma unele secvenţe încărcate emoţional prin geam, renunţînd astfel la sunet, sau decizia de a nu-şi înfiera personajele: de pildă, chiar dacă tindem să acuzăm echipa lui Peter de cinism şi indiferenţă la suferinţa ostaticilor, înţelegem apoi că, în contextul dat, ei au dat dovadă de profesionism. Muzica nondiegetică a lui Hildur Gudnatóttir este folosită cu măsură, probabil din aceeaşi dorinţă de a nu ne influenţa, mai mult decît este necesar, percepţia asupra evenimentelor prezentate.

În condiţiile în care, deşi Danemarca are de ani buni una dintre cele mai importante cinematografii naţionale din Europa, filmele daneze care nu sînt semnate de Lars von Trier ajung rar în sălile româneşti, vă sugerez să nu rataţi Kapringen




 Toate articolele despre Kapringen / A Hijacking


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Fulger


Alte articole

 Lumi smulse din ţîţîni - Kapringen / Deturnarea şi Lore, Andrei Gorzo
 Piraţii somalezi, o cruntă realitate a zilelor noastre - Kapringen / Deturnarea, Comunicat de presă
 Din 26 iulie, în cinematografe: Kapringen / A Hijacking, ruleta rusească în Oceanul Indian, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer