Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Bling Ring, The

A fi normal - păcatul suprem - The Bling Ring


Port.ro, august 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ciudat este faptul că în week-end-ul trecut am văzut aceeaşi poveste de două ori, o dată la tv şi apoi la cinema.
 
The Bling Ring din 2011, cu frumuşelul Austin Butler (probabil de viitor la carisma pe care o are), fără vedete şi nume mari, despre povestea celor cinci tineri aiuriţi americani care au prădat cu veselie şi cu adevărat casele celebrităţilor de la Hollywood. Filmul lui Michael Lembeck (regizor mai degrabă de comedie) e vesel şi tânăr şi interesant, spart cu eroii, pe rând, vorbind camerei, explicându-se, scuzându-se. Un procedeu care nu plictiseşte.

Cea mai nouă poveste este imaginată de Sofia Coppola la doi ani distanţă de filmul pomenit şi la trei de la apariţia cazului în media. Iar filmul ei, realizat tot în manieră realist-documentară, este spart, la fel, de vocea din off a protagonistului şi de declaraţiile lor în faţa camerelor din celebrul interviu din Vanity Fair.

Însă Sofia nu accentuează chiar atât de mult latura gay a băiatului din grup şi arată mult mai pe îndelete casele din care provin răsfăţaţii, blazaţii tineri care se plictisesc. Toţi din familii mult peste medie, chiar bogate.

În filmul de acum strălucirea năucitoare a dressingului unei vedete este asigurată, şiret, şi de faptul că tot ce se vede este real, nu butaforie. Sofia s-a asigurat că în cadrul ticsit de obiecte să fie brandurile reale, obiectele adevărate de design, rochiile de firmă, originale. Şi asta dă filmului un plus de autenticitate şi teatralitate în acelaşi timp, iar spectatorului o doză mărită de perplexitate.

Totul începe în glumă, accesul la informaţie fiind atât de uşor şi adresele la discreţie, liceenii se duc la casa vizată ca la mall. Fără trac, râzând, fără jenă, cu tupeu. Sunt arătaţi în mod repetat (mai ales că în casa lui Paris Hilton s-au întors de mai multe ori) minunându-se de obiectele de lux din ultima colecţie văzute până atunci în reviste, probându-le, mângâindu-le şi până la urmă îndesându-le în bagaje. Întâi timid, o pereche de ochelari McQueen, apoi "doar" o geantă Birkin, pentru ca mai târziu fiecare să plece cu un geamantan burduşit cu tot ce şi-a dorit şi a crezut că îi vine bine. Fără să îşi pună câtuşi de puţin problema camerelor de supraveghere.

Şi scenele de interior - de la ei de acasă sau din casele vizitate - sunt reuşite, energice, par improvizaţii pe loc, reale şi (in)credibile. Şi între ele, cadre-tampon pe stradă, în maşini, la pub sau pe plajă, statice, care reduc tempo-ul şi excitaţia lucrului nepermis, cu aer de videoclip.

Şi aici distribuţia e plină de tineri la început de drum, cu excepţia vedetei Emma Watson, fostă ani buni Hermione în Harry Potter. Cuminţică şi timidă, tânăra actriţă iese cu bine de sub umbrela vrăjitorului, iar scenele în care dansează, mai mult sau mai puţin în ralenti, sunt foarte reuşite şi ea plăcută de privit în posturi sexy.

Tinerii din filmul Sofiei Coppola sunt mai ambiţioşi, mai inconştienţi şi mai puţin naivi. În lumea lor, a celor cu destui bani ca să se afle în proximitatea vedetelor, să respire acelaşi aer pe strada cu vile sau în club, celebritatea, extravaganţa şi foamea de senzaţional sunt la ordinea zilei. Toţi vor să trăiască la intensitate maximă şi să muşte din viaţă ca dintr-un fruct copt şi fără de sfârşit.

Muzica atent aleasă aduce duritatea şi violenţa hip-hopului, iar scenele, filmul întreg se înlănţuie ca un videoclip de lungmetraj, aşa cum e trendul filmelor cu fete dure şi rebele anul acesta. Ştim din filmele vechi cât îi place Sofiei muzica rock în cadru, aşa că există şi aici în minim trei scene importante, cu cântece noi, furioase.

Fără pic de emoţie, cu camera la distanţă de tineri, mereu în urmărirea lor, ca o lupă la care priveşti insecte ciudate, regizoarea are grijă să nu ne şantajeze emoţional. De altfel, empatia spectatorului cu protagoniştii (mai ales la noi în sală) - aproape zero, în ciuda glamour-ului mărcilor. Un ingenios promo de o oră şi jumătate.

Fiecare un looser în felul său, personajele se adună în gaşca care să-i facă fericiţi, deosebiţi, mai altfel decât ceilalţi. Foi goale care-şi doresc să fie pline cu scrisul parfumat al unei vieţi complete, căldura unei celebrităţi, faima ei, să miroasă, să arate ca ea. Şi mândria narcisistă a celor de 20 de ani care cred, la o adică, că arată chiar mai bine.

Posedarea bunurilor, dar, mai ales, vânzarea lor, le aduce bunăstarea independentă dorită, banii de spart în cluburi, oricând, oricât. Furtul de identităţi nu merge atât de departe ca la eroul din Catch Me If You Can. Noua identitate aici e doar o mască socială, de club, de fiţe, cu program redus. Nu contează atât să fie, cât să se vadă, să se creadă despre ei că sunt astfel - cu succes şi acces nelimitat la bunătăţile lumii.

Cu toate că de multe ori nu înţelegi rostul filmului, îl urmăreşti până la capăt. Probabil, ca să fii încântat, e nevoie de o grupă foarte mică de vârstă, periculos de mică, din cei care îşi doresc astfel de viaţă şi de modele. Sofia are cinismul să-şi lase eroii să fie transformaţi de media la rândul lor în vedete, aproape asemenea celor din Natural Born Killer. Numai că aici e vorba de altă furie, de alte obsesii, în care o geantă de firmă este mai periculoasă decât o armă, de alt tip de animale de pradă.

Obsesia / isteria filmării, fotografierii cu mobilul şi postarea imediată pe twitter sau facebook e bine prinsă, cu rostul ei în poveste.

Îi ies Sofiei, pe lângă satira subtilă şi semnalul de alarmă al unei societăţi tinere abulice, mai cu seamă două scene, puternice, lirice, grafice. Una cu oraşul întins luminos în noapte, văzut de pe deal, din maşină, însă cu un unghi original şi, mai ales pentru că e mai puternic sonor decât vizual, un cadru cu sunetul distinct al oraşului, cu lătratul câinilor, sirenele maşinilor de poliţie, elicopterele în control. Scurt, dar foarte reuşit, frumos omagiu adus Oraşului Îngerilor. Şi apoi una de interior, cu capul bandei, Rebecca, care se parfumează din sticla vedetei, se uită în oglindă şi nu numai că se vede mai frumoasă, ci parcă şi devine. Să vrei să semeni cu cineva până la absorbţie, o explicaţie mică, într-un cadru scurt, dar foarte sugestiv, cheia întregului film. Nu mai contează că totul se plăteşte, doar că ţelul a fost atins şi momentul trăit.




 Toate articolele despre Bling Ring, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


Alte articole

 Vedetomanie - The Bling Ring, Lucian Maier
 Două în contrast - The Bling Ring & Epizoda u zivotu beraca zeljeza / Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, Andrei Gorzo
 Adolescenţă de cinci stele? - The Bling Ring, Mădălina Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer