septembrie 2013
Festivalul de film Veneţia, 2013
Avion, autobuz, barcă. Ce? Altă barcă? Altă barcă! Alt autobuz? Da, alt autobuz. Aproape că nici nu-ţi pare rău, căci măcar aşa mai scapi pentru o vreme de apă. Ajungi, într-un final la Lido. E vineri, 30 august 2013, în Movie Village se leneveşte şi, ocazional, se doarme pe perne mari şi pufoase. Duminica se doarme chiar şi pe lângă ele, pe iarba verde, şi, tocmai de aceea, udă. Intrările sunt păzite de indivizi îmbrăcaţi la patru ace care te fac să te gândeşti că Italia e, cel mai probabil, cel mai mare producător şi importator de gel de păr. Templul veneţian al cinemaului e pe mâini bune, păzit straşnic din privire, din dosul ochelarilor de soare.
 
Pe partea cealaltă a Casino-ului atmosfera festivalieră se resimte în toată splendoarea-i. Insula Lido e invadată de cinefili şi starofili[*], ultimii parcă mai numeroşi decât primii. Plimbându-te pe aici ai zice că nu-i mare lucru de capul festivalurilor ăstora. Şi totuşi, între cele două străzi, în Casino şi Biennale Palace e un furnicar mult mai puţin glossy, şi, ca atare, deloc frivol.
 
În zona amplă dedicată presei, de exemplu, pare a fi în desfăşurare un concurs de tehnoredactare. Dacă toate laptopurile cu taste silenţioase ar fi fost maşini de scris, fără îndoială că geamurile din preajmă ar fi fost în mare pericol. Sau, poate, ar fi provocat un val care ar fi şters nemilos insula pe care ţi-e frică să mergi prea mult în stânga sau în dreapta ca să nu cumva să te prăvăleşti în apă.
 
Veteranul festivalurilor de film a intrat însă, negreşit, în secolul XXI. La 70 de ani e ca un bunic care jonglează experienţa specifică vârstei cu nevoia de a se adapta la nou. Înainte fiecărei proiecţii, însă, îşi reaminteşte cu nostalgie despre vremurile mai mult sau mai puţin faste ale trecutului. Atunci starurile puteau lenevi nederanjate pe plajă, în sala de cinema se fuma şi Italia, cu totul, era alta. Unii dintre vizitatori, însă, au rămas aceeaşi. Privind în urmă reacţionează prompt cu strigătul: Viva la resistenza! Cum ar veni, iertare, nu uitare.
 
Existenţa rezistenţei e incertă, pentru unii chiar irelevantă. Existenţa filmelor însă, e de netăgăduit. Fie vineri, duminică sau luni, veneţienii de ocazie se încolonează conştiincios în faţa sălilor de proiecţie. Aici veteranul îşi arată experienţa, mulţumindu-i pe toţi -filii deopotrivă. Filme sunt. Staruri sunt. Revelaţii sunt. Dezamăgiri sunt. Covor roşu este. Încap cu toate pe o insulă.


[*] definiţi aici drept iubitori de staruri de cinema, mai cu seamă de sex feminin, ce manifestă o atracţie incomensurabilă pentru covoare roşii, dar, mai ales pentru indivizii şi individele în ţinute de gală ce păşesc pe sus-numitul covor.
 

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus