UNATC Bucureşti, clasa Adrian Titieni
Participă la Gala Tânărului Actor HOP 2013 la secţiunea grup, în spectacolul Pisica verde, de Elise Wilk, şi la proba impusă Marylin Monroe.
Oana Hodade: Care e prima amintire pe care o ai despre teatru?
Diana Roman: Serbarea de Crăciun din clasa întâi. Am fost distribuită în rolul Fecioarei Maria. Nu prea existau surse de documentare pe vremea aia, aşa că am întrebat-o pe mama cam ce atitudine ar trebui să adopt şi mama m-a lămurit. Sceneta a avut un mare succes, drept urmare următorii trei ani am fost re-distribuită în acelaşi rol (deşi, în mod normal, regula era că vom juca prin rotaţie). Am avut ocazia, aşadar, să mă perfecţionez în interpretarea Fecioarei Maria. Asta e prima amintire.
O.H.: Pornim de la ideea că drumul în viaţă, în meserie, e pavat cu întâlniri. Care sunt două întâlniri - una pozitivă şi una negativă - care te-au condus în punctul în care eşti azi?
D.R.: Prima întâlnire importantă şi marcantă în acelaşi timp, a fost cea cu TATA. El e idolul şi idealul meu principal de OM. Şi Dan Micu. Am debutat pe o scenă profesionistă în spectacolul său, Soldatul Svejk, la vârsta de 7 ani. Întâlniri negative care să-mi fi marcat sau influenţat total parcursul existenţei nu cred că au existat. Oameni răi întâlnesc săptămânal.
O.H.: Teatru, film sau...?
D.R.: Amândouă. Evident. Teatrul a fost prima mea " meserie". El mi-a dat prima "pâine". E ca la copii. Nu e că îl iubeşti mai mult pe primul, dar poate e mai special puţin, pentru că pe el ţi l-ai imaginat şi dorit de când erai şi tu, la rândul tău, copil.
O.H.: Din ce se compune un actor?
D.R.: Nu cred în treaba asta cu: "Actorii sunt nişte oameni speciali, ei nu sunt ca toţi ceilalţi." NU! Actorii nu s-au născut actori, s-au născut oameni. Există, clar, un talent nativ care contează şi fără de care nu ai putea face meseria, dar sunt şi multe alte abilităţi pe care le dobândeşti pe parcurs. Sunt convinsă că sunt pe lumea asta oameni care, din diverse motive, au urmat alte drumuri, dar care ar fi putut lejer urma şi o carieră în domeniul artistic (mai exact actorie). Sper că aţi înţeles ce am vrut să spun.
O.H.: Care e "felia" ta de teatru?
D.R.: Nu m-am gândit până acum că aş putea avea o anumită "felie". Clar, sunt roluri pe care probabil nu o să le pot juca niciodată. Şi asta nu e neapărat un lucru rău. Pentru asta am colegi. Fiecare e, într-un fel sau altul, pe felia lui.
O.H.: Să facem un exerciţiu de scindare a personalităţii: tu-actriţa, generând teatru şi tu-spectatorul, consumând teatru. Care sunt trei lucruri importante despre teatru pe care le-ai învăţat din fiecare ipostază?
D.R.: Ca actriţă, am învăţat că atunci când tu te simţi bine pe scenă şi în pielea ta, spectatorul te simte şi se simte şi el bine, iar jocul tău actoricesc poate deveni o încântare.
Ca spectator, fur tot ce e de furat şi pe urmă mă duc acasă şi încep să mă gândesc cam cum l-aş fi jucat eu, dacă eram în seara aia pe scenă.
O.H.: Dă un feedback publicului de teatru din România.
D.R.: Publicul din Romania e extrem de amestecat. Variază de la un teatru la altul, de la un oraş la altul, de la o zonă a ţării la alta. Din păcate, cred că balanţa se înclină încă mai mult spre consumatorii de teatru ieftin şi mai puţin spre teatrul de calitate. Nu cred că vii la teatru ca să te hăhăi şi să le povesteşti după aia prietenilor spectacolul ca pe un banc, sau să mergi la o dramă în ideea că n-ai mai plâns de mult şi ţi-era dor (şi să nu mă înţelegeţi greşit, asta nu înseamnă să nu râzi sau să nu plângi, emoţionat fiind de ce se întâmplă pe scenă). Mergi ca să te laşi surprins, să fii atent, să înţelegi nişte lucruri. Teatrul bun chiar te poate ajuta în procesul de dezvoltare intelectuală, asta dacă eşti pe fază. Chiar cred că intră în categoria: Să citim o carte, să ascultăm o muzică bună, să mergem la TEATRU. Din păcate sunt încă mulţi indivizi la noi care de multe ori confundă teatrul cu televizorul. Şi se trezesc vorbind în mijlocul spectacolului, fără să fie conştienţi că nu e un spectacol interactiv. Iar asta vine din lipsa de exerciţiu.
O.H.: Ce crezi că te-aşteaptă?
D.R.: Realist vorbind, simt că mă aşteaptă multe. Şi bune, şi rele. Nu aş putea să mă pronunţ. Vise şi planuri sunt. Important e să nu te abaţi de la drumul principal şi, aşa cum spune Bianca, personajul pe care îl interpretez în Pisica verde, "înainte să mori... TRĂIEŞTI!"