Scrisoare domnului cu cămaşă înflorată cu mânecă scurtă
Distinse domn (unde "distinse" este numai şi numai o figură de stil),
V-o spun cu toată deferenţa: sunteţi prost crescut. Nu pentru că aplaudaţi între părţi. Acesta mi se pare cel mai nevinovat delict. Entuziasmul Dvs., la urma urmei, e de admirat.
Nici pentru că, în pasajele cele mai diafane, în care şi respiraţia pare un păcat, vă aduceţi aminte că vă mănâncă pe undeva şi testaţi pe toate părţile confortul fotoliilor din Sala Palatului. Vă spun eu: sunt ca peste tot. La un moment dat, tot amorţeşti. Doar că nu se supără nimeni dacă vă căutaţi cel mai bun colţ pe un pasaj în fortissimo.
Şi nici măcar pentru că şuşotiţi cu partenera, având senzaţia că nu vă aude nimeni. Greşit.
Sunteţi prost crescut pentru că nu înţelegeţi că sala de concert nu e livingul Dvs., în care vă puteţi savura singurătatea şi unicitatea după bunul plac. Acasă putem face să rimeze Beethoven cu orice sonerie de telefon dorim, în combinaţii care sfidează canoanele şi îngrădirile stilistice. Cine ştie, poate vă descoperiţi astfel chiar o vână creativă! În sala de concert, însă, exerciţiul recomandat este să vă deschideţi faţă de muzică într-un act care presupune colectivitatea, transferul emoţiei de la unul la altul. Încercaţi-l, dacă nu aţi făcut-o până acum, s-ar putea să vi se pară o experienţă interesantă! Citiţi Ziarul Festivalului! O să descoperiţi acolo nişte idei inedite; printre ele, aceea despre un minim de respect care ne impune hai nu neapărat un costum sobru, hai nu neapărat un sacou mai relaxat, hai treacă de la noi nici o cravată, dar măcar o cămaşă cu mânecă lungă sau, dacă, fatalitate, nu o aveţi nici pe aceasta, măcar una cu mânecă scurtă uni. Adică opusul celor hawaiiene pe care le afişaţi de trei seri încoace. Nu vă e rece? Mie mi se pare că acolo, la lojă, unde ţineţi cu tot dinadinsul să staţi, ventilaţia sălii se simte mai puternic decât în stal.
Sunteţi prost crescut pentru că jucaţi cartea educatului care nu sunteţi. Cineva v-a învăţat să vă subliniaţi autoritatea cu tutuirea instantanee a interlocutorului. Acesta, mai ales dacă e mai tânăr, nu are drept la reverenţă din partea Dvs. nici cât o clipire. Îl îngânaţi. E copilăresc. Aşteptaţi să termine ce are de spus şi să se întoarcă pentru a-i mai arunca o replică de duh, pe principiul "ultimul trage concluzia". Poate apa. Vă spun, dacă îmi daţi voie: nu câştigaţi nimic altceva decât un minus mare. Disputaţi-vă pe locuri, pe acces, pe teme muzicale (!). Gâlceava eliberează tensiuni. Poate sunteţi cu capsa pusă de la serviciu. Ni se întâmplă tuturor. Dar faceţi-o cu stil. Dacă tot vă daţi domn la un concert de muzică clasică dintr-un festival care dă bine ("am fost la Enescu aseară!"), chinuiţi-vă până la capăt. Şi luaţi aminte că ameninţarea "ia vezi!" este:
1. depăşită de ceva vreme
2. aproape întotdeauna grav insultătoare, ceea ce vă poate crea neplăceri mai mari decât să suportaţi dialogul a două piane timp de câteva zeci de minute.
Ca să nu mă lungesc, domnule cu cămaşă înflorată cu mânecă scurtă, gânduri bune! V-am urmat îndemnul ("ia vezi!") şi... m-am uitat la Dvs. cu atenţie, dovadă şi acest text. Acum, sunteţi amabil să vă închideţi telefonul?
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..