O surpriză în cheie romantică - Gurre-Lieder de Arnold Schönberg în festivalul Enescu, 2013

Gurre-Lieder (Cântecele din Gurre) - cantata compusă pentru solişti, narator, cor şi orchestră, pe versurile autorului danez Jens Peter Jacobsen, aduce în prim plan povestea de dragoste dintre regele Waldemar şi iubita lui, Tove, ucisă de geloasa regină Helvig. Legenda cu vădit caracter medieval transpune publicul într-o lume terifiantă, în acelaşi timp însă, fascinantă.

Concepută iniţial (1900) ca un ciclu de lied-uri pentru soprană, tenor şi pian - în vederea unei competiţii - lucrarea, impresionantă prin accentele puternic romantice şi prin influenţa stilului wagnerian, a fost ulterior extinsă (1903), celor nouă lieduri fiindu-le adăugate preludiul, Cântecul turturelei şi părţile a doua şi a treia. Nefinalizată, lucrarea este reluată abia în 1910 - după o perioadă componistică prolifică - si desăvârşită în noiembrie 1911.

Concepţia, execuţia, textura şi culoarea timbrală, bogăţia de nuanţe şi alternanţe, freamătul, simţămintele puternice sunt impresionante. Amprenta wagneriană este evidentă - mai ales în părţile a doua şi a treia - şi în Cântecul turturelei, al cărei leitmotiv tulburător, înfiorează. În dialogul orchestral, influenţa lui Gustav Mahler este de netăgăduit, finalul grandios al cantatei amintind de simfoniile acestuia.

Soliştii - Violeta Urmana (Tove), Nikolai Schukoff (Waldemar), John Daszak (Klaus), Janina Baechle (Waldtaube), Thomas Johannes Mayer (Peasant) şi naratorul Victor Rebengiuc au redat cu simplitate şi rafinament pagini tulburătoare, de o reală frumuseţe, creând o atmosferă cu totul specială, apreciată de public (Deşi nu atât de numeros, probabil uşor sceptic la titlu, acesta s-a dovedit a fi generos în aprecieri, aplauzele fiind pe măsură).

Corul Filarmonicii "George Enescu" a completat excelent tabloul, abordând cu tenacitate o partitură deloc simplă. Vocile lor, pe alocuri uşor acoperite de tumultul orchestrei, au reuşit să nuanţeze timbral ansamblul, finalul fiind cu adevărat spectaculos.

O surpriză extrem de plăcută a fost dirijorul Leo Hussain, ale cărui sensibilitate, forţă şi dramatism au fost preluate (şi redate) cu fidelitate de solişti, cor şi orchestră.

Prezenţa inedită a actorului Victor Rebengiuc (naratorul) a creionat cadrul de legendă. Forţa descriptivă a cuvântului şi muzica s-au îmbinat armonios, într-un permanent crescendo de emoţii.

O lucrare spectaculoasă, o muzică aparte, surprinzătoare pentru Arnold Schönberg cel de maturitate. Mărturisesc că îl prefer aşa - wagnerian. Şi da, şi în Pierrot Lunaire...

Pentru că nu am o înregistrare din spectacolul de aseară, 7 septembrie 2013, şi pentru că mi-aş dori să subliniez muzical acest text, vă invit să ascultaţi Preludiul lucrării, în interpretarea Berliner Philharmoniker, sub bagheta lui Sir Simon Rattle: