Şansa unei burse la Bayreuth, la Festivalul Tinerilor Artişti mi-a schimbat însă cu 180 de grade convingerile atît de ferme. Era şi anul în care i-am studiat intens pe Wagner şi Verdi la istoria muzicii. Devenind wagneriană convinsă, am strâns toţi banii din burse, am avut desigur susţinerea familiei şi am comandat bilete la toate operele de Wagner din Festival, bilete puse la dispoziţie de organizatori pentru tinerii instrumentişti şi compozitori ce participau la cursurile de perfecţionare din august.
După prima reprezentaţie în sacrul Festspielhaus, Parsifal cu Christian Thielemann şi Violeta Urmana, a urmat Lohengrin. Dirijorul: un italian, pentru mine necunoscut: Antonio Pappano. Eram sceptică, Wagner nu e molto cantabile doloroso con passione. Dacă avea să aducă totul spre belcanto? Au fost însă îndeajuns doar 10 minute ca să devin fana absolută a lui Pappano. M-a cucerit prin căldura lui, prin fineţe şi printr-o aură de generozitate ce o impunea muzicii lui Wagner, considerată, pe nedrept, dominantă şi necruţătoare pentru melomani.
Anul următor Pappano a dirijat mai mult la Bayreuth, însă eu n-am mai mers la cursuri, pentru că urma să o nasc pe Sofia.
Reîntâlnirea cu dirijorul meu preferat a aşteptat aşadar 12 ani. În 2011 nu am putut fi prezentă la niciun concert din cadrul festivalului Enescu. În 2013, Sofia, deja autoare LiterNet, a fost invitată să participe la programul Tineri la repetiţii. Repetiţia cu Antonio Pappano a avut loc chiar în ziua în care ea a împlinit 11 ani şi mi s-a părut firesc să mergem împreună, pentru a marca astfel o aniversare deosebită pentru copilul meu şi un vis împlinit pentru mine.
Am intrat în sală cu mari emoţii, se repetau Ravel şi Enescu, Vox Maris. Toţi ceilalţi tineri, nu foarte mulţi la număr, aveau cel puţin vârsta liceului. Mi-a fost un pic teamă să nu fie o muzică prea grea pentru ea. Am rugat-o să fie atentă la un singur lucru: la cum sună orchestra înainte şi după ce dirijorul îi opreşte ca să îi îndrume. Surpriză: a receptat toate nuanţele ("uite cum sună acum trompeta după ce i-a oprit!" şi apoi, intrată în starea de audiţie, m-a apostrofat matură în timp ce îi traduceam vorbele dirijorului: "Nu îmi tot distrage atenţia! La repetiţie nu se vorbeşte!"
Aşa că am avut curaj să o las un pic singură şi să îmi iau timp pentru propriile observaţii. Fotografice, doar la fortissimo sau în pauză, pentru că nu îndrăznesc altfel, şi, bineînţeles, muzicale.
A sta lângă Antonio Pappano în timp ce lucrează cu orchestra... după 12 ani de când te-ai îndrăgostit de apropierea lui de muzică... poate fi copleşitor, şi totuşi, raţiunea compozitorului a învins, aşa că am putut observa grija supremă faţă de partitura enesciană. Înţelegerea fiecărei schimbări armonice şi ideatice. Nu a insistat vreodată pe o notă falsă, ci minute în şir pe o textură polifonică de fineţe. Până la perfecţiune. Cu dragoste faţă de membrii orchestrei, partenerii lui de călătorie pe valurile tragice ale mării enesciene. Fără să se cruţe în căutarea culminaţiei profunde, fără teamă de contraste, fără emfază, cu indicaţii concerte ce ridicau spiritual fiecare sunet. A încercat două "şnururi", dar a sfârşit prin a remedia orice slăbire a energiei. Pentru că... da, asta face un dirijor. Menţine un nivel al comunicării ridicat pe tot parcursul piesei, iar asta e cel mai important de exersat.
Partea a doua a repetiţiei ne-a dat confortul unei muzici cunoscute. Sofia ştia bine Simfonia a 9-a de Dvorak, şi, un pic obosită, m-a rugat să ne aşezăm în spate.
De acolo, a sancţionat împreună cu dirijorul unele optimi greoaie la corzi, din partea a 4-a, care au sunat evident minunat la reluare. Obosiseră şi interpreţii. Se auzea permanent, în italiană, nu lăsaţi să se piardă energia! Indicaţiile au devenit din ce în ce mai cântate, peste orchestră, gesturile mai pregnante şi copila mea, din ce în ce mai vrăjită, a uitat de oboseală.
O lecţie de comunicare? O lecţie despre puterea generozităţii? Toate acestea, dar în primul rând despre cum să aduci, în doar trei ore, trei lumi diferite sub acelaşi acoperiş al unei săli de concert, disecându-le cu graţie şi oferindu-te lor neobosit.
Sper ca toţi tinerii aflaţi la repetiţie să fi observat nu amănuntele tehnice muzicale, ci această profundă lecţie despre efort, despre subtilitate şi despre transmiterea energiei spre ceilalţi. Motivul principal pentru care programul "Tineri la repetiţii" este unul minunat!
Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..