Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul George Enescu, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Oglinzi spectrale - Concertul Ansamblului Hyperion la Festivalul George Enescu, 2013


septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Câţiva dintre compozitorii ale căror lucrări au fost interpretate la concertul Ansamblului Hyperion de duminică, 15 septembrie 2013, nu mai sunt în viaţă. De altfel, Costin Cazaban şi Horaţiu Rădulescu au fost primii omagiaţi în evenimentul muzical susţinut de ansamblu la Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune. Morţi şi vii, cei de departe şi cei de aici aduşi laolaltă, cum se întâmplă mereu când Ana-Maria Avram şi Iancu Dumitrescu apar într-un concert. Şi mai este, cu siguranţă, o prezenţă importantă care nu e menţionată nicăieri, dar care îşi face simţită influenţa în fiecare punct al programului. Mă refer aici la Sergiu Celibidache, neegalatul dirijor şi filosof al muzicii care i-a fost mentor lui Iancu Dumitrescu.
 
Asocierea poate părea neobişnuită pentru cei nefamiliarizaţi cu traseul artistic al marelui creator de muzică spectrală, dar legătura dintre numele lui Celibidache şi ceea ce se întâmplă la fiecare concert Hyperion este cu adevărat organică. Poate că niciun performance care poartă semnătura celor doi soţi nu ar fi arătat la fel dacă în urmă cu câteva decenii Iancu Dumitrescu nu ar fi trecut prin şcoala de gândire a dirijorului român, care l-a învăţat nu atât să compună sau să dirijeze, cât să îşi poată împlini misiunea de a activa întotdeauna prin gestul muzical un act divin, sacerdotal.
 
Când spun că la concertul de duminică dimineaţă au fost prezenţi Costin Cazaban, Horaţiu Rădulescu şi Sergiu Celibidache (toţi trei decedaţi în Franţa, insuficient cunoscuţi şi recunoscuţi în România, ţara de origine), nu mă joc de-a mistica şi nu vorbesc despre niciun ritual straniu. Ar fi prea facil şi prea mărunt să vorbeşti despre aşa ceva în contextul muzicii spectrale pentru care Ana-Maria Avram şi Iancu Dumitrescu sunt apreciaţi peste tot în lume. Este vorba tocmai despre felul în care cei doi reuşesc să aducă la suprafaţă, cu ajutorul necondiţionat al muzicienilor din întregul ansamblu, ideea pură a creaţiei muzicale. Pentru că nimic nu este mai viu, mai solid fundamentat în prezent şi mai reîntregitor pentru condiţia umană decât o oficiere în care muzica îşi trăieşte pe deplin forţa transfiguratoare - o lecţie pe care înţeleptul Sergiu Celibidache ne-a dăruit-o tuturor şi pe care Iancu Dumitrescu a avut privilegiul să o recepteze nemijlocit lângă "Maestro".
 
După zeci de ani petrecuţi în sălile de concert din ţară şi peste tot în lume, cei doi muzicieni găsesc încă resursele artistice, spirituale şi, din fericire, şi financiare, pentru a se prezenta în faţa publicului ca şi cum fiecare reprezentaţie ar fi prima din viaţa lor şi de fiecare dată de o importanţă decisivă pentru existenţa lor şi a publicului. Cei doi artişti par neobosiţi în exerciţiul lor de racordare continuă a ascultătorilor la realitatea superioară dezvăluită prin sunetele muzicii spectrale.
 
A asista la un concert al Ansamblului Hyperion înseamnă a-ţi radicaliza într-o şi mai mare măsură viziunea asupra a ceea ce înseamnă "aici şi acum", într-o manieră, dacă nu identică, măcar apropiată de filosofia lui Sergiu Celibidache. Sunetul născut din instrumente, ordinator sau chiar din vocea umană pe alocuri, se răsfrânge către receptor încărcat cu vibraţiile emanate de fizicalitatea interpretului, aşa că experimentul muzical propus de toţi cei implicaţi are o miză mult mai mare decât conturarea unor concepte vagi, generale şi abstracte.

Performance-ul marca Hyperion Ensemble a fost şi de data aceasta mai mult decât o "răpire" temporară şi o înălţare efemeră din cotidian - din contră, consistenţa cu care aceste sunete violente şi crude te frâng şi te reconstruiesc are ca scop tocmai acutizarea tuturor simţurilor, până când percepţia asupra sinelui trece dincolo de fragmentări şi percepţii duale asupra spiritului şi cărnii. O experienţă unificatoare din care şocul nu lipseşte, aşa cum nu lipsea nici din vechile ceremonii religioase ale antichităţii.
 
Creierul învăluit în sonorităţile viscerale împărtăşite de Ansamblul Hyperion alternează eliberator între lumina acaparatoare a veşmintelor Mayei Dunietz şi fiorul dark al hainelor sobre purtate de dirijorul Ilan Volkov. Compulsivă sau statică, primitivă sau pioasă, muzica unor compozitori precum Costin Cazaban, Horaţiu Rădulescu, Eran Sachs, Maya Dunietz şi, nu în ultimul rând, chiar Iancu Dumitrescu şi Ana-Maria Avram înseamnă un cumul bulversant de experienţe acustice, la care se adaugă prezenţa fizică intensă şi nedisimulată a performerilor. Interpreţii îşi aruncă detaşaţi partiturile pe scenă atunci când nu mai e nevoie de ele, aşa cum şi ascultătorii ar fi de dorit să îşi arunce orice aşteptare preformulată sau pretenţia de a putea înţelege şi explica la nivel intelectual un moment de o asemenea intensitate.

În amestecul de instrumente des-compuse în mii de particule sonore şi reconfigurate, momentele de tăcere sunt cele ce ordonează şi armonizează inconştient haosul ce dinamitează conştiinţa atât a celor care construiesc sunetul, cât şi a celor care îl asimilează în fiinţa lor. Contrabaşi, viori, percuţii, calculatoare sau expresii ale vocii umane - toate îşi fac datoria de a fi altceva decât ceea ce li se pretinde să fie, toate se autodesfiinţează pentru a ajunge la adevărul de dincolo de ceea ce este deja dat. Dumnezeului de cerneală din lucrarea Mayei Dunietz îi place cel mai mult să şteargă ceea ce apucă să se fixeze devenind clişeu şi doar muzica astfel concepută mai poate funcţiona ca mijloc de necesară dislocare. Concertul de duminică, 15 septembrie 2013, a însemnat apariţia unei breşe într-un mecanism interior pe care îl poţi considera perfect funcţional, dar care se dovedeşte insuficient atunci când vrei să pătrunzi în zona luminilor şi umbrelor orfice.

Prezenţa în Festivalul George Enescu a întregului grup, înfiinţat în 1976 de Iancu Dumitrescu, merită apreciată tocmai pentru că reuşeşte să producă o violentare a senzaţiilor sonore cu care suntem obişnuiţi fără a lăsa în urmă o rană, ci invitaţia, imperativă aproape, către libertate.

 Ansamblul Hyperion, 15 septembrie, Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dirijor: Ilan Volkov
Membri: Maya Dunietz (flaut, pian), Tim Hodgkinson,  Jonathan Silver (bass clarinet), Orban Godri (fagot), Tiberiu Cenuser (trombon), Ioan Marius Lăcraru (vioară, violă), Andrei Kivu (violoncel, trompetă, tubă), Adam Scheflan, Schmil Frankel, Ciprian Ghiţă (contrabaşi), Alex Yonovich, Chris Cutler (percuţii), Eran Sachs (no input mixer), Stephen O'Malley, Guillaume Ollendorff (chitară electrică)

Program:
 Costin Cazaban: Calam pentru instrumente si sunete asistate de computer
 Horaţiu Rădulescu: Dr. Kai Kong Diamond Mountains op 77.6 pentru vioară şi 61 de gonguri acordate spectral
 Eran Sachs: Uurit pentru ansamblu acordat spectral
 Maya Dunietz: God Ink pentru ansamblu
 Iancu Dumitrescu: Early, before all times pentru chitară electrică solo, ansamblu şi sunete asistate de computer
 Ana-Maria Avram: Spacetime-Symmetry pentru ansamblu, chitară electrică şi sunete asistate de ordinator
 Iancu Dumitrescu Utopias (I-II) pianisimo project / fortissimo project - pentru ansamblu şi chitare electrice

Descarcă programul Festivalului Enescu, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer