septembrie 2013
Love Building
Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol au parte de un început de săptămână promiţător şi asta pentru că Love Building, primul lungmetraj pe care cei trei actori îl produc împreună, se bucură de un succes răsunător de box office, devenind filmul românesc independent cu cel mai bun debut pe marile ecrane de anul acesta, după ce a fost vizionat până în prezent de aproximativ 10.200 spectatori.

Lansat în 41 de cinematografe din întreaga ţară, Love Building este singurul film românesc realizat cu sprijin financiar privat, care înregistrează un impresionant rezultat de box office, generând până în momentul de faţă încasări de aproximativ 158.000 lei.

După ce echipa filmului a fost aplaudată la scenă deschisă vineri seară, în cadrul premierei de gală de la CinemaPRO, comedia produsă de Actoriedefilm.ro a fost întâmpinată cu entuziasm şi la Târgu-Mureş, unde a avut o proiecţie specială în cadrul ediţiei locale a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).  

Filmările pentru Love Building au avut loc în vara anului 2012, pe parcursul a 10 zile, la complexul turistic Laguna Verde. Distribuţia filmului este alcătuită din cei 31 de absolvenţi ai celei de-a cincea generaţii a şcolii Actoriedefilm.ro, alături de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol. Scenariul este semnat de Ana Agopian, Oana Răsuceanu şi Iulia Rugină.


Filmul a fost prezentat in competitia Festivalului International de Film B'EST şi în secţunea Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF 2013), obţinând Premiul Publicului şi Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul B-EST.

Love Building poate fi vizionat în continuare în cinematografele din Bucureşti şi din ţară, urmând să participe la Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe data de 20 septembrie 2013, la CinemaPRO.

Regia: Iulia Rugină Cu: Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Adela Dincă, Adina Setcu, Ana Bostan, Anca Tivadar, Andreea Scrădeanu, Bogdan Vasilief, Bogdan Vulpe, Bogdan Ungureanu, Carmen Haţegan, Claudia Ciurcă, Dana Sava, Dragoş Sora, Ecaterina Istrate, Elena Crîsmaru, Emil Ciuchi, Eugen Lumezianu, Florin Ilişie, Georgiana Stanciu, Hamid Nicola Katrib, Ioana Păunescu, Ion Rusu, Ionuţ Rusu, Laura Muşat, Iulia Ţoneş, Melania Brânză, Mirabela Ciurez, Mirela Ionaşcu, Oltin Hurezean, Paul Radu, Ruxandra Şerban, Silvia Moroşanu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus